Cine sunt eu?
Mă numesc Vasilisk Vasile Donica, m-am născut la 15 decembrie 1985, în satul Zahoreni, raionul Orhei, Republica Moldova, al treilea fiu al Tamarei și Ilie Donica. Copilăria și adolescența mi-am petrecut-o mereu descoperind taina cărților. În perioada frământărilor adolescentine am început a explora lumea alături de personajele nuvelelor, romanelor fantastice și ale celor din poveștile și basmele literaturii naționale și universală, încă din biblioteca școlii și cea sătească, iar mai apoi, am tot devorat și cunoscut lumi, din biblioteca personală a profesoarei de limbă română.
Am absolvit gimnaziul de 9 clase din satul natal, în anul 2002. În acești ani, am fost prieten cu toți colegii, dar mai ales m-a marcat prietenia de suflet cu prima învățătoare și profesoară de limba română. După gimnaziu am urmat studiile în Liceul Colegiului Pedagogic ,,Vasile Lupu’’ din or. Orhei, absolvindu-l cu diplomă de bacalaureat în anul 2005.
Incert, dar cu o dorință efervescentă de a făuri destine, am cugetat mult, iar dilema de a deveni preot sau învățător, m-a făcut să-mi continuu studiile în același colegiu încă 2 ani. Măiestria cadrelor didactice care m-au ghidat pe parcursul acestor ani, susținerea, curajul pe care mi l-au insuflat profesoarele de română din gimaziu și din colegiu, m-au determinat să-mi continuu studiiile la facultatea de filologie din cadrul Universității de Stat din Tiraspol, cu sediul în or. Chișinău, unde am fost licențiat în științe ale educației în anul 2009.
Debutul literar îl încep la orele de limba română din liceu, micul public fiindu-mi colegii de clasă, iar dna profesoară mi-a fost juratul și primul meu critic literar. Perseverența, elanul creativ pe care îl descoperisem și curajul pe care mi l-a insuflat profesoara, m-au făcut să scriu, cu ușurință și să trec peste perioada de furtuni adolescentine, tăinuindu-mă în rândurile versurilor proprii, care erau minuțios analizate, frumos apreciate sau dur criticate de profesoara mea-fire blândă, dar exigentă.
Au urmat ani buni de tăcere și contemplație profundă la o mănăstire, unde pentru merite deosebite și râvnă spirituală am primit mai întâi îngerescul chip al monahiciei, apoi am fost hirotonit ca irodiacon, iar în anul 2014 ca ieromonah. Tot în același an am fost îndrumat și binecuvântat să predau ore de religie la gimnaziul din apropierea mănăstirii. Aici mi-am regăsit copilul visător din mine, copilul cu dor de școală, de viață, de maturitate. Astăzi sunt profesor în acest gimnnaziu din Saharna Nouă, r.Rezina și continui să scriu poezie în acele clipe ce întreţin armonia şi taina interioară a sufletului. De atunci: ,,Să știți, eu versuri nu mai scriu!/ Scrie un răzvrătit din mine;/umblat desculță prin pustiu,/ găsit la margini, prin ruine.’’(Să știți!)
Din 2017 postez poezii online în mai multe grupuri literare și reviste: Poeții noștri, Dorul Dorului, Suntem ceea ce iubim, iar unele ziare și reviste au preluat unele din poeziile mele tipărindu-le: ,,Ziarul Cuvântul.md’’, ,,Doxologia.ro’’, ,,Poezii pentru sufletul meu’’, ,,Literatura pe tocuri’’ ș.a.
Prezentul meu ma-ntreabă:,,Cine sunt eu?/Un nimeni acolo.../un colț de pământ.../Un umblet zănatec.../Ce doar alungă ploaie și aduce vânt.../ Un strop de polen/de crud, dintr-un vers/Pierdut în abisul imens...’’(Zănatec), totodată sunt OMUL cu suflet deschis și, consider că, poezia trebuie să mă reprezinte pe mine, OMUL, fiind ca o carte de vizită deschisă spre citire ,, Scriu așa cum viețuiesc./Scriu tot și toate ce gândesc:/Metamorfoze, plumb, morminte.../Mi-e sufletul altar de cuvinte.’’(Suflet pe altar)
Mă grăbesc, astfel, să aduc prin versuri marea existență. Doar așa pot tatua iubirea de om, viață, Dumnezeu. Încerc a grăbi clipele pline de lumina vieții, până-n în zori de zi ! Mă grăbesc să scriu din dragoste, din plăcere. Lucrurile se nasc când e momentul, iar un moment potrivit este întotdeauna!
Îmi place să scriu. Asta iubesc să fac. Asta fac, de fapt. Scriu... Culeg crâmpeie din mine, din sufletul meu, din universul care mă cuprinde şi le înșir pe foaie. Acest dans al literilor la lumina lumânării este unul vrăjit, tăinuit în locul a celor mai frumoase sentimente şi emoţii, devenind o parte din ele, din visele mele în care se ascund: iubirea, dorul, pasiunea, tristeţea... Versurile mele sunt lăuntricul gândurilor mele. Trăirile din sufletului meu. Rupturi de dor, de viață, de libertate... Emoţii… Doar emoții, pe care le-am adunat în cuvinte. Scriu, pentru că aşa simt, iar eu fac mereu ce simt, fiindcă trăirile contează-n viața mea.
Despre viitor... ,,Să mă-nveliți cu gerul aspru,/Când am să plec spre infinit/Și să nu plângeți, rămân astru.../Am scris așa, cum am trăit...’’(Vă las...)
