joi, 28 iunie 2018

RADU BOTIȘ - ROMĂNIA - IDENTITATE . Profesor Traian D. Lazăr


                                         IDENTITATE  
                                                                                           Profesor Traian D. Lazăr
Ca „locuitor” al arhivelor statului și ale diverselor instituții, am constatat, după 1989, o adevărată și mirabilă invazie a unor „cercetători” dornici de informații și acte.
Faptul era, în majoritatea cazurilor, efectul legilor de retrocedare a bunurilor confiscate de regimul democrat-popular. În mai puține cazuri, cercetătorii urmăreau obiectivul de a descoperi și publica mărturii despre păstrarea sau afirmarea identității personale/familiale sau comunitare. În acest context au apărut în multe zone ale țării monografii dedicate unor persoane, instituții, localități și evenimente.
Printre scrierile meritorii de această natură se numără studiul monografic alcătuit de prof Mircea Botiș și preot Radu Botiș, Ulmeni-Maramureș, Editura Enesis, Baia Mare, 2011.
Volumul prinde în cele 271 de pagini, însoțite de consistente imagini foto, identitatea orașului Ulmeni din Maramureș. Pe coperta a patra se află o utilă și interesantă prezentare a C.V-ului profesional-științific al autorilor.
Aflăm astfel că prof Mircea Botiș, absolvent al Facultății de istorie-filozofie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și al masteratului „Elite politice” la Facultatea de Istorie și Patrimoniu „Nicolae Lupu” din Sibiu, este un profesionist de clasă atestat prin rezultatele elevilor săi la faza națională a olimpiadei de istorie, prin diploma pentru contribuție deosebită obținută la Concursul de eseuri „Gânduri, idei, sentimente despre Holocaust” și ca organizator la Concursul de Iudaism și Istoria Evreilor desfășurat la Sibiu în 2007.
Radu Botiș este un „sacerdot în cuvânt, în slujire și-n inimă”, un „condei” prezent în redacțiile și colaborator al revistelor din țară și străinătate: Starpress, Dor de Dor, Murmur, Agero-Stutgart, RomanianVIP – SUA, Nou Horizont-Spania, Observatorul-Toronto. Strâns legat de activitatea culturală din zona ce constituie tema monografiei, Radu Boțiș este editorul și fondatorul revistelor Glas comun, Slova creștină și al suplimentului Slova copiilor, precum și președintele fondator al Asociației cultural creștine umanitare Ars Vivat al cărui program de activitate și realizări este prezentat și în monografie.
Autorii tratează cu competență și dăruire – pentru că sunt locuitori ai zonei- identitatea fizico-geografică a localității aparținând spațiului mioritic evocat de Blaga. Spațiul geografic al orașului Ulmeni este prezentat în principalele lui caracteristici și componente: perimetrul, suprafața, relieful, punctele reprezentative, solul, clima, altitudinea, hidrografia, fenomenele atmosferice, resursele biogeografice (păduri, faună cinegetică și piscicolă), demografia, căreia i se consacră un capitol separat.
Identitatea demografică, spun autorii, poartă amprenta istoriei așezării și a spațiului fizico – geografic al zonei. Orașul Ulmeni este o așezare ale cărei rădăcini se află în vechea Dacie și în Dacia romană, când era cunoscută sub numele Bodava. Atestată documentar din 1405, când purta numele Silimeghiu (Sylelmed), metamorfozat în diferite variante, localitatea a luat numele Ulmeni  din 1926.
În evul mediu, localitatea s-a aflat în proprietatea voievozilor Balc și Dragoș și a urmașilor acestora. Din punct de vedere politic, așezarea s-a aflat în zona de interferență dintre Principatul autonom al Transilvaniei și regatul Ungariei, trecând apoi sub dominația Imperiului Habsburgic, devenit din 1867 Imperiul Austro-Ungar, destrămat în 1918, prin lupta pentru independență a națiunilor componente. La 1 decembrie 1918, românii din Transilvania, inclusiv locuitorii comunei Ulmeni,  au decis unirea la România. Dictatul de la Viena-1940, a impus României cedarea către Ungaria a părții de nord-est a Transilvaniei. Zona Ulmeniului a intrat temporar în stăpânirea Ungariei, dar din toamna anului 1944, a revenit la România. Interesați în prezentarea Ulmeniului, fără a-l izola de satele din jur, autorii adaugă referințe legate și de identitatea acestora.
Autorii prezintă evoluția demografică a localității Ulmeni sub aspect numeric, al structurii de vârstă, sex, etnic, social, onomastic, de stare civilă și militară. Prezentată cronologic, evoluția demografică atestă existența continuă a unei majorități etnice românești. În structura religioasă a populației se subliniază că majoritatea o constituie aderenții bisericii unite Romei.
În continuarea studierii identității demografice, autorii au considerat necesar să aloce un capitol separat funcțiilor geoeconomice actuale ale orașului. Folosind surse statistice, autorii extrag informații privind baza economică a localității, care a fost, până târziu în epoca modernă, agricultura. Un loc important se acordă analizei relațiilor de proprietate asupra pământului, insistându-se asupra momentelor 1853-1854, când s-a desființat servitutea personală, 1921, 1945, 1949, 1991. Concomitent se comentează aspecte legate de mijloacele de producție, tehnologiile folosite, productivitatea.  Corespunzător evoluției cronologice, a mersului spre modernizare,  se fac referiri la alte ramuri ale economiei, la dezvoltarea meșteșugurilor și industriei, ceea ce a adus ridicarea localității la statutul de oraș. În partea finală a capitolului, autorii ne înfățișează situația actuală a economiei orașului și proiectele de viitor în domeniul ecologic, protejarea mediului și creșterea calității vieții, turistic.
Identitatea culturală reprezintă cea de a treia direcție a studiului monografic dedicat Ulmeniului. Ne sunt prezentate informații privind datinile și obiceiurile ținând de activitatea economică a locuitorilor: unelte, procedee de muncă, pomicultură, creșterea animalelor, ocupații casnice. Aceeași linie de cercetare urmărește: alimentația, portul, credințele despre cer și astre, graiul, obiceiurile de înmormântare, obiceiurile legate de muncile agricole, de datele calendaristice, jocurile tradiționale.
Suntem de părere că locul capitolului consacrat învățământului era aici, pe axa identității culturale, alături de capitolul „Oameni de ieri și de azi”, care ne înfățișează personalitățile culturale ale zonei. Învățământul reprezintă unul dintre factorii importanți în păstrarea identității culturale a unei comunități. Aflați timp de secole sub dominație străină, austriacă și maghiară, românii din Transilvania, deci și cei din Ulmeni, au fost supuși unui proces intens și îndelungat de aculturație. Autorii au prezentat cu acuratețe evoluția învățământului de la cel religios/confesional către învățământul modern, laic. S-au evidențiat mai ales politicile de maghiarizare prin învățământ. Și așa cum era normal au ajuns la nominalizarea personalităților culturale din zonă, problemă căreia i-au consacrat un capitol special incluzând și oamenii politici. Evident nu putem aminti aici decât pe câțiva dintre oamenii de cultură originari din spațiul ulmenean: poetul, prozatorul și traducătorul Petre Dulfu (1856-1953), rapsodul popular Emil Gavriș (1915-1989), poetul, prozatorul și editorul Radu Ulmeanu (1946), poeta și prozatoarea Florica Bud (1957), etc.
Cartea domnilor prof.Mircea Botiș și pr. Radu Botiș tratează ansamblul elementelor ce definesc orașul Ulmeni, identificându-l din masa așezărilor din România.


