Nu sting visele
iubire
Iubirea, mi-a-ntins mâna și m-a
cuprins, zicându-mi să am grijă, nu cumva să sting din vise pe când voi stinge
lumina! Nu se poate să greșesc, ele-aduc altă lumină, noi cărăi ce-mi
strălucesc aducându-mi muză bună.
Visele, nopți întregi le-adun în taină și cuminte le citesc, ele, în seninul lor ca-n
poveste înfloresc! Rod frumos din rădăcină, mici cuvinte coboară-n prag, eu
le-adun, le plămădesc, uneori le las să crească, alteori le strâng mănunchi
și...le-așez în mii de fraze ca să mi le împletesc. După care, o minune poa' să fie, gândul suspendat de
stele și de vise-nconjurat se transformă în poezie sau în basm adevărat. Praf de stele cad pe
vise și devin mai aurite, stelele zâmbesc și ele, când văd visele-mplinite
și-mbrăcate-n vuoalul lor, se strecoară câte-un vers, îl iau bine și-l așez,
lângă suflet și-l privesc, îl privesc cu-atâta dor! Chiar de-adorm visele toate
se agață de-al meu gând, ele somnul îmi veghează și mă duc pe-aripi visând,
colo-n fantezia lor, doamne cum mă simt plutind până-n geana zorilor. Zorii
când se-ntorc acasă, somnul fuge hăt departe, și lumina se deșteaptă, un
spectacol viu întruna, visele nu știu de noapte ele sunt întotdeauna...
Cine pierde visele, zică liber,
n-a trăit!
Fără grijă stai iubite visele
nicicând nu mor, nu se sting, le strâng întruna, când coboară noaptea-ncet și
mă duc să sting lumina! Ca să fii mai liniștit încă-odată îți mai spun, visele
sunt dinastie, niciodată nu se sting, ele au fost, sunt și-au să fie! Visele...
Maria
Tomița Corini
19 noiembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu