duminică, 30 decembrie 2018

Kessy Ellys Nycollas - România DE M-AI TRĂDAT...














LA MULȚI ANI, 2019!

De m-ai iubit, de m-ai trădat, de m-ai mințit...
De-ai fost alături, atunci când eu, am suferit...
De mi-ai săpat mormânt să scapi de mine
Îți mulţumesc frumos, om drag,
 Că te-ai împiedicat de mine...

Din toate, eu am învățat, ce trebuia să știu
Am învățat, ceea ce trebuie, să fiu
Am învățat, să mă iubesc pe mine, mai întâi
Și să-mi așez mai bine perna, căpătâi...

Am învățat să iert și să iubesc
Să înțeleg că totul e firesc...
Că pe pământ toate sunt trecătoare
Un om se naște... altul moare...

Am învățat să am tăria muntelui
 ce mă-nconjoară
Să mulțumesc în fiecare seară
Să fiu ca apa, limpede și clară
Să pot să-nfrunt tot răul ce mă înconjoară...

Să mă înalț pe aripile unui gând
Să nu mă-ntorc din drumul început
Să mă aplec spre cel ce-a arătat
Că-mi e prieten cu adevărat...

Am învățat, să nu mă doară vorba, orișicui
Să nu mai plâng pe cel ce-și spune
Un ADIO, numai lui
Să înțeleg că cerul, astăzi, plin de nori
Îmi va aduce soarele (mâine) în zori...

Am învățat să nu invidiez
Să lupt pentru ce vreau, nu să visez...
Să nu depind de nimeni niciodată
Și să nu bat la nimeni, în fereastră, sau în poartă...

Am învățat că este multă mârșăvie
Și prea puțină omenie!
....................................
Astăzi te ține-n brațe și te linge
Mâine te face praf, fără a plânge...

Am învățat ce nu mai trebuia să-nvăț
... că la un car de oale, este îndeajuns, un băț’’!




Kessy Ellys Nycollas
Petroșani / 30122018

sâmbătă, 29 decembrie 2018

LA MULȚI ANI !


Dragii mei, pentru toate momentele frumoase care au fost și care urmează să vină, în pragul noului an vă mulțumesc pentru colaborarea frumoasă din anul ce apune și îmi reînnoiesc legătura sufletească, cu voi, pentru anul care se naște.
                            

     Fondatoarea Revistei LUCEAFĂRUL DIN VALE, acum la sfârșit de an 2018, transmite sincere urări de sănătate, împliniri și putere de creație pentru viitor, tuturor sufletelor frumoase care mi-au fost alături pe parcursul celor douăsprezece luni, perioadă de debut a publicației.
                                
     Drumul nu a fost ușor. Recunosc că au apărut și momente de deznădejde cât și intenția de a renunța însă, am avut alături suflete curate și cu bune intenţii care mi-au bandajat rănile și mi-au oferit umărul lor de pe care să pot zbura din nou.

     Când Atoate creatorul îmi pune pe umeri o sarcină de îndeplinit, tot el îmi aduce în preajmă oamenii de care am nevoie.

     Aduc mulțumirile mele cât și o profundă recunoștință lui VAL RĂZEȘU care mi-a fost alături cu sufletul, susținându-mă cu sfaturi valoroase și aducând în revistă autori de seamă.
      Un alt suflet curat și cu bune intenții am remarcat și la Dl. ION CUZUIOC căruia ii aduc mulțumiri și îl asigur de prețuirea mea.
      Ca o bună prietenă o pot evidenția pe MARIA TOMIȚA CORINI care a rămas alături de mine, indiferent de situație. La fel pot spune despre: ANGELA BURTEA, CARMEN PINTE, DOINIȚA NAN, MĂRIUCA MIRIAM, DINICĂ CRISTIAN OVIDIU, CORNELIA DIȚĂ, LORETA TOADER, THEIA PRESADĂ, CONSTANTIN GEANTĂ. Tuturor profundă recunoștință.

  Aduc de asemenea mii de mulțumiri D-lui DUMITRU CIOBANU, omul deosebit care a dat dovadă de calm și înțelegere în situațiile  apărute în momentul   tipăriri.  

     Ordinea din lista care urmează este aleatorie și am convingerea că nu va fi nimeni deranjat de locul pe care îl ocupă acum, aici, deoarece reprezintă ordinea în care au venit în revistă, nu un clasament.

                               LA MULȚI ANI !


  1-Angela Burtea - România - proză și versuri
  2-Ion Cuzuioc - R. Moldova - versuri, proză, epigrame
  3-Dinica Cristian Ovidiu - România - versuri
  4-Nicolae Nistor - România - versuri
  5-Dan Șalapa - România - versuri
  6-Kessy Ellys Nycollas - România - versuri - proză - maxime și cugetări - pictură și quilling
  7-Puiu Răducan - România - versuri și proză
  8-Val Răzeşu - România – Editoriale, proză și versuri
  9-Valentin David - România - epigrame
10-Stelian Ologu - România - versuri
11-Violetta Petre - România - versuri
12-Corina Dașoveanu - România - versuri
13-Cornelia Diţă - România - versuri
14-Mugurel Puşcaş - România - versuri
15-I.D.Sicore - România - versuri
16-Maria Corini - Italia - versuri și proză
17-Roberta Sandra Pilipauțeanu- Germania - versuri
18-Ala Mîrza -Turbal - R. Moldova - versuri
19-Loreta Toader - Germania - versuri
20-Gabriel Feresuaru - Germania - versuri
21-Mihail Coandă - România - versuri - satiră - epigrame
22-Carmen Pinte - România - versuri
23-Măriuca Miriam - România - versuri
24-Alla Munteanu - R.Moldova - versuri
25-Doinita Nan - România - versuri
26-Nely Bădica - România - versuri
27-Aura Dan - România - versuri
28-Constantin Geantă - România - versuri și proză
29-Cristina Cristea - România - versuri
30-Victorița Ileana Stolojanu - România - proză
31-Liviu Brezeanu - România - sculptură
32-Adrian Pavel Tarcius - România - versuri
33-Drăgan Agafia - România - versuri
34-Iulia Pârvu - România - proză
35-Lili Lazăr - România - versuri
36-Octavian Sergiu Ciurtin - România - versuri
37-Radu Botiș - R.Moldova - proză
38-Radu Iorgulescu - România - versuri
39-Valeria Moroșanu - România - versuri
40-Viorel Gongu - România - versuri
41-Virginia Pârvu - România - proză
42-Alina Carmen Pușcaș - România - versuri și pictură
43-Daniela Nicoleta Gordon - România - versuri
44-Andrada Hurmuzache - România - proză
45-Florin Golban - România - Haiku - proză
46-Irina Alexandrescu - România - versuri
47-Theia Presadă - Irlanda - versuri și pictură
48-Aneta Pioară - România - teatru și proză
49-Anca David - România - versuri
50-Ruta Rodica Rita - România - versuri
51-Katalin Cădar - România - versuri
52-Ioan Peia - România - versuri
53-Daniel Barbu -România - versuri
54-Ciobanu Alexandru Eusebiu - România
55-Maria Bogdan - România - versuri
56-Emanoil Amuzescu - România - versuri
57-Andreea Văduva - România - versuri
58-Aurelia Gușanu - R.Moldova - versuri
59-Georgiana Nită - România - versuri
60-Nicoleta Gherasim - România - versuri
61-Angela Mihai - Italia - versuri
62-Popa Ines Vanda - România - versuri
63-Nicolae Vălăreanu Sârbu  - România - versuri
64-Aurelia Grosu - România - proză
65-Radu Liliana - România - pictură
66-Tatiana Afanas Creciun - R,Moldova- versuri
67-Vasile Hatos - Italia - proză
68-Adriana Rădulescu - Grecia - proză
69-Maria Brândușa - România - versuri
70-Marioara Nedea - România - versuri
71-Vasile Ponea - România - versuri




   
                                                                                 Kessy Ellys Nycollas

luni, 24 decembrie 2018

Redacția revistei LUCEAFĂRUL DIN VALE urează tuturor colaboratorilor, un CRĂCIUN CU BUCURII, PACE SUFLETEASCĂ și spor în toate!






Redacția LucVal&ken, împreună cu Revista Luceafărul din vale, mulțumește tutror colaboratorilor pentru efortul făcut  privind dezvoltarea proiectului nostru. Susținut cu bunăvoință și perseverență a reușit să împlinească un an. 

Vă mulțumim pentru susținere!

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Vă mulțumim pentru efortul financiar!

Vă mulțumim pentru încurajări și încredere!

Vă cerem iertare pentru tot ceea ce nu a fost perfect!


Am depus eforturi susținute, atât fizice cât și financiare, pentru editarea și tipărirea celor 12 numere apărute în decursul acestui an, însă, nimic nu a părut să fie greu deoarece am lucrat cu mulă dragoste, pasiune și cu  dorința de a nu vă dejamăgi.

VĂ DORIM, ÎNTREGULUI GRUP DE COAUTORI AI ACESTUI PROIECT, MULTĂ SĂNĂTATE, FERICIRE, BUCURII ȘI INSPIRAȚIE, ALATURI DE CEI DRAGI SUFLETELOR DVS. PRINTRE CARE ÎNDRAZNIM SĂ CREDEM CĂ NE REGĂSIM ȘI NOI. 

Cu multă dragoste, respect, admirație și prețuire vă aștepăm să ne fiți alături și în anul 2019.

                                              Fondator și Director de proiect,

                                                            Kessy Ellys Nycollas



      






duminică, 23 decembrie 2018

Kessy Ellys Nycollas - România - Uneori forțăm destinul! O POSIBILĂ PREFAȚĂ A VOLUMULUI ,,GÂNDURI CARE DOR''






Uneori forțăm destinul!  

        Da!      
     Asta o spun acum, după ce ani de zile mi-am bătut joc de biata inimă care a iubit uneori pe cine nu ar fi meritat. Iubeam și atât! Nu am iubit niciodată din interes. Nu am iubit niciodată forțat. Când am iubit am iubit fără să înțeleg de ce pot iubi cu atâta patimă un om.
     Toată viața, dar și acum, sunt fascinată de iubirile platonice, de iubirile care nu se dezgolesc în totalitate, de iubirile care nu se consumă. Este atât de frumos atunci când îți simți sufletul vibrând de bucurie, așteptând momentul revederii, persoanei iubite.
     Greșim prea des!
     Ne batem joc uneori de noi și de sufletele noastre, aparent fără nici un resentiment. Sunt situații în care aproape că ne simțim bine, ne place că suferim.
     Ce ciudați suntem! Ne simțim bine că suferim? Ne place asta? Oare nu mai știm ce este cu adevărat fericirea? De ce majoritatea alergăm după fericire când de fapt nouă ne place suferința? Ce ne dorim de fapt atunci când ne complicăm viața implicându-ne în diverse povești care dor?
     Sunt întrebări la care cred, că nu le voi găsi un răspuns în această umilă existență. Mintea mea nu este capabilă să priceapă ce se întâmplă de fapt atunci când, drumul vieții îmi este intersectat, aparent întâmplător, de persoane pentru care simt o iubire care mă sufocă! Am avut parte de povești de iubire atât de grele încât ajungeam să spun că mai bine muream în clipa în care ne-am întâlnit, deoarece s-au născut, din senin, sentimente greu de suportat, greu de dus.
     Am avut momente în care simțeam că leșin! Fugeam din poveste înspăimântată. Credeam că fuga mă va ajuta să mă eliberez iar când observam că nici așa nu îmi este bine, mă întorceam. La un moment dat, omul iubiţi, m-a avertizat că niciodată nu am știut ce doresc. Că îmi simte iubirea dar că nu îmi înțelege comportamentul. Că o dată vreau totul iar la scurt timp nu mai vreau nimic!
      Mi-aș fi dorit mai mult decât orice pe lumea aceasta să nu simt astfel de sentimente dureroase însă, stând în liniște, doar eu cu mine, analizând trecutul dar și viața pe care a dus-o altă femeie alături de omul pe care eu l-am iubit și l-am iubit zeci de ani la rând nu o zi, o lună, un an, am încercat să mă consolez cu gândul că Bunul Dumnezeu a știut ce este mai bine pentru mine, îndepărtându-mă. Da! Asta cred și eu! Ceea ce nu înțeleg este legat de faptul că m-a îndepărtat doar fizic în timp ce sufletul a rămas acolo.
     Am fost speriată uneori crezând că am făcut o obsesie pentru acel suflet, că am probleme de altă natură, că sunt nebună. Nu m-am ferit să mă ,,autodiagnostichez’’, şi să îmi pun parafa pe diagnosticul stabilit, apoi am început  ,,tratamentul’’. Am practicat multiple și variate meditații, am mers la cursuri de Thetahealing cu speranța că voi putea ieși de sub stăpânirea acelor stări. Toate încercările mele au fost zadarnice.
       Nu aș putea spune că nu am simțit ameliorări. Da, ceva pare să se fi liniștit dar nu a dispărut în totalitate. Este aşa cum stă ursul în hibernare. Am sentimental că iubirea se joacă cu mintea mea.
      Unde am greșit?
     M-am întâlnit, nu de mult, cu  o bună prietenă care printre altele nu a ezitat să îmi amintească faptul că am făcut multe victime, în sensul că eram iubită dar eu fugeam. Așa este! Nu știu de ce făceam asta chiar și în situațiile în care și eu iubeam. Iubeam dar plecam, apoi regretam când în brațele lui stătea o altă fată. Îmi doream ca în locul acelei fete să mai pot fiu eu. Să mă țină în brațe iar eu să îmi furișez mâinile pe sub geaca lui și să îl strâng cu putere la piept, să mă sărute pe gât și să îmi șoptească la ureche cât de mult mă iubește însă toate aceste lucruri nu se mai puteau întâmpla. Ceva se așeza ca o barieră între noi, apăreau orgolii și energii ale cuvintelor care nu mai puteau fi rostite, mulțumindu-ne doar cu priviri aruncate când furiș când discret care transmiteau păreri de rău venite din durerea sufletului. Atunci când privirile reușeau totuși să se întâlnească, în jurul nostru totul dispărea. Lumea din jur nu mai exista. Părea o magie făcută de o forță nevăzută care dorea parcă să ne facă să ne observăm și să simțim iubirea noastă pierdută. Neputința de a ne vorbi, de a ne îmbrățișa, înfuria sufletele care încă mai simțeau iubirea din care fugise -m nu de mult.
      Nu pot să înlocuiesc cu nimic clipa în care privirile noastre s-au întâlnit pentru prima dată și gestul lui de ași mușca buza de jos, cuprins de un sentiment al dorinței de a mă cunoaște.
      Nu pot să şterg din memorie și nici de pe retină privirile, gesturile, îmbrățișările pătimașe și nici momentul acelei revederi în care eu eram însoțită de soțul meu care ținea în brațe, primul nostru copil. Privirea aceea m-a urmărit și tulburat toată viața și mă mai stăpânește și în prezent. A durut atât de tare faptul că am stat față în față și nu am putut să ne îmbrățișăm, să ne ținem de mână, să ne putem spune cât de mult ne lipsim unul altuia.
       A durut cumplit oricare moment intim trăit alături de soțul meu. Închideam ochii și ne sărutam însă în locul lui întotdeauna era el.
       Viața nu ne-a fost ușoară. Ani la rând am dorit să aflu cum este, unde este, cum se simte. După 30 de ani am ajuns să stăm din nou față în fată. Doi străini. El pentru mine era același suflet după care am plâns ani la rând. Eu pentru el, o necunoscută! Stătea în fața mea și nu știa pe cine privește! Ce cumplit sentiment! După un schimb de întrebări și răspunsuri, am observat cum fața lui a căpătat o culoare pământie şi-a adunat forțele și a reușit să îmi șoptească numele menţionându-mi că m-a recunoscut după zâmbet. Ce puțin a rămas din ceia ce era o dată, am spus eu iar el a continuat:
-        Nu mai contează fiecare cum am ajuns.Se pare că tu ești o femeie fericită, împlinită! Simt doar că noi doi o să murim de dor într-o zi. Ne-am bătut joc de tot ce ar fi putut fi frumos între noi dar ce este și mai rău, o facem în continuare deoarece, nu am învățat într-o viață să ne oprim din a ne iubi, deși ne trăim viețile separat și asta pare să fie partea cea mai insuportabilă a destinului nostru. Ne-am folosit atâția ani de alții, ca să uităm de povestea noastră. I-am făcut și pe alții să sufere tot timpul în care, noi doi a trebuit să ne purtăm pe umeri crucea, trăind, suferind, datorită alegerilor pe care le-am făcut. Tu ai ales prima să pleci, să te căsătorești, să mă uiți iar mie mi-a rămas să fac o alegere la întâmplare. Pierderea ta a durut foarte tare. Tu ai ales să trăiești fără mine, iar eu am ales să te las să pleci! Am greșit amândoi. De acum viața este la capăt de drum. Un drum anevoios! Un drum pe care mi-ai mers întotdeauna în față asemenea unei călăuze! Poți tu să înțelegi ce îți spun? Poți tu să înțelegi cât de mult te-am iubit? Poți tu să înțelegi cât de mult am suferit? Cu siguranță, nu! Am fost o victimă a iubirii tale. Sunt convins că m-ai iubit. Sunt convins că mă mai iubești și acum. Se citeşte în privirea ta dar la ce ne mai folosesc toate aceste sentimente, acum?
      Îmi treceau prin fața ochilor fleșuri aproape vii ale amintirilor cu noi și am prins curajul să îi mărturisesc cât de josnică m-am simțit ani de zile față de soțul meu care mă săruta în locul lui. Mă săruta iar eu îmi imaginam că este el. Ne priveam în ochi iar în locul ochilor lui căprui, vedeam doi ochi verzi. Acei ochi care m-au urmărit toată viața! Deși erau departe fizic, spiritual le simțeam respirația în ceafă poate 99,99% din timpul unei zile. Noaptea însă, nu îi visam.
     Ani la rând mi-am spus că așa nu mai pot. Am căutat tot felul de refugii. Am ales să mă mint. A fost o ușurare a sufletului. Am iubit un om în contul altuia. Mulți ani. E așa de groaznică viața noastră numai ca noi, uneori, nu avem puterea să înțelegem ce ni se întâmplă sau refuzăm pur și simplu să înțelegem fiind conștienți că altfel nu putem merge mai departe. Am mers ani de zile de mână cu altul dar cu sufletul la el.
