Dragostea în carantină
Două suflete, trăiesc o poveste de dragoste, întâlnindu-se noapte de
noapte, undeva între rai și iad, păstrând distanța regulamentară de 1.5m, ascunzându-și chipurile sub măști care acoperă fața și sentimentele. La adăpostul
măștilor și al distanței sociale își
trăiesc nestingherite povestea lor de dragoste. O dată cu instituirea stării de
pandemie, cele două suflete, o ea, doamnă trecută de vârsta a doua iar el, un
bărbat situat pe muchia vârstei a treia, s-au văzut nevoiți să se adapteze
vremurilor de pandemie. Situația a așezat între ei o graniță invizibilă dar
regulamentară, de un metru și jumătate, care a obligat mintea să inventeze căi
secrete către persoana iubită de care ai ajuns să fii despărțit de o graniță impusă, la o aruncătură de băț!
Seară de seară fiecare se așează într-un
fotoliu confortabil alături de mulțimea de amintiri și tot atâtea subiecte,
urmărite zilnic în cadrul emisiunilor TV, despre coronavirus și numărul
morților din țară și din lume. Stau și se întreabă în tăcere dacă ei vor
completa lista decedaților înfestați dar fericiți, că au putut dimineață, să
își servească cafeaua, să ia cina împreună și să ciocnească o cupă cu șampanie,
tot îmaginar, deasupra barierei Covid.
S-au cunoscut la restaurant, în timpul
vremurilor mai bune când, Bunul Dumnezeu avea mai multă răbdare cu oamenii.
A fost împresionată atunci când a observat bărbatul care nu își mai deslipea
ochii de la ea, a invitat- o la dans toată seara, propunându-i să se revadă în zilele care urmau. Ea văduvă de
vreo zece ani, el de doar câteva luni, amândoi singuri dar cu tabieturi și
poftă de viață, au hotărât, fără prea multe întrebări și condiții să își unească
singurătățile. Fericirea le-a fost curmată în luna martie, o dată cu
înterzicerea plimbărilor, a ieșirilor la restaurant, a călătoriilor.
De atunci ea stă la fereastră,seară de
seară, privind în lungul străzii pe care el venea aducândui flori și bomboane de
ciocolată, deși ea, insista să renunțe la aceste daruri ,gândindu-se la faptul că ciocolata nu îi face tocmai
bine. Priește și visează la toate zilele frumoase petrecute împreună. Tristă,
resemnată și cu lacrimi în ochi, se retrage pregătindu-se de somn. Știe sigur că
nu va lipsi nici în visul nopți care se așterne liniștită peste orașul pustiu.
Sufletele lor se întâlnesc în univers. Acolo nu este nici pandemie și nici
izoloare.
Iubirea nu are granițe! Durerea vine din
faptul că această pandemie ne distanțează și mai mult, de parcă nu era
suficientă distanța deja existentă! Ne interzice îmbrățișările de parcă ne
îmbrățișam prea mult! Ne obligă să purtăm mască de parcă ar fi mai fost nevoie
de încă una în plus!
De: Kessy Ellys Nycollas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu