vineri, 14 decembrie 2018

AURELIA GROSU -ROMÂNIA - CINE SUNT EU?













Cine sunt eu?

O prietenă tânără din Galaţi a trecut printr-o

experienţă frumoasă, care m-a uimit şi m-a făcut încă o
dată să cred că există Dumnezeu şi că El răspunde
rugăciunilor celor care se abandonează în mâna Sa.


Eram la Inspectoratul Şcolar din Galaţi şi am

întâlnit-o pe scări. Am întrebat-o ce face acolo şi ea mi-a
spus că susţine un examen pentru ocuparea unui post
vacant chiar în Inspectorat. M-am bucurat pentru ea, dar
ştia din surse sigure că „postul era deja ocupat de cineva
care avea cunoştinţe acolo“.
Te întrebi ce rost mai are să treci prin emoţiile unui
examen şi ale unui interviu dur, dacă ştii că postul este
„ocupat“? Te întrebi cu siguranţă dacă mai sunt şanse
pentru cineva care nu are „pile“?


În Evrei 11:6 este scris: „Şi fără credinţă este cu

neputinţă să fim plăcuţi Lui.“ Creştinii învaţă următorul
principiu: „Facă-se după credinţa ta!“ Ea şi soţul ei îl
cunoşteau pe Domnul şi, împreună, s-au rugat şi au
primit pace şi încredinţare în inimile lor că trebuie să se
ducă la examen, în ciuda informaţiei despre post.
Tânăra era calmă, mai avea de dat proba scrisă şi
interviul pentru angajare. Am lăsat-o şi mi-am depus şi
eu dosarul. Nu uit nici acum, că la despărţire, ea a
adăugat: „Cine sunt eu să-L limitez pe Domnul?“


Duminică am văzut-o în primele rânduri la Biserică. 
Normal, m-am dus şi am întrebat-o ce s-a întâmplat, ce
rezultat a obţinut.
Ea mi-a răspuns simplu şi cu modestie: Am luat
postul! O minune! Dumnezeu şi-a făcut lucrarea în viaţa
ei!

Ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi mers la examen?
Cum acţionează Domnul? Răspunde la rugăciuni prin
pace şi încredinţare interioară, apoi intervine făcându-şi
partea Lui, astfel se formează o echipă puternică, omul şi
Dumnezeu.


M-a inspirat mult această minune, fiindcă ştiu mulţi
cum se obţin locurile de muncă! Este scris în Scriptură:

„Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci în orice lucru, aduceţi
cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin
rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu,
care întrece orice pricepere, vă va păzi inima şi gândurile

în Hristos Isus.“ (Filipeni 4:6-7)

 Grosu Aurelia, Galati

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LANSARE DE CARTE - POEZII DIN CARTEA SUFLETULUI - Autor ELENA-CONSTANȚA ADĂMUȚ

  ÎNTÂLNIRE LITERARĂ     Buna ziua și bine v-am gasit, dragi locuitori ai orașului Aninoasa! Înainte de toate, gasesc de cuviință să mă prez...