     Gata!
     Așa mi-am spus într-o seară! Gataaaaa! Ajunge cu minciuna și cu toate visele ireale pe care mi le-am regizat atâta timp. De azi îmi impun să pun capăt acelor gânduri care mă năvăleau din zorii dimineții și până noapte târziu. Da! Așa a fost iubirea noastră. Iubire la lumina zilei. Noi nu am avut nopți! Am avut o iubire nebună dar platonică. Iubirea noastră a fost neprihănită. Avea un respect imens pentru mine și tot timpul îmi spunea că pentru restul vom avea timp tot restul vieții... A fost cea mai frumoasă iubire pe care o poate trăi două suflete. Am fost ceva mai mult decât doi prieteni dar ceva mult mai puțin decât o relație”. Pe atunci nici nu puteam pronunța cuvântul, relație’’. Probabil că dacă ar fi fost mai mult aș fi plâns mai mult dar a fost mai mult decât mult cât am plâns.
     Nu știu de ce am plâns! Nu știu de ce m-a durut atât de tare! Nu știu de ce mă doare și acum ceva, ceva acolo în străfundul sufletului meu. Sunt conștientă că împreună nu ne-ar fi fost bine. Comparându-mi viața mea, pe care o trăiesc în prezent, cu viața pe care o trăiește el, ar trebui să mă determine să mă liniștesc. Să mulțumesc chiar, Bunului Dumnezeu, pentru puterea pe care mi-a dat-o în momentul în care am luat decizia să fug. Dacă rămâneam oricum nu eram împreună până la sfârșit iar acum, poate că nu îl mai puteam iubi. Prin fugă am ales iubirea pură, puternică care să mă stăpânească tot restul vieții.
      Am fugit poate din calea sorții! Am fugit dar a avut grijă să îmi întoarcă sub o altă formă faptele, înapoi. Am fugit pentru că aveam un drum mai lung de parcurs. Un drum care pe mine m-a îndepărtat de locurile acelea în care el a rămas.
      Am curajul să cred că oricât de tare fugim, fugim degeaba și că oriunde am ajunge Karma se ține scai de noi, ne va fi mereu pe urme și va avea grijă să ne amintească tot ceea ce am făcut în decursul anilor trecuți sau poate chiar și în alte vieți trăite anterior și să nu ne ierte de datorii, obligându-ne să le plătim într-o formă sau alta.
      Da! Fugim cât încă suntem tineri. Fugim cât încă mai credem că lumea asta toată este a noastră însă, vine și vremea când vom pricepe că tot ceia ce credeam cândva că ar fi purul adevăr devine la un moment dat o iluzie. O falsitate! O minciună! O vreme în care nici îmbrățișările și nici cuvintele nu mai dețin puterea și căldura de altă dată. Nu vor mai impresiona, nu vor mai cucerii, nu vor mai amăgi...
      De la o vreme încep să cadă toate măștile, să dispară toate temerile, să ai curajul să spui adevărul și să nu te temi de judecata nimănui.
      În rolul de judecător, rămâne singur, doar Dumnezeu! Doar acolo este necesar să ne luăm faptele în brațe și să le recunoaștem. Doar atât! Să ni le recunoaștem pentru că de pus în balanță le va pune Judecătorul Suprem. Doar el ştie cu adevărat ce este greșit şi ce este corect. Noi oamenii acționăm raportați la momente și împrejurări și cu siguranță atunci facem cum credem noi că este cel mai bine. Că mai târziu se dovedește că a fost o alegere greșită nu mai avem posibilitatea să schimbăm nimic. Pentru a scrie, de-a lungul vieții, oamenii au inventat diverse obiecte, pentru a şterge ceea ce am scris au inventat guma de șters însă pentru a şterge greșelile, nimeni nu a fost capabil să inventeze nimic.
       O poveste spunea despre un copil care greşea foarte des iar pentru fiecare greşeală făcută, tatăl său, bătea un cui în tocul ușii. Crescând, copilul a început să facă fapte bune și de fiecare dată își rugă tatăl să scoată un cui. La un moment dat, copilul a făcut atâtea fapte bune, încât tatăl său scose-se toate cuele. Fericit, fiul merge într-o zi în fața părintelui său căruia îi spune:
- Vezi tată? Am făcut tot atâtea fapte bune pe cât făcusem și rele în copilărie. Acum cred că nu mai eşti supărat pe mine iar răspunsul bătrânului a sunat cam aşa:
- Ai dreptate fiule, dar găurile?
    Eu  nu știu câte fapte bune sau rele am făcut. Nu mi le-a contabilizat nimeni. Ştiu însă că am așa de multe gânduri care dor! Dor! Dor cu siguranță pentru că sunt bătute în suflet ca și cuiele.
Vă las să le descoperiți citind în continuare, acest mic volum care nu în mod întâmplător a ajuns în fața ochilor dvs. Rămâne doar ca la final să îmi spuneţi dacă au mai rămas cuie în tocul uşii.