ALINA CARMEN PUȘCAȘ - ROMÂNIA - GRUPAJ DE POEZII, PRIMĂ APARIȚIE



  










      


Mă numesc Pușcaș Alina Carmen, născută Vultur, la 13 septembrie 1960, în localitatea Reghin,din județul Mureș.
Sunt absolventă a Universității din Brașov-Facultatea de Industrializarea lemnului, căsătorită și mamă a două fete - minuni ivite în viața mea
Lucrez ca profesor-educator la Centrul Școlar De Educație Incluzivă Nr.3, Reghin.
-Activitate literară:
- sunt membră a Cenaclului ,,Lucian Blaga” al Bibliotecii Municipale ,,Petru Maior” Reghin, din 2016
 - 2016: - mi-au fost publicate câteva poezii în Antologia deversuri ,,Poemele cetății a Bibliotecii Municipale ,,Petru Maior” Reghin, apărută la Editura VATRA VECHE -Târgu Mureș
   -2016 - am primit Premiul Bibliotecii Municipale ,,Petru Maior” Reghin la Festivalul - concurs de poezie religioasă ,,Credo”.
 - 2017 - am participat cu câteva poezii în Antologia de versuri ,,Carmen”, volumul VI, publicată la Editura.ANAMAROL București.
 -2017 -am primit ,,Premiul cotidianului'' ,,Cuvântul liber” la Festivalul - concurs de poezie religioasă ,,Credo” și mi-au fost publicate câteva poezii în Antologia de poezie religioasă lansată cu acest prilej, editată de domnul Nicolae Băciuț, la Editura VATRA VECHE Târgu Mureș
-2017-mi-au fost publicate câteva poezii în Antologia de poezie populară, coordonată de Cercetător științific Maria Borzan, apărută la Editura NICO din Târgu Mureș și lansată cu prilejul Festivalului Național de poezie populară

     Activitate artistică:
-am intrat în lumea iconografiei din vara anului 2015, când am participat la prima tabără de profil pentru copii și de atunci icoana pe sticlă mi-a pătruns adânc în suflet
-În acest an, în săptămâna patimilor, premergătoare Sfintelor Paști am participat cu mai multe lucrări la o expoziție a iconarilor din zonă, organizată la Casa de Cultură ,,Eugen Nicoară” din municipiul Reghin
-

A fost odată...
                                                
A fost odată și încă dăinuiește
Pe ici pe colo, o lume de poveste,
Câte-o cumpănă de lemn la fântână
Ce setea călătorului prin timp alină.
Ori câte-o căsuță de vis, cu pridvor,
Cu - obloane la ferești, prea plină de dor.
Lângă mneria căsuță, o claie de fân,
La care clădește din greu un bătrân
Ce-și șterge cu palma aspră, trudită,
Lacrimă de dor, la colț de ochi ivită.
O bătrânică ninsă, trudind la cuptor
Să trimită -n lume la fată ori fecior
O fărâmă de pită cu gust dumnezeiesc,
Să le stâmpere dorul de dor părintesc. 
A fost odată și încă dăinuiește
Pe ici pe colo, o lume de poveste...

Culorile melancoliei

Culoare rece de melancolie,
Nuanță grie plumburie
Însoțită de ploaia ce cerne
Suliţe -n geam și în gene...

Culoare caldă de melancolie,
Frunză roş galben ruginie
Și curcubeu strecurat între nori,
Peste zborul în stol de cocori...

Culoare stinsă de melancolie
Pentru ce-a fost și n-o să mai fie,
Gust dulceag de toamnă rubinie
Printre boabe de ploaie cenușie...

Jocul zorilor

Aștept cu gene mijite să se trezească zorii
Privind înlănțuirea fină a fumului cu norii,
În dansul lor armonios și fără de sfârșit
Pe ringul înstelat al cerului nemărginit.
Privesc cu nesaț dansul acesta sublim,
Îngemănarea abia zărită profan cu divin...
Se - îmbujorează feciorelnic cerul în zori,
În jocul timpului nesfârșit printre nori,
Sub pâlpâirea ultimei raze pale de lună
Ce ,,cu-cu-bau” parc-ar vrea să îi spună...
Apoi se-ntrec norii cei jucăuși cu ceața...
Care să spună - 'ntâi:, Bună dimineața”?
Mândrul soare le râde tuturor în față
Limpezind cerul de dimineață...

Lecţia de zbor
                                                
Mamele îşi pregătesc
Puişorii pentru zbor,
Dacă pot, îi ocrotesc
De furtuni, în viaţa lor.
Unii sunt ascultători,
Alţii sunt rebeli din fire,
Toţi în viaţă - s călători
Pe drumul spre împlinire.
În graba lor de a zbura
Unii - şi frâng câte-o aripă
Şi în spini vor sângera
Când zborul se înfiripă.
Alţii - 'nvță lecţia lin,
Dintr-a altora trăire
Şi-s feriţi poate de chin
În zborul spre devenire.
Unii se desprind uşor
În zborul către lumină,
Alţii poartă-n suflet dor
Şi se-ntorc la rădăcină.
Însă oricum vor zbura
De la cuiburile lor,
Mamele -i vor aştepta
Să se-ntoarcă de la zbor.

