Dumnezeu invocat ca partener
Prefaţă de Ion Trancău
Scriitorul Vasile Ponea, poetul şi autorul de reflecţii cu tentă… filosofică, metafizică, etică, de cugetări şi aforisme, a început să scrie versuri din copilăria lui vasluiană, continuândule pe celelalte trepte biografice, până în prezent, la senectute. Pe meleaguri gorjene, este binecunoscut prin tenacitatea cu care sporeşte opera, prin receptivitate la observaţii critice preeditoriale ale unor comentatori, prin frecvenţa optimă cu care este prezent cu opinii spontane şi oneste la seratele literare ale cenaclului Columna sau cu ocazia lansărilor de carte şi la festivaluri literare. La nici 77 de ani, scriitorul Vasile Ponea este titular în lotul deja numeros şi activ al scriitorilor gorjeni. Până acum, scriitorul Vasile Ponea a fost întâmpinat şi apreciat, în mod favorabil, de criticul literar contemporan Gheorghe Grigurcu, unul dintre criticii noştri reprezentativi la nivel naţional, şi de comentatori arhicunoscuţi între hotarele judeţene, dar şi dincolo de aceste hotare, regretatul Valentin Taşcu, Nicolae Dragoş, Lazăr Popescu, Ion Popescu-Brădiceni, Zenovie Cârlugea, Aurel Antonie, I.D. Sicore, Haralambie Bodescu, Gheorghe Manoniu şi nu în ultimul rând, de Ion Trancău, autor al unor pertinente exegeze şi comentarii critice apărute în periodice cultural-literare din Gorj şi al unei postfeţe la volumul de versuri Fără tăgadă, apărut la Editura Fundaţiei Constantin Brâncuşi, în anul 2010, de Vasile Ponea. Au mai scris despre cărţile sale şi comentatori din ţară printre care amintim: Victor Sterom, Horia Gârbea, Lucian Gruia, Mihai Sporiş, Al. Florin Ţene, Lucia Pătraşcu. Cartea de aproape o sută de pagini, cu titlul Coborând pe pământul smereniei, în curs de apariţie la Editura PIM din Iaşi, în anul Centenarului Marii Uniri, nu este marcată de problematica acestui eveniment istoric crucial pentru ţară şi popor, fiind o culegere selectivă, chiar o antologie de autor, cu poezii şi reflecţii cu tentă, clasice şi inedite în creaţia autorului. Volumul Coborând pe pămîntul smereniei este structurat în două p ărţi cu titluri semnificative şi sugestive, prima, Gânduri şi simţăminte, iar a doua, Reflecţii cu tentă. De observat este faptul că prima parte, cuprinzând versuri, are vreo şaptezeci şi cinci de pagini, iar a doua acoperind aproximativ cincisprezece pagini. Se pare că poetul Vasile Ponea vine în literatura noastră dinspre stirpea neoromanticilor, pasionaţi, după cum se ştie, de planurile ascendente şi descendente ale existenţei, ale realului, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu înălţări şi prăbuşiri spectaculoase ale eului descătuşat şi revoltat,capabil de a explora şi transfigura cosmicul şi teluricul. De data aceasta, odată cu volumul Coborând pe pămîntul smereniei, eul liric al lui Vasile Ponea coboară pe pământul smereniei străbătut de gânduri şi simţăminte nicidecum epuizate, smerite ori blazate, şi cu reflecţii consonante, adeseori dilematice. Poetul rămâne ancorat totuşi pe pământul smereniei, dar nu smerit, mai degrabă damnat şi încătuşat, la modul mitic, prometeic. Toate poemele din prima parte a cărţii, cu titluri distincte ori nu, menţin acelaşi fond liric cu substrat metafizic, explicabil şi concordant cu experienţa de viaţă şi creaţie a unui autor aflat la vârsta senectuţii. Fiorul metafizic nu-l exclude, ci-l implică pe cel religios. Poezia Dilemă, cu