Nu mă judecați! Are cine să o facă!
Vă doresc lectură plăcută

 

 


ION CUZUIOC - R.MOLDOVA -DE VORBĂ CU MOȘ CRĂCIUN





Ion Cuzuioc
DE VORBĂ CU MOŞ CRĂCIUN

Ce să-ti spun eu Moş Crăciun
Aşteptat de toţi românii ?
N-am avut noi un an bun,
Căci ne-au invadat păgânii.

Azi pe plaiul strămoşesc
Numai frig, şomaj şi foame.
Cei veniţi tot huzuresc
Băştinaşii primesc palme.

Ce să facem Moş Crăciun,
Când pământul ţi se ia
Şi păgânii te impun,
Ca să-ţi uiţi şi limba ta ?!
  
Azi când Moscova răsună
Bucureşti ne este scut;
Când vom fi noi împreună
Să trec liber râul Prut ?

Cred că ştii tu Moş Crăciun,
Că ne fug peste hotare
Poate-or da de-un trai mai bun
Patrioţi şi mic şi mare.

Nu ştiu-n anul care vine
Ce va fi pe plai Moldav,
Dar aş vrea ca-n ţări latine
Să nu fie nici un sclav!


sâmbătă, 22 decembrie 2018

NICOLETA GHERASIM -ROMÂNIA - MÂINI SFINTE


















Mâini sfinte!

 Fericiți acei ce pot,
mâna mamei să-i sãrute
 În prag de sãrbãtori ,
frãmântând plãcinte!
 Fericiți acei ce vãd ,
ochii ei,
plini de iubire
 Aşteptând copiii acasă,
Ospãtând,
cu dãruire...
Fericiți acei ce pot,
douã brațe
 să cuprindã
Când mama
 cu atâta drag,
Stă și îi aşteaptã în tindã...
 Fericiți sunt ochii care,
Își vãd mãicuța prin casã
Care cu multă iubire,
îi pune pe toţi la masã.
 Fericiți sunt toţi nepoți,
când bunica lor  trãieşte
 Şi cu ochii plini de lacrimi,
în brațe îi încălzește...
Fericiți şi iubitori
 se simt toţi,
la zilele Sfinte
Când colindele se-aud
 pe la case locuite...
 Fericiți să fiți cu toţi,
cât mãicuța vă trãieşte!
Căci pãmântul cu mult drag ,
o lasã,
 că vă iubeşte!
 Fericiți,
să n-o uitați
 nici măcar pentru - o secundã
Sã n-aveți de suferit,
Când  plâng norii a ei umbră...
 Mâinile ei vă aşteaptã,
cât trãieşte să cuprindã
Toţi copii şi nepoți
ce colindã azi în tindã!...