Norii
                              
Mişcătoare valuri de pufoasă vată
Ce se -'ntind în taină către infinit, 
Pe azur creează lume fermecată: 
Efemeră scenă, fără de sfârşit. 
          În teatrul umbrelor descătuşate
          Stagiunile sunt toate nesfârşite,
          Personaje -n nebuloasă - 'nfăşurate
          Plutesc pe scena viselor nestăvilite.
Jocuri diafane, pline de candoare,
Ne -încetat  amestec de nuanţe pale,
Neastâmpăr veşnic, umbre călătoare,
Dans fără oprire, pe-a timpului cale.
          Nesfârșita transformare alburie
          Într-un decor de vis nemărginit,
          E - mpletită -n vânturile care - adie
          Într-o aventură... fără de sfârșit.
Mişcătoare valuri de pufoasă vată
Se agaţă -n taină de nemărginire,
Pe azur pictează, lume fermecată,
Efemeră pânză, pentru nemurire.

Renaștere
                                  
În primăveri renasc cireșii -n floare,
Din muguri cruzi se nasc albe petale
Brodate delicat cu raze de soare
Și valuri suave de - arome florale.

E alai de flori la nunta de fluturi,
Plutește -n văzduh hora fiorilor,
Adie duioase valuri de cânturi
Din concertul viu al păsărelelor. 

Ploi alb - roz în adieri împletite
Cu parfum de primăvară-n petale,
Valsează -n simfonia naturii -noite
Dansul sublim al iubirii totale.

De dragul florii lăcrimează norii,
Ori raza de soare râde-n curcubeu,
Freamătă -n veci anotimpul schimbării
În roata nesfârșită - a vieții, mereu, mereu...

Urme...
                                                 
Peste istorie se așterne ruina nepăsării,
Încet, trecutul se pierde în negura uitării,
Se vor șterse și urmele pașilor strămoșești
Ca să nu mai ști cine-a fost... cine ești...

Urmele se șterg încetișor, în hăul depărtării,
Amintiri pier ades, învăluite -n ceața uitării.
Copile, să nu uiți pe ce pământ viețuiești,
Nu-ți uita străbunii căci grație lor trăiești!

Se retează cu nesocotință și aurul verde,
Legătura cu glia strămoșească se pierde,
Iar dacă și credința ne va fi zdruncinată
Ne mai așteaptă doar umbra întunecată.

 Veșnic miri
                              

Se stinge apusul în razele lunii,
Potrivire tainică-n ora rugăciunii
Când mirele Soare se duce la culcare
Privindu-și mireasa, Luna, care răsare...

Trena miresei de stele -i purtată
Ce sclipesc ne -ncetat pe bolta - îndepărtată,
 Mirele -nconjurat de alaiul de nori
O poate zări doar o clipă, doar uneori.

Cu prima rază când mândru răsare
Aleargă spre mireasa-i în așteptare,
Căldura lui fermecată pe cale -o presară
Din zorii zilei și până spre seară.

Luna - mireasă nu se duce la culcare,
Așteaptă clipa când mirele Soare apare,
Așa a fost să fie trăirea lor curată,
Le-a fost sortit - să nu se-atingă niciodată!

Se privesc o clipă din marea depărtare
Când unul se stinge și celălalt răsare,
Chiar din zorii zilei până-n faptul serii
Trăiesc pentru magia clipei revederii.

Miri veșnic călători pe bolta minunată
Ce nu se pot ține de mâini niciodată,
La - întâlnirea de-o clipă visând fiecare
Zilnic răsar pentru - această - întâmplare. 

Călătoria lor de veacuri repetată
Pare că nu se va sfârși niciodată,
Dorința lor arzătoare e nemărginită,
Iubirea lor tainică -n veci ne împlinită!

Viața

                                      
Viața noastră-i o clipă dintr-a timpului eternitate
Ce zboară - atât de iute, cum nici nu te gândești,
Călătorim între căderi și zboruri către divinitate
Pân’ la sfârșit, când devenim toți, doar povești...

Ce rămâne în urma trecerii tale prin această viață,
Din ce-ai reușit cu trudă, în timpul dat se -n făptuiești?
Dăinuie doar urmașii care ți-s dăruiți, poate-o povață
Și urmele pașilor făcuți spre Dumnezeu, cât trăiești!


Zori - apus
                                            

Vălătuci de ceață învăluie zărea,
Mângâie blând coame de dealuri,
 Se joacă cu fumuri ce-și caută calea
Spre norii pufoși adunați în valuri.

Când prima rază înroșește cerul
Văd limpezirea -n zorii dimineții
 Dezvelindu-și lumii noastre misterul,
Prețuiesc clipă din minunea vieții.

Misterios pornit -a chiar un joc
Al soarelui la răsărit cu norii...
Și e când nour, când e parcă foc,
Te prinde jocul, te cuprind fiorii!

Abia ce, Bună dimineața”! I-am spus
Și în furnicarul vieții am pătruns,
Că soarele-i cufundat deja în apus
Și-n ecou, Bună seara!” el mi-a răspuns...




NICOLETA DANIELA GORDON - ROMÂNIA - GRUPAJ DE POEZII ÎN PRIMĂ APARIȚIE





Simplitatea mi-e prietenă sufletului. Iubesc poezia cu fiecare respirație. Mi-e teamă uneori să expir, că nu cumva să rămân fără vers...
Într-un apus de toamnă târzie, mi-a bătut la fereastra inimii descătușarea. Voiam acea libertate sufletească, la care tânjim mulți dintre noi... Și așa au apărut primele gânduri așternute pe hârtie...
Iubesc oamenii! Nu știu și nu voi afla vreodată, dacă e o calitate, sau dimpotrivă, un defect... Însă iubirea mea pentru ei, este necondiționată!
Ofer frânturi din sufletul meu, fiecărui om ce-mi iese în cale. Și scriu... Scriu pentru inimi. Scriu pentru cei care nu-și reneagă sensibilitatea. Scriu pentru cei ce iubesc viața cu tot frumosul și toate vitregiile ei.
Many-Desculți prin suflet albastru, este primul volum care a văzut lumina tiparului în toamna anului trecut. Da, un pseudonim! Pentru că voiesc a-mi fi citite trăirile exprimate în scris, pentru ceea ce ele exprimă! Și nu pentru că s-ar putea ca mulți dintre cititorii mei, să mă cunoască.
Sunt și voi rămâne încătușată în SIMPLITATE


*******************


SIMPLITATEA UNEI ICOANE...

Păpușa cu ochi mari și gene lungi
Mai doarme în sertarul cu- amintiri
Cum poți să uiți? Nu ai puteri s-alungi
Încătușarea primelor iubiri.

O lampă veche pe un colț de masă
Și boabe de orez pe-un capăt gol...
Tăceam când pașii ei umblau prin casă
Și-apoi ieșea afară, în ocol...

Mai aducea un lemn, să fie - acolo
Mușca cu geruri iarna pe atunci.
Avea să mă trezească mai încolo
Cu sărutări pe frunte - atât de dulci...

Cu chip blajin și mâinile ei sfinte
Ne învelea cu pătura răbdării
Și-o auzeam cum spune trei cuvinte
Făcând o cruce -n fața lumânării

Iar se-ntorcea la bobul de pe masă
Uitase ochelarii - 'ntr - un sertar
Afară era ceață - așa de groasă...
Că încă nu se dezbrăcase de pieptar

O adoram, printre ocheade scurte
Și coboram din așternuturi calde
Mergeam la tâmpla ei să mă sărute
În brațele tandreții să mă scalde

- Mi te-ai trezit copilă, așa devreme?
Mai e până ce soarele răsare!...
O cuprindeam, lipsită de probleme
- Vreau să te-ajut, nu vezi c-am crescut mare?

Și lampa pâlpâia abia șoptit
Iar noi trebăluiam îngândurate
Războiul de țesut stătea proptit
Și ne-aștepta suveica într-o parte

Un țol era țesut, aproape gata,
Și altul îi urmă, știam prea bine
Punea podoabe pe pereți, cu arta
Pe care o știa atât de bine...

Păpușa ne privea din pat cu paie
Ne-a fost o vreme lungă spectator
Era atâta dragoste -n odaie
Acum, doar amintire și decor...

Azi nu mai țes covoare, nu-i la modă!
Îmi lăcrimează amintirea ei
Mi-e lipsa ei atât de incomodă
Dar e icoană sfântă-n ochii mei...

******



LEAGĂNE ORFANE...


Ceară prinse brumă groasă peste mâna ei firavă
Și-i îngălbenise trupul, obosit de-atâta plâns
Un boboc de floare albă, azi doar umbră de potcoavă
Ochii mari trăgeau în cearcăn, cu petale de surâs

Forfotă pe sală - afară, plin de prunci și de părinți
Oare ușa-i ferecată cu zăvor și lacăt greu?
Țintuia privirea-i blândă... poate-s ceilalți cuminți...
Dar la ea, de ce-i doar iarnă... o fi Dumnezeu ateu?

Tăcea gândul rătăcit, într-un colț de suflet stins
Nu așa-i spunea bunica!... ruga către înger bun
I-a fost fiecare seară blândul care i-a cuprins
Dulcele copilăriei cu baloane de săpun

Se-aud pași grăbiți, și ușa... ţintuieşte -n pragul ei
Un apret de haină veche, șifonat de-o voce groasă
Hai, copilă, iar am treabă, ia-ți supa cu tăieței!
Ce tot plângi? Mai lasă moftul, încă n-ai să pleci acasă!

Strânse perna și-o aduse sub obrazul de bezea
Unde-o fi mama acuma, viața-i tot așa afară?
Pe noptiera veche, ruptă, poza îi tot amintea
C-au trecut vreo câțiva ani de când a văzut-o -n gară

Mai sunt două primăveri și-o să plece într-un sat
Unde înfloresc mesteceni și bujori sunt pe la porți
Poate vine și măicuța, prea mici și mulți i-a lăsat
În bătaia unei aripi... nenoroc adus de sorți



******

AURUL DIN FAȚA COASEI



Iar trimite jar prin colburi și clipește dintr-o rază,
Parcă stă în așteptarea mâinilor cu trudă-n oase,
Umbra-i firavă cuprinde tălpi ce iarăși sângerează,
Iese foc din glia neagră... a pământ și-a om miroase

Trage coasa brazdă lată, murgu-i e legat de-un plop,
Plânge lacrima a iarbă nerostită de un an,
Șterge - obrazul cu cămașa, și-o aruncă peste clop,
Zările se ard în pleoape, el e tot mai mult țăran...

Frânge palmele - 'ntr - o șoaptă, tot mai greu îi este pasul,
Anii mulți își poartă crucea pe spinarea-i gârbovită.
E legat cu jurăminte de ogor, nu-și cere masul,
Înc-o brazdă să mai ducă... pân' la a murgului copită

Traista-i agățată-n prunul de la marginea poienii,
Un briceag, o pâine neagră și-o bucată de slănină,
E merindea pusă-n grabă pe la ceasul de utrenii,
Dă-i destulă apă-n ploscă, și mai este pân' - la cină...


Ochi smeriți și-o rugăciune le înalță către cer
Fruntea-i e împodobită cu o perlă care fuge,
În adânc de rid al vremii picură pe cald de fier,
Lăcrimând a libertate și-a pământ ce-n sânge - i curge...



******



E CUTREMUR ȘI-N UITARE, ȘI ÎN SUFLET GÂRBOVIT...



Țin cutremure în palme, le-aș închide - 'ntr - un salcâm
Prea sunt ploi - dureri prin coaste, amneziile - s păgâne
Mângâi ridul frunții arse și sărut obraz bătrân
Ce-a arăt cu plug de dor într-un lan cu mărăcine

De-a avut crengi de stejar, nu mai e nici lemn de foc
L-au uitat într-o ogradă și-ntr-o casă alb spoită
Pruncii legănați odată într-un cântec cu noroc
Au lăsat părinte - n poartă, rost de inimă zdrobită

Bate coasa - 'ntr - o durere ce-i cuprinde ochii triști
Nu mai vine olăcarul să-i aducă vreun răvaș
Bântuie tablou cu râset dintr-o joacă cu moriști
N-or mai știi jocul acela, altele - s pe la oraș...

Frânge lacrima uitării, prea e gârbovit de soartă
Ce-or mai fi făcând nepoții?... plânge - un colț de poză veche
Cât ar vrea să-i vadă iar, pe sub nucul de la poartă
Să le - aducă - n pumn cireșe, doi cercei după ureche...


Rup tăceri, le-arunc în haos, și le-ascund în nori - cenușă
Va veni cândva, o vreme... când se va deschide-o ușă?



******


ZĂPEZI DE LILIECI


Strâng la pieptul nopții flori de liliac
Și desfac uitarea s-o așez pe frunze
Mi te-a frânt culoarea, învăț să te tac
Să te port petală, ca altar pe buze

Vreau să-ți fiu grădină cu lilieci târzii
Să tot înfloresc, într-un veșnic Mai
Ne uitarea mușcă din zăpezi pustii
Și rodește tihnă într-un bob de rai

Am să semăn rodul într-un violet,
Și-or să-ți crească aripi de iubiri pe frunte,
Scrie-mi cu tăcerea pe un alt bilet
Flori de liliac, amintiri mărunte...

