Rondelul iubirilor eterne

 

RONDELUL IUBIRILOR ETERNE

Te voi iubi atât cât curge timpul,

 Fără oprire, te voi iubi năuc. 

De nu ca iarba o să mă usuc,

 De eu îți voi trăda cu vrere trupul. 

 Te aștept sub ramurile verzi de nuc,

 Privind spre zări cum trece anotimpul.

 Te voi iubi atât cât curge timpul, 

Fără oprire, te voi iubi năuc.

 Când voi muri, mă va acoperi nisipul, 

Tot pe cărări de dragoste apuc. 

Toate cărările doar înspre tine duc, 

Să îți mai văd încă o dată chipul

 Te voi iubi atât cât curge timpul, 

Fără oprire, te voi iubi năuc.

 NAE CRISTIAN 

BUDEȘTI 04 01 2026

 Analiză literară

   Avem un rondel respectat formal, lucru deloc banal. Autorul stăpânește forma fixă: cele două versuri-refren sunt reluate corect, muzical, iar închiderea prin repetarea lor funcționează ca o pecete afectivă. Rondelul respiră ritm, nu pare forțat, ceea ce arată exercițiu poetic și respect pentru tradiție.

    La nivel tematic, poezia construiește ideea de iubire absolută, totalizantă, care transcende timpul și moartea. Versul „Te voi iubi atât cât curge timpul” este axul central, aproape un jurământ metafizic. Repetiția lui nu obosește, ci întărește obsesia afectivă, sugerând continuitatea, curgerea neîntreruptă a sentimentului. Alăturarea cu „fără oprire” dublează ideea de eternitate, iar „năuc” introduce o notă de vulnerabilitate: iubirea nu este doar solemnă, ci și amețitoare, destabilizantă.

    Imaginile sunt simple, dar eficiente. „Iarba”, „nucul”, „anotimpul”, „nisipul” sunt elemente naturale care marchează trecerea timpului și fragilitatea ființei. Ele nu sunt decorative, ci funcționale: iubirea este pusă în contrast cu degradarea materiei. Versul „De nu ca iarba o să mă usuc” este o metaforă clasică, dar bine integrată, care vorbește despre condiționarea iubirii de fidelitate și adevăr.

    Un punct de forță este continuitatea drumului iubirii dincolo de moarte: „Când voi muri, mă va acoperi nisipul, / Tot pe cărări de dragoste apuc.” Aici apare o frumoasă tensiune: moartea acoperă trupul, dar nu poate devia direcția sufletului. „Toate cărările doar înspre tine duc” este un vers limpede, poate intenționat aproape prozaic, tocmai pentru a da certitudine, nu ambiguitate.

    Din punct de vedere stilistic, poemul nu caută originalitatea șocantă, ci soliditatea emoțională. Este un rondel de filiație clasică, cu vocabular accesibil, fără artificii inutile. Tocmai această simplitate îi dă forță: pare o declarație spusă rar, cu gravitate, nu un exercițiu ornamental.

    Dacă ar fi să semnalez o posibilă zonă de rafinare, ar fi repetarea unor structuri foarte directe („te voi iubi”) care, deși corecte în rondel, ar putea câștiga și mai mult printr-o nuanță semantică diferită într-unul dintre contexte. Dar aceasta este o observație de finețe, nu un defect.

    În ansamblu, rondelul transmite o iubire statornică, ritualică, aproape sacră, în care timpul, natura și moartea sunt martori, nu adversari. Este o poezie care nu vrea să epateze, ci să rămână. Și exact asta reușește.

Ellys

 

 

Kessy-Ellys Nycollas, despre IOAN HUȚANU și VOLUMUL ,,ÎN MEMORIA ,,TA” ... CÂND CAZI, RIDICĂ-TE!

 

           Fiind om, NU te poți aștepta să nu ,,cazi” niciodată!

          Ne mai împiedicăm, toți oamenii se împiedică, e normal.

         Ce nu-i normal este să stai acolo, împiedicat și să te plângi că viața este nedreaptă cu tine. Pot să înțeleg dacă ești la capătul puterilor și simți că nu mai ai de unde să dai și asta e normal, dar, din păcate, lucrurile nu se schimbă dacă rămâi la pământ, dacă nu-ți faci un plan, dacă nu cauți o cale care să te ajute să te ridici... și ca să îți faci un plan, e nevoie să apelezi la informații, cunoștințe, idei NOI, pe care NU le deții încă, că dacă le aveai deja, mintea ta ar fi operat cu ele, le-ar fi folosit (dacă nu are alte blocaje, ce vin din răni și traume emoționale).

         Este o MARE diferență între cel care se împiedică și rămâne acolo, trântit la pământ, rupt, accidentat, cu rănile deschise, care i se infectează și ajunge să moară mâncat de vulturi și cel care a căzut, s-a ridicat, și-a spălat și îngrijit rănile, apoi a mers mai departe. 
   Nu poți să pui presiunea asta pe tine - să nu mai cazi niciodată!

Suntem oameni!

   Nu putem fi invincibili și intangibili. A fi om presupune a trece atât prin experiențe plăcute, cât și neplăcute. A fi om presupune a trece și prin durere, nu doar prin plăcere, însă, repet: eu cred că este o diferență foarte mare între cineva care cade și nu are instrumente să se ridice, ci rămâne să se târască toată viața și cineva care atunci când cade, are instrumentele potrivite să se ridice.

    Unul dintre ,,instrumente” poate fi, să te duci să-ți ceri iertare, să recunoști că ai greșit, că îți pare rău că nai știut atunci, dar acum știi, înțelegi, vezi unde ai greșit

         și vrei să repari.

    Tot un ,,instrument” poate fi și să apelezi la un specialist când observi că ai picat în tot felul de dinamici și nu mai știi cum să relaționezi, în așa fel încât să vă fie bine amândurora, că poate fiecare își dorește să păstreze relația, dar nu știe CUM.

            Și atunci, rolul instrumentelor, ăsta este - să ne învețe cum să ajungem în punctul în care ne dorim să ajungem, să ne ducă din punctul A în punctul B.

   Și poți s-o faci cu pași de furnică - chinuindu-te pe cont propriu, deși vezi că nu merge sau poți s-o faci cerând ajutor, apelând la un specialist care știe ce vorbește.

           Nu e tot una să-ți atingi obiectivul (indiferent care ar fi el), într-un an sau în 10, nu-i așa?

Nu e tot una să treci prin nu știu câte despărțiri sau divorțuri și să-ți dai seama că nici relația în care te afli acum nu merge bine, comparativ cu alegerea de a schimba ceva, de a face ceva diferit față de tot ce ai făcut până acum.

         Ești de acord cu asta?

        La asta mă refer când spun că există o mare diferență între cineva care cade și se ridică versus cineva care cade și se chinuie să fie fericit de acolo, de unde a căzut…pentru că nu știe cum să se ridice.
       Sunt mulți oameni care vor să-și resusciteze relația cu partenerul - dar aleg să nu iasă din ,,comă”.

Ăștia sunt și cei care vor soluții pentru partener - să se schimbe partenerul, să meargă partenerul la terapie, să fie mai ,,nu-știu-cum” partenerul și așa mai departe.

Ei bine, NU AȘA FUNCȚIONEAZĂ!

Ți-am mai spus-o și o repet: schimbarea începe cu NOI și e normal și firesc să înceapă așa.

Când ne vindecăm rănile, se schimbă energia pe care o transmitem, nu mai avem aceleași apucături și obsesii, devenim mai flexibili, fără ca asta să însemne că ne lăsăm călcați în picioare, dimpotrivă, ajungem să ne cunoaștem și mai bine valoarea, ca om, dar și capacitatea de a sta drept când relaționezi cu celălalt.

Autorul volumului de față, IOAN HUȚANU, poate fi un exemplu de putere în fața situațiilor dureroase oferite de viață, atunci când partenera sa a decis, mult prea devreme, să își încheie socotelile cu viața. Durerea a fost destul de mare dar nu a rămas ,,căzut” ci a simțit nevoia de a-și exprima durerea și în același timp să se elibereze de ea prin scris. Scrisul este forma de a vorbi cu o ființă invizibilă care are timpul, răbdarea și determinarea să ne asculte fără a ne critica sau judeca.

        Volumul ,,În memoria ,,TA” este un volum dedicat soției sale. În conținutul acestuia veți putea lectura atât versuri care exprimă durerea dar și versuri de dragoste.
Ambele teme sunt mesaje eliberatoare pentru sufletul autorului care, nu dorește să fie catalogat scriitor sau poet. Își dorește ca volumul să fie considerat un ,,VOLUM PENTRU FAMILIE” așa cum de altfel este și primul să volum ,,JOCUL HAZARDULUI”, ambele publicate la Editura LUCVAL&KEN.
Indiferent de cine vor fi citite aceste volume, este important de înțeles că rolul acestora este cu scop terapeutic. Da! Această îndeletnicire poate fi considerată o terapie. În paginile unui volum de acest gen, autorul își dezgolește sufletul, punându-l fără menajamente pe tavă în fața cititorului. Durerile ținute bine ,,în secret” pot conduce la boli pentru care medicina nu deține tratamente. Așa cum avem nevoie de diferite instrumente pentru a putea deveni mai bine pregătiți la locul de
muncă, pentru a ne pregăti hrana zilnică, pentru a merge, pentru a vorbi, pentru a trata o problemă de sănătate, tot așa avem nevoie de acest instrument, ,,scrisul”, pentru a trata sufletul, acel ceva de care medicina nu se preocupă.
Știu! Nu oricine are curajul să își dezgolească sufletul în fața lumii întregi, dar oricine poate să scrie ceea ce îl doare pe foi volante, pe care apoi le poate rupe sau arde.
Încercați și o să vedeți cât de eliberați o să vă simțiți după o astfel de acțiune.
Ce facem noi este că aplicăm instrumente care NU ne susțin, fără să ne dăm seama că ele ne ,,demolează” relațiile, folosim critici, jigniri, ignoranță, tras la răspundere, tăcere, manipulări și multe altele.
Astea-s tot instrumente, doar că nu ne duc înspre obiectivul pe care ni-l dorim, ci ne îndepărtează de el.
Așadar, nu-ți propune să nu mai greșești niciodată sau să fii perfect, ci propune-ți să ai instrumentele la tine, în caz de ,,avarii”.
Vă dorim lectură plăcută!

Kessy-Ellys Nycollas

KESSY-ELLYS NYCOLLAS - Despre volumul de versuri al autoarei GEORGETA BARBU Pe fila albă a vremii

 

O fire confesivă, autoarea Georgeta Barbu, stă la taifas până și cu lunile anului. Deschide periplul confesiv al acestui volum cu poemul ,,Ultima cafea din Iulie”: Mai stai Iulie un pic / Cât să mai bem o cafea / Am s-o fac din dragoste / Să-ți pun mulțumiri în ea! / Astăzi vreau să ne alintăm / Cu miros frumos de vară / Ultima cafea s-o bem / Cu gust dulce ...nu amară!

Sinceră, după o noapte liniștită, în zorii dimineții, ca o rugăciune, declară unei ființe imaginare faptul că: În iubire am să cred / Așa cum am crezut în toate / Și am să fiu o iubitoare / Până dincolo de moarte. / Clipa râde-n zori de zi / Soarele pe cer lucește / Eu... scriu versuri de lumină / Pentru cel care citește! În tihna dimineți.

Cu ochi ageri și iscoditori nu trece cu vedere nici Baciul cu turma lui: Ici și colo mai zărești / Câte-un baci cu turma lui / Până trece soarele / Stă la umbra pomului! / Oile ...înădușite / Stau la umbră rumegând / E vară caniculară / Clocotește-'ntreg pământ!, dar nici diverse situații în care oamenii se mai împotmolesc în diverse capcane puse în cale de viață, nu omite nici zilele de nume ale persoanelor dragi pentru care compune poeme prin care le felicită, așa cum sunt: ,,La mulți ani, Mărie!”: Fie-ți ziua bucurie / Să-ți plouă numai cu flori / Azi, e ziua ta Mărie / La mulți ani îți spun în zori!; ,,Să ne trăiești Ilie”: La mulți ani, dragă Ilie! / Îți dedic o poezie, / Versuri dragi scrise în rimă / Cu respect și multă stimă!; ,,Pentru sărbătoriții zilei”: (Pentru Constantin și Elena) Pun versuri în poezii / Le doresc o zi frumoasă / Și în suflet bucurii!

Despre autoarea Georgeta Barbu pot spune că este o împătimită a prieteniilor, fapt care o ajută tot timpul să aibă la îndemână o muză cu care să își sporească numărul poemelor scrise dar și numărul prietenilor.

Majoritatea poemelor care compun acest volum sunt adresate prietenilor, folosind expresii simple, neaoșe, aprecieri deosebite rămânând o persoană modestă care își vede de treabă cu pasiune desăvârșindu-și ,,opera” care o definește și o pune pas cu pas în lumină, miraculos și benefic, ajutată de cuvintele de alinare sau chiar vindecare a rănilor sufletești.

Poeta Georgeta Barbu, are un suflet deosebit dar și un stil aparte de a ,,Încurca versuri” cu har și talent nativ.

Prin ceea ce a publicat până acum pe grupurile administrate de Editura LUCVAL&KEN, a reușit să ne convingă de faptul că are o mare încredere în prieteni și prietenii, fie ele virtuale, reușind să ,,citească sufletele” zbuciumate ale contemporanilor săi.

Omul și poetul Georgeta Barbu, ne lasă să înțelegem faptul că mai are multe de spus și de făcut, fiind un om harnic care a reușit să combine într-un mod plăcut și util, dorința și puterea de muncă.

,,Versurile sale amestecate” o înscriu pe Georgeta Barbu în rândurile oamenilor creativi ai timpului în care trăiește.

Nouă nu ne rămâne decât să o felicităm și să îi urăm la cât mai multe volume viitoare!

Kessy-Ellys Nycollas

KESSY- ELLYS NYCOLLAS ***CÂND CAZI, RIDICĂTE!***

    Fiind om, NU te poți aștepta să nu ,,cazi” niciodată! Ne mai împiedicăm, toți oamenii se împiedică, e normal. Ce nu-i normal este să stai acolo, împiedicat și să te plângi că viața este nedreaptă cu tine. Pot să înțeleg dacă ești la capătul puterilor și simți că nu mai ai de unde să dai și asta e normal, dar, din păcate, lucrurile nu se schimbă dacă rămâi la pământ, dacă nu-ți faci un plan, dacă nu cauți o cale care să te ajute să te ridici... și ca să îți faci un plan, e nevoie să apelezi la informații, cunoștințe, idei NOI, pe care NU le deții încă, că dacă le aveai deja, mintea ta ar fi operat cu ele, le-ar fi folosit (dacă nu are alte blocaje, ce vin din răni și traume emoționale).

    Este o MARE diferență între cel care se împiedică și rămâne acolo, trântit la pământ, rupt, accidentat, cu rănile deschise, care i se infectează și ajunge să moară mâncat de vulturi și cel care a căzut, s-a ridicat, și-a spălat și îngrijit rănile, apoi a mers mai departe.

    Nu poți să pui presiunea asta pe tine - să nu mai cazi niciodată!

    Suntem oameni!

