Ion Cuzuioc Poeme nipone GOGYOHKA -IV Din cartea în curs de apariție „Soare Răsare”

Ion Cuzuioc      

Poeme nipone

GOGYOHKA -IV

Din cartea în curs de apariție „Soare Răsare”

226.

Zăpada din pahar

îi amintește

copilului orfan

de înghețata 

de la gheretă 

        227.

În casa

vecinului 

cutremurul 

de pământ 

aduce foloase

        228.

Inima 

nu poate fi ruptă 

în bucăți precum 

floarea împărțită 

pentru multe inimi 

         229.

Durerea copilului 

poate fi simțită 

peste mări și țări 

de către mama 

care-i duce dorul 

       230.

Luna de pe cer

își petrece 

stelele căzătoare 

plângând cu raze

de lumină 

          231.

În zorii zilei 

cuprind soarele 

și merg cu el 

printre oameni 

să le dau căldura lui

            232.

În țară 

plouă cu piatră 

și lumea

a luat 

drumul pribegiei 

            233.

Un cântec de jale

îmi plesnește

timpanul urechii 

dar oare

cuiva îi pasă 

        234.

Prin satele noastre 

și frunzele 

luate de vânt

tot dansează

hora neamului 

         235.

Cu salbe

de promoroacă 

domnișoarele

merg voioase

la școală 

          236.

Aștern 

culorile curcubeului 

pe hârtie 

și citesc 

fețele oamenilor 

            237.

În apa

tulbure 

din fântână 

nu mai poate

intra soarele 

       238.

Pășesc 

pe pământul 

înfierbântat și simt 

cum circulă sângele 

prin venele corpului 

           239.

Am mers 

în satul natal 

ca să dau binețe 

porților închise

și caselor pustii 

            240.

O furnică târâș 

pe muchia

cuțitului

spre hrinca 

de pâine 

     241.

E ger afara

și luna intră 

pe hogeag

în casa 

călduroasă 

      242.

Călăuzindu-mă 

după Firul Ariadnei 

ies din coridoarele

labirintului spre 

viața cea veșnică 

        243.

Alung fantomele 

din întunericul 

nopții si-i dau 

drum verde 

soarelui așteptat 

        244.

Unele flori depuse 

pe mormintele 

din cimitir 

provoacă dezgust 

chiar și la cei morți 

         245.

Privesc

la fântâna cu ciutură 

ca la un munte

și mă văd un Sisif 

să-i port povara 

         246.

Privesc la tinerii

din troleibuz cum stau 

bunghiți în telefonul mobil 

și-mi vine să-i întreb

în ce lume trăiesc 

            247.

L-am văzut fericit

cu noua sa iubită

pe care o cuprindea 

ca pe o eșarfă la gât

mirosindu-i peruca 

            248.

Mă despart 

de toamna cu flori

și merg să admir 

țurțurii de gheață 

de sub streașina casei 

            249.

Cânt o serenadă 

și văd cum se topesc 

fulgii de zăpadă și 

se transformă

în lacrimi de iubire

             250.

Sub pleoapa 

ochiului 

se scaldă 

bucuria

în lacrimi

     251.

Bătrânul

ceasornicar 

își verifică 

ceasul 

să nu se oprească 

      252.

Pășesc 

printre morminte

și citesc

pomelnicul 

celor decedați 

       253.

Rup petalele 

dintr-o floare

și mai trăiesc 

o amintire

plăcută 

     254.

Privesc nisipul

cum curge 

în clepsidră 

și îmi încerc 

răbdarea 

      255.

Mi se destăinuie 

o florăreasă 

că are alergie 

de la flori dar nevoia

o impune să vândă

        256.

Un fulger 

din ceruri 

coboară

la răcoare

în fântână

        257.

Fulgi de zăpadă 

zboară 

în colivia 

graurului 

să-i țină de urât 

        258.

După un 

somn tulbure

și ziua senină 

tot cețoasă 

îți pare că este 

        259.

Printre 

cuvintele spuse

gândul face 

o pauză 

să nu dea în bară 

         260.

Copilul orfan 

sărută păpușa

rostind 

împreună 

cuvântul Mama

       261.

Un fluture 

fâlfâie 

în  van

sub felinarul 

cu becul ars

       262.

Trăiesc 

în regatul viselor 

și lupt 

să se realizeze 

din plin

          263.

Nu există 

om ideal 

dar îl iubesc

fiindcă recunoaște 

acest lucru