care începe cartea lui Vasile Ponea poate constitui obiectul unei exegeze şi evaluări demne de un autor psalmist. Utilizând semne de punctuaţie adecvate conţinutului acestui posibil psalm, poetul se adresează în versuri interogative şi exclamative lui Dumnezeu, invocându-L ca partener în drama sau dilema sa. Cartea cu titlul Coborând pe pămîntul smereniei se constituie, cu acurateţe aritmetică, din 90 de pagini, Partea I cuprinzând Gânduri şi sentimente, iar Partea a II-a, Reflecţii cu tentă. Versurile lui Vasile Ponea, uneori versete şi, mai totdeauna, verseuri, un termen prozodic introdus de regretatul Valentin Taşcu, au, cred că la paritate, titluri şi nişte steluţe, cum ar fi punctele de suspensie. Este un mod original, postmodern şi… transmodern ori … metamodern de grupare a versurilor, unele dintre ele fiind infidel haikuuri. Probabil, poetul şi destul de liberal cugetător, Vasile Ponea, oscilează între prezumţia de minimalist şi clasicist sau clasicizant bântuit de har şi de obsesia rimei: iubirea dintre două făpturi/ e cea mai frumoasă f ăptură!/ eterna făptură; sau Prin înalturi de cleştar/ sufletu-mi se plimbă iar/ noaptea, într-un somn cu har/ ;şi încă, Lacrima celui de sus/ s-a prelins peste mine/ rebotezându-mă; ori un terţet programatic, integrabil într-o posibilă artă poetică, definindu-l în spirit umanist şi idolatru pe Poetul/ Cu lamura din suflet, care Îmblânzeşte infernul/ Pentru toţi.
Ştiind, pare-se, că titlurile poeziilor/ versurilor nu sunt totdeauna semnificative şi sugestive, cum pretind unii critici literari, autori de recenzii şi cronici literare ocazionale şi convenţionale, Vasile Ponea le evită adeseori, în mod deliberat, intuind imposibilitatea de a grupa versurile proprii după teme şi motive unice, omogene. Procedeul este justificat de poezia neomodernă şi postmodernă din zilele noastre, problematica sau tematica aşa-ziselor arte poetice, pe care unii le exclude în mod abuziv şi eronat, tribulaţiile cu profund substrat filosofic etic şi erotic etc. coexistă ori fuzionează. Poezia cu titlul Rugăciune, lizibilă şi citabilă integral cu cele două catrene care o compun, adaugă temelor menţionate un fior religios de psalm prin implorare divină. Nu lipsesc din versurile poetului nici accentele satirice şi pamfletare, ironice şi sarcastice. Într-un singur catren, intitulat Plagiatori de linişte, sunt vizaţi poeţii care plagiază liniştea/ şi pietrele îmbibate de linişte. Din cauza aceasta, poeţii plagiatori (…) sunt în conflict/ permanent cu realitatea. Propensiunea spre satiră, diatribă şi pamflet pare a-l recomanda pe poetul Vasile Ponea pentru a spori zestrea lirică personal, remarcabilă într-un context poetic relativ pauper. În poezia cu un titlu inspirat, Reverberaţii, tentative ironic şi sarcastic se atenuează şi se estompează discret, în primele trei catrene cu metroprozodic vag folclorizant, ultimul catren fiind de-a dreptul apocaliptic, demitizant: Răstoarnă-se cerul/ Potop peste noi/ Ca viitorul/ Să n-aibă eroi. Reflecţiile sau cugetările cu tentă ale poetului Vasile Ponea sunt consonante ideatic, uneori chiar stilistic, cu versurile din prima parte a cărţii. Discutabil, dar nu agravant şi compozit, este manierismul cu care scriitorul asamblează, compoziţional opera sa de factură poetică şi prozastică, dificil de separat, de comentat în mod disparat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu