Să ne costumăm în oameni!
Autor:Kessy Ellys Nycollas Trăim într-o lume în care măștile nu se mai poartă doar la carnaval. Ele au devenit parte din garderoba zilnică, o prelungire a feței, un accesoriu social acceptat și chiar admirat. Fiecare își poartă masca potrivită momentului: una pentru serviciu, alta pentru prieteni, o alta pentru rețelele de socializare. Ne-am obișnuit să ne schimbăm chipurile mai des decât hainele, iar autenticitatea a devenit un lux, aproape un act de curaj. De aceea, atunci când se apropie Halloween-ul, mi se pare aproape tragicomic că oamenii se mai simt datori să-și pună o mască în plus. Într-o lume în care sufletele sunt deja acoperite de zeci de straturi de aparență, încă o mască nu mai aduce bucurie, ci doar o ironie amară. În loc să sărbătorim sinceritatea, lumina, vulnerabilitatea — alegem încă o dată grotescul. Poate că nici nu mai știm cine suntem fără un chip fals între noi și lume. Când eram copii, jocul de-a costumația avea farmecul lui inoc...