   Nu putem fi invincibili și intangibili. A fi om presupune a trece atât prin experiențe plăcute, cât și neplăcute. A fi om presupune a trece și prin durere, nu doar prin plăcere, însă, repet: eu cred că este o diferență foarte mare între cineva care cade și nu are instrumente să se ridice, ci rămâne să se târască toată viața și cineva care atunci când cade, are instrumentele potrivite să se ridice.

    Unul dintre ,,instrumente” poate fi, să te duci să-ți ceri iertare, să recunoști că ai greșit, că îți pare rău că n-ai știut atunci, dar acum știi, înțelegi, vezi unde ai greșit și vrei să repari.

   Tot un ,,instrument” poate fi și să apelezi la un specialist când observi că ai picat în tot felul de dinamici și nu mai știi cum să relaționezi, în așa fel încât să vă fie bine amândurora, că poate fiecare își dorește să păstreze relația, dar nu știe CUM.

    Și atunci, rolul instrumentelor, ăsta este - să ne învețe cum să ajungem în punctul în care ne dorim să ajungem, să ne ducă din punctul A în punctul B.

   Și poți s-o faci cu pași de furnică - chinuindu-te pe cont propriu, deși vezi că nu merge sau poți s-o faci cerând ajutor, apelând la un specialist care știe ce vorbește.

    Nu e tot una să-ți atingi obiectivul (indiferent care ar fi el), într-un an sau în 10, nu-i așa?

    Nu e tot una să treci prin nu știu câte despărțiri sau divorțuri și să-ți dai seama că nici relația în care te afli acum nu merge bine, comparativ cu alegerea de a schimba ceva, de a face ceva diferit față de tot ce ai făcut până acum.

    Ești de acord cu asta?

    La asta mă refer când spun că există o mare diferență între cineva care cade și se ridică versus cineva care cade și se chinuie să fie fericit de acolo, de unde a căzut…pentru că nu știe cum să se ridice.

    Sunt mulți oameni care vor să-și resusciteze relația cu partenerul - dar aleg să nu iasă din ,,comă”.

   Ăștia sunt și cei care vor soluții pentru partener - să se schimbe partenerul, să meargă partenerul la terapie, să fie mai ,,nu-știu-cum” partenerul și așa mai departe.

    Ei bine, NU AȘA FUNCȚIONEAZĂ!

    Ți-am mai spus-o și o repet: schimbarea începe cu NOI și e normal și firesc să înceapă așa.

    Când ne vindecăm rănile, se schimbă energia pe care o transmitem, nu mai avem aceleași apucături și obsesii, devenim mai flexibili, fără ca asta să însemne că ne lăsăm călcați în picioare, dimpotrivă, ajungem să ne cunoaștem și mai bine valoarea, ca om, dar și capacitatea de a sta drept când relaționezi cu celălalt.

   Autorul volumului de față, IOAN HUȚANU, poate fi un exemplu de putere în fața situațiilor dureroase oferite de viață, atunci când partenera sa a decis, mult prea devreme, să își încheie socotelile cu viața. Durerea a fost destul de mare dar nu a rămas ,,căzut” ci a simțit nevoia de a-și exprima durerea și în același timp să se elibereze de ea prin scris. Scrisul este forma de a vorbi cu o ființă invizibilă care are timpul, răbdarea și determinarea să ne asculte fără a ne critica sau judeca.

   Volumul ,,În memoria ,,TA” este un volum dedicat soției sale. În conținutul acestuia veți putea lectura atât versuri care exprimă durerea dar și versuri de dragoste. Ambele teme sunt mesaje eliberatoare pentru sufletul autorului care, nu dorește să fie catalogat scriitor sau poet. Își dorește ca volumul să fie considerat un ,,VOLUM PENTRU FAMILIE” așa cum de altfel este și primul să volum ,,JOCUL HAZARDULUI”, ambele publicate la Editura LUCVAL&KEN.