De respir a toamnă, primăvară fii!
Și mă lasă ploaie, să te învelesc
Arde-mă în trupuri de crengi liliachii!
Și - oi mai curge iarăși, să te întâlnesc...



******



NISIP, ÎNTUNERIC ȘI TĂCERI...


Pune-mi munții de tristețe într-un colț de iris șters,
Să escaladez lumina, pașii mei să aibă sens...
Strânge soartă-n pumni mirarea de-a ne fi avut cândva,
I-am împrumutat broboada, și-a ascuns tăcerea - n ea.

Șubredă e puntea minții de-am putut să ștergem rost,
Sau e sufletul hoinarul, frică fără adăpost?
Macii ofilesc câmpia ce-am avut-o -'n tălpi arzând,
Seceta cerșește ploaie, lacrimile șiroind...

Ne-am pierdut prin ne-'nțelesuri, vina de-a fi înțeles,
Dramele unor orgolii, din greșeală ne-au ales.
N-am filozofat cu viața, nici n-am negociat păreri,
Cine-a pronunțat sentința, umbra sensului din "ieri"?

Mi-a rămas în palme versul și pe gleznă un sărut,
Ultimă îmbrățișare a condeiului durut.
Pleoapa mi-e în întuneric și e beznă prin lumini,
Mi-au pus diademă neagră mâinile unor străini...


******


A RĂMAS TABLOUL GOL...


Creionai mirări pe pânza sfârtecată într-un colț
Verdele din acuarelă l-ai pictat pe-un orb de glonț
Flori de liniște albastră îmi puneai în vaza goală
Eu le mângâiam petala, catifea dintr-o cerneală

I-am pus ramă de cicoare aninând de tâmpla sorții
Un tablou cu lacrimi - rouă, o scânteie - n umbra nopții
Îl priveam cu ochi de ceară, temniță mi-era uimirea
Căutam, în evadare, să-mi ascund împotrivirea

Îndoieli frângeam în palmă, și-mi scriam în suflet gol
Cu majuscule IUBIRE pe alt ton, în şi bemol...
Dirijor mi-era cuvântul, inima orchestră vie
Versul mi-era plâns și rugă, în altar de colivie

Pentru - un pumn de vise albe, am amanetat tristețea
Unei toamne dintr-o frunză care-și ruginea junețea...
Coloram velin de foaie sub o lumânare - aprinsă
Cu un miez de pară coaptă desenam o stea nestinsă

Prin speranțe și iluzii am pierdut pânza brodată
Roua mângâie obrazul blând... al unui pui de fată,
Strâng doar vreascuri rătăcite, ard o ultimă zvâcnire
Nu mai e culoare - n ceruri, acuarela-i amintire...



******



BOTEZ



Dă-mi mamă brațul drept, să mi-l așez pe suflet,
Și înconjoară-mi blând o lacrimă ce strânge!
Furtuna mă cuprinde cu cel din urmă-i tunet,
Și-mi dezgolește vidul, ce cronic știe plânge...

Hai mamă, și respiră... cu cerul peste umeri,
Îmi pune tot albastrul într-un pahar cu tihnă!
Mi s-a umplut și zidul de lacrimi, nu le numeri?
Mi-s pașii rătăciți... cărarea-i neodihnă...

Mai prinde mamă odată de franjurile sforii
Ce-mi înălța ieri zmeul... descalță-mă de frunze,
Și colorează-mi plumbul, încarcerând toți norii!
Albastrul, să-mi ascundă tristețea de pe buze...

Ține-mi genunchii - n palmă și fi - mi balsamul, mamă!
Nu știu păși prin beznă, hai fă-mi lumina crez!
Pe-un colț de tâmpla-i verde, pune tablou - n ramă,
Și strigă-mă IUBIRE, ca nume de botez!

13.09.2023- prezent, I.P Directia generală pentru administrarea clădirilor Guvernului  Biroul individual de avocați ,,Guzun Vladimir “2011-2014 Stagiară Nagacevschi & Partenerii 2015 Stagiară Avornic & Partenerii 2015-2016

13.09.2023- prezent, I.P Directia generală pentru administrarea clădirilor Guvernului  Biroul individual de avocați ,,Guzun Vladimir...