vineri, 21 decembrie 2018

ION CUZUIOC - Nuvele obișnuite, neobișnuite și chiar stranii - Cerșetorii





Ion Cuzuioc                          

Nuvele obişnuite, neobişnuite şi chiar stranii 
             CERŞETORII
    S-au întâlnit întâmplător, la un colţ de stradă. Erau cerşetori. Unul de la altul au cerşit câte un gologan, ca apoi, avându-i în mână, să traverseze caldarâmul înecat în apa ploii de vară, să intre în cârciuma plină cu fum de ţigară, să soarbă câte un gât de bere rece şi amară şi să-şi rupă dinţii în pesmeţii săraţi şi tari ca piatra.
  El era surd, ea era mută. S-au împrietenit, ca doi copii naivi, ce nu gustaseră niciodată din spuma dragostei. Ea asculta toate înjurăturile trecătorilor, trimise la adresa lor, şi prin diferite semne, înţelese numai de ei, la rându-i i le mărturisea lui, iar el, prin voroavele sale înţelepte, reacţiona aşa, ca ce-i din jur să-i compătimească, rostind: “Sărmanii de ei, noroc de dragostea ce-o poartă”.
Mergeau desculţi pe stradă, ţinându-se de mână, de parcă se temeau să nu se piardă în mulţimea, care mişuna ca un furnicar înainte de ploaie. Toată ziua hoinăreau cerşind, de un ban cumpărau ceva de-ale gurii, iar de ceea ce le mai rămânea cumpărau garoafe şi se duceau să le pună la mormântul poetului din cimitirul “Viaţa de apoi”. El se aşeza pe de o parte a mormântului, ea de cealaltă. Apoi el scotea din sân cartea de versuri, deschidea paginile îngălbenite şi unsuroase şi-i citea ei poezii la lumina stelelor ce se reflectau în petalele garoafelor.
Noaptea dormeau în cimitir. Şi aşa zi de zi îşi ţineau unuia altuia de urât şi-şi trăiau traiul cu bere şi pesmeţi.
Într-o zi au hotărât să se cunune la biserica din satul vecin. Dragostea lor între timp devenise mai puternică, mai bogată în sentimente, mai frumoasă. Toate acestea le aflase şi cârciumarul şi se învoi să le fie nănaş, căci n-aveau pe nimeni pe lumea aceasta.
          Erau fericiţi ca niciodată, de parcă se născuseră pe pământ a doua oară. Din ziua ceea au început să adune gologanii cerşiţi. Vroiau să cumpere o ghirlandă de cununie, în schimb nu mâncau nimic. Versurile citite din cartea poetului erau mai scumpe şi dragostea lor era mai puternică ca foamea. Ei înfruntau toate greutăţile, trăind cu speranţa zilei de mâine, zilei de cununie. Nimeni nu-i mai vedea pe la cârciumă. Cârciumarul începu să se îngrijoreze. Într-o seară, după terminarea serviciului, el porni spre cimitir, ştiind locul unde-şi petrec ei timpul. Ajunse acolo pe înnoptate. Spre marea lui uimire, îi găsi morţi. El cu cartea de viersuri la piept, ea – cu gologanii cerşiţi în mână, stăteau de o parte şi de alta la mormântul poetului. La capul acestui mormânt, cârciumarul săpă o groapă şi-i înmormânta după toate legile bisericeşti. Pe el îl îmbrăcă într-un costum negru, iar ei îi puse o ghirlandă de cununie. După înmormântare cârciumarul venea în fiecare zi în zori la cimitir cu două buchete de garoafe. Le depunea pe mormântul poetului şi al celor doi îndrăgostiţi, care n-au ajuns la ziua cununiei.