    Indiferent de cine vor fi citite aceste volume, este important de înțeles că rolul acestora este cu scop terapeutic. Da! Această îndeletnicire poate fi considerată o terapie. În paginile unui volum de acest gen, autorul își dezgolește sufletul, punându-l fără menajamente pe tavă în fața cititorului. Durerile ținute bine ,,în secret” pot conduce la boli pentru care medicina nu deține tratamente. Așa cum avem nevoie de diferite instrumente pentru a putea deveni mai bine pregătiți la locul de muncă, pentru a ne pregăti hrana zilnică, pentru a merge, pentru a vorbi, pentru a trata o problemă de sănătate, tot așa avem nevoie de acest instrument,, scrisul”, pentru a trata sufletul, acel ceva de care medicina nu se preocupă.

    Știu! Nu oricine are curajul să își dezgolească sufletul în fața lumii întregi, dar oricine poate să scrie ceea ce îl doare pe foi volante, pe care apoi le poate rupe sau arde. Încercați și o să vedeți cât de eliberați o să vă simțiți după o astfel de acțiune.

   Ce facem noi este că aplicăm instrumente care NU ne susțin, fără să ne dăm seama că ele ne “demolează” relațiile, folosim critici, jigniri, ignoranță, tras la răspundere, tăcere, manipulări și multe altele.

    Astea-s tot instrumente, doar că nu ne duc înspre obiectivul pe care ni-l dorim, ci ne îndepărtează de el.

    Așadar, nu-ți propune să nu mai greșești niciodată sau să fii perfect, ci propune-ți să ai instrumentele la tine, în caz de “avarii”.

    Vă dorim lectură plăcută!

În memoria ,,TA”

Am strâns lacrimă lângă lacrimă,
pentru ați dovedi iubirea.
Am strâns cuvânt după cuvânt,
pentru ați trimite câteva rânduri.
Am strâns picăturile sufletului meu,
pentru a ți le dărui.

Am strâns petalele florilor,
pentru a le așterne la venirea ta.
Am strâns aripile vântului,
pentru ați ajuta venirea.
Am strâns clipele timpului,
pentru a ți le oferi în dar.
Am strâns brațele,

...crezând că vei veni,
chiar dacă timpul a alunecat
prea mult.

Dedicație soției

Liniștea mă apasă, visele mă dor.
Clipele se lasă, alunecă și mor.
Iubirea plecată, într-un con de foc,
Ai fost blestemată, n-ai avut noroc.

Sufletul îmi gustă, amarul de vreme.
Iubirea augustă, ți-o scriu în poeme...
13.03.24.

Într-o seară

Într-o seară de toamnă, pomii au plâns,
lacrimi lunecau ușor pe tulpini

și verdele pleacă, dar nu știu exact unde!
Poate la biserici, ușor să te închini.

Punându-i întrebarea verdelui sacru:
-de ce în biserici închinăciune tu faci?
El mi-a răspuns, oftând a durere:
-nu mă întreba, este mai bine să taci.

Am gândit mereu la cele spuse de el,
am tăcut mereu și tac și acum,
Nu știu de ce totul se întâmplă,

un verde din viață se pierde pe drum!

                                                                      IOAN HUȚANU

Cronică la volumul ,,POVESTIRI DIN TRECUT”, Autor: AURICĂ BURTESCU

 

Cronică la volumul

,,POVESTIRI DIN TRECUT”,

Autor: AURICĂ BURTESCU

Citindu-l pe autorul acestui volum, Aurică Burtescu, am ajuns la concluzia că cea mai mare îndatorire a omului este aceea de a ajunge să conștientizeze originile sale divine, ca fiind unicul, singurul, incontestabilul adevăr pe care fiecare dintre noi ar fi bine să îl cunoaștem.

Pentru a-l descoperii nu avem nevoie de o cale anume. Tot ceea ce ne trebuie este a ne dori. Puterea de a crea, de a face să ia naștere prin slovele scrise, universuri relatate din propriile noastre trăiri.

Eu personal consider că am fost binecuvântată de Dumnezeu atunci când mi s-a ivit oportunitatea de a cunoaște un asemenea om care, deși la o vârstă memorabilă, nu încetează nici o clipă la a depune efortul de a evolua spiritual.

Consider că nu este nici ușor, nici întâmplător, apartiția celui de al doilea volum de proză scurtă, stil foileton, al autorului Aurică Burtescu, în aceste vremuri nu tocmai bune pentru întreaga omenire în care noi toți ar trebui să ne apropiem mai mult de semenii noștrii, de sufletele lor, de Dumnezeu.

Și în acest volum, ca de altfel și în primul, intitulat ,,URMELE TRECUTULUI”, autorul ne surprinde cu povestiri diverse, amintiri din întreaga sa viață, trăită demn chiar și atunci când viața i-a zâmbit înșelător.

Confesională, intimă, această destăinuire ne prezintă predispoziția autorului ca stare de spirit manifestată continuă, inducându-ne ideea unor gânduri îmbinate cu propriile sale trăiri din care reies doar temerile zădărnicite ale faptelor oamenilor care prin ură și invidie prisosită și întâlnită al tot pasu.

Prin scrierile sale, autorul pare că se zbate pentru a ieși din vălul plumburiu al trecutului și trăirilor dureroase, ca mai apoi să se poată înâlța spre universul senin, albastru al infinitului, simțind un sentiment al puterii, aflându-se la ultima stație a evenimentelor petrecute, lăsând în urmă tot ceea ce a fost tenebros în experiențele anterioare, pășind către un nou începtu și încercând să se bucure pe ascuns de frumusețea lucrurilor profunde, dătătoare de bucurii, nefiind nimic ciudat în povestirile relatate prin care ne arată împerfecțiunea lumii și nici în curajul cu care ne-a mărturisit propriile gânduri, într-un joc al cuvintelor, destinat celor care vor înțelege semnificația lor, căci noi oamenii suntem meniți să rătăcim mereu prin

,,nimburi stinghere” așa cum de altfel noi oamenii avem tendința ,,de a merge spre nicăieri și a nu întoarce nicăieri” uitând să ne gândim dacă suntem pregătiți atunci când va veni clipa.

Deja-vu-ul regăsirii ,,într-un trecut ce ne-a fost viitor” cred că este întrebarea existențială a oricărui om condeier așa cum este distinsul autor, întrebare care izvorăște doar din înțelepciunea și trăirea profundă, conștientă, a celui care are harul de a zămisli tablouri scriitoricești ale evenimentelor zilnice, pentru eternitate.

Prin fuga de privirile oamenilor, redând în scris tot ceea ce îl frământă, reprezintă calea spre autovindecare sufletească, care, paradoxal poate fi o ultimă alternativă dar nu după ce ,,o lacrimă din cer îi va mângâia obrazul obosit”, simțită ca și mângâiere a unei mâin divine.

Pentru autor, autovindecarea apare atunci când mângâierile celor dragi au dispărut brusc, dar, cum totul se manifestă într-o formă ciclică, ,,toamna se întoarce, ca “un ultim zâmbet”, ca o “aromă a iubirii” , în care ,,zările” sunt atât de efemere ca şi trăirile” neaşteptate.

În înceheiere pot spune că acest volum reprezintă o nouă carte de vizită în care, cei care vor dori, vor reuși să îl descopere pe Dl. Aurică Burtescu nu doar prin prisma evenimentelor relatate ci și a aspirațiilor și năzuințelor trăite.

Aşadar, dragi prieteni, vă invit la lectură, garantându-vă că la finalul parcurgerii acestei cărţi veţi fi mai bogaţi şi mai plini de speranţă într-u mai bine dorit pe întreaga planetă.

KEN

                                                     

...Poeziile, cât și povestirile pentru copii, pur și simplu, îi vor face pe aceștia fericiți și le vor dezvolta inteligența. Cronică la Antologia ,,POVESTIRI ȘI POEZII PENTRU COPII”, Coordonator: Kessy-E llys Nycollas

 

Poeziile ajută enorm de mult la dezvoltarea inteligenței cognitive a copiilor.

Aurelia Rînjea, Ana Rusu, Mioara Lobodă, Gabriel Văleanu, Lidia

Stoia, Valentina Moroșanu, autori ai lucrării de față, deși persoane mature,

scot la iveală sensibilitatea sufletului rămas încă copil.

Tema scrierilor este foarte variată. Se scrie despre animale, despre flori,despre păsări, despre vrăjitoare și pitici, dar și despre copii, părinți și bunici.

În acest volum, autorii au selectat pentru copii, cele mai frumoase și mai educative povestiri și poezii, din care să învețe și să se bucure împreună cu părinții și bunicii.

Veți găsi aici povestiri și poezii interesante, minunate și variate, pe care copilul dumneavoastră le va iubi.

Atât rima, cât şi poezia, sunt prezente peste tot în viaţa copiilor. Dacă treci pe lângă un grup de copii care se joacă, vei auzi inevitabil fragmente rimate precum: Baba oarba-oarba; Plouă, plouă / babele se ouă; Arici pogonici / vii de la servici?... etc.

Lumea modernă a zilelor noastre consideră că învățatul pe de rost al povestirilor și poeziilor, este deja un stil de viață învechit, care nu ajută cu nimic dezvoltarea cognitivă a copilului. Mai sunt însă poeți care luptă să demonteze acest mit prin frumoase povestioare și versuri scrise cu dăruire și pasiune, cu toată ființa lor și cu tot sufletul. Unii dintre aceștia sunt și autorii enumerați mai sus.

Pentru cei mici - de vârstă preșcolară - poeziile ajută la dezvoltarea limbajului, la îmbogăţirea vocabularului, ceea ce conduce la abilităţi de scriere creativă, la vârsta şcolară și în plus, versurile cu rimă ajută la dezvoltarea ritmului, a urechii muzicale, dezvoltând afectivitatea și creativitatea, deoarece citite, recitate, poeziile dezvoltă sentimente puternice, creează emoții.

Ajutați copiii să înțeleagă sensul cuvintelor care nu le sunt clare, extrăgând sensul acestora din context, nu încercând să deveniți un dicționar mobil, ci adresându-le întrebări provocatoare pentru a le dezvolta inteligența, dar și puterea de a reține informațiile noi.

Puteți foarte bine să luați versuri separate și să faceți asocieri semantice

întrebându-i: – Cum altfel mai poți spune la...? sau: – Cu ce seamănă acest cuvânt...?

Niciodată nu este suficient să ne bazăm doar pe rima folosită în poezie, pentru a o putea memora. Asigurat fiind de faptul că a fost bine înțeleasă de copil, atunci el va avea șanse mai mari să rețină totul, mult mai ușor, dar și pentru o perioadă îndelungată de timp.

Atunci când aveți de-a face cu un copil mai greoi în gândire, mimați-i diverse cuvinte, desenați fiecare vers din poezie, încercați interpretarea acesteia, asemeni unei piese de teatru, recitați împreună cu membrii familiei, pe voci.

Pentru unii dintre dumneavoastră poate părea o „muncă de chinez” pentru o simplă poezie, dar nu trebuie privit astfel, deoarece efortul îl veți face pentru copil, nu pentru poezie. Puteți folosi timpul în care călătoriți cu mașina, stați la masă, vă plimbați prin parc, urcați pe munte… sau seara înainte de culcare și distrați-vă împreună, învățând. Doar așa îi puteți schimba viziunea despre o informație generală.

Și eu sunt părinte, iar fiica mea cea mare, Mihaela, avea aproape patru ani și nu pronunța litera „R”. O înlocuia cu „L”, dar nu am încetat să recit împreună cu ea poezii, care cuprindeau în versurile lor multe cuvinte cu litera buclucașă. Astfel, la un moment dat, fiind undeva la munte, am observat pe frunza unui copac, o gărgăriță. Am luat-o în mână și am continuat să urcăm