joi, 20 decembrie 2018

ION CUZUIOC - R.MOLDOVA - Nuvele obişnuite, neobişnuite şi chiar stranii .FEMEILE


Ion Cuzuioc                         

Nuvele obişnuite, neobişnuite
         şi chiar stranii

                                  FEMEILE
     Satul nostru e plin de femei ca orice sat, căci unde s-a văzut sat fără femei? De n-ar exista femei, n-ar fi nici sat. Cum vă spuneam, satul nostru e plin de femei. Ce-i drept, un sfert din ele sunt văduve. Aşa le-a sortit războiul. Femeile din satul nostru se deosebesc de femeile din alte sate, ca şi satele înde ele. Au femeile noastre ceva deosebit în caracterul lor. Şi poate nu observa nimeni acest lucru de n-ar fi existat izvorul. Izvorul satului. Şi ce mai izvor, cu apă cristalină! Şi când ţi-1 asaltau femeile satului, părea c-a năvălit un muşuroi de furnici pe un beţişor. Se loveau şold de şold una cu alta, dar nici de gând să cedeze locul vecinei. Veneau cu ghilitul rufelor. Nu le spălau acasă nici în ruptul capului. Mai clăteau ele câte un zolnic două şi acasă, dar parcă acela era spălat? Ia, o joacă, aşa să le mai treacă de urât. în schimb la izvor aduceau şi covoare, şi prosoape, şi cămăşi şi rochii mai bune şi câte şi mai câte. Credeţi că rufele erau murdare de le aduceau atât de des la izvor? Le aduceau mai degrabă ca să se fălească. Te uitai la apa izvorului şi te gândeai: ce de-a bănărit e în apa asta! Că bine mai trăieşte lumea astăzi! Una a venit într-o sâmbătă, căci ziua aceasta era menită spălatului, cu un teanc de prosoape. Să fi fost la vreo treizeci. Toate dăruite pe la nunţi.
Şi îşi scărpinau limbile:
„Ce crezi, se spală petele?”
„Să nu-mi zici pe nume dacă sâmbăta viitoare n-ai s-o vezi la izvor tot cu prosoapele astea.”
„A venit la izvor c-un munte de prosoape, da acasă se şterge cu poalele rochiei”... “îmblă cu fiică-sa într-o haină, da la izvor le aduce numai pe cele de import”... “La izvor spală covoare, da în casă ţine gazete pe păreţi”... Şi aşa “spălau” până soarele încălzea apa în uluce. Se vorbeau una pe alta până oboseau. Apoi întindeau rufele pe iarbă, că tare multă mai creşte în jurul izvorului. Au ştiut ei, ţiganii, unde să se aşeze cu traiul. Lângă apă şi iarbă. Au ştiut unde să pască gâştele. Ei au multe gâşte, că tare le mai place carnea. După ce întindeau rufele, femeile le păzeau. Şedeau lângă bogăţia lor până se usca, adică cam până la chindii. Odată femeile s-au luat cu ziua târgului şi au uitat de rufe. In momentul cela un ştrengar în pantalonaşi scurţi cu bretele ducea scroafa cu purcei la păscut la izvor. Nu ştiu ce li s-a năzărit purceilor, dar au dat năvală la prosoape, cămăşi şi covoare . Femeile, crezând că scroafa e turbată, au luat-o la fugă. Mamă dragă, circ nu alta: scroafa cu o cămaşă de noapte pe cap, purceii încurcaţi prin prosoape. S-au tăvălit acolo cât s-au tăvălit şi s-au dus în treaba lor. Şi cu ce s-au ales femeile din bunurile aduse la izvor? Cu cearta bărbaţilor.
Din ziua aceea la izvor nu mai vin atâtea femei. Toate spală acasă. în albii şi maşini de spălat. întind albiturile frumuşel pe frânghie. Să le vadă cine trece pe drum.
De atunci şi izvorul nu mai este aşa cum a fost. Spun bătrânii că apa vine atunci când oamenii au nevoie de ea. Dar cel puţin, cred eu, de băut apă este şi până acum de ajuns.




TESTIMONIAL - NECULAI RADU - FELICITĂRI PENTRU MUNCA DEPUSĂ...

  Mă plec în fața Dumnevoastră,vă sărut mâna! Felicitări pentru munca depusă pentru a edita revista ,,LUCEAFĂRUL DIN VALE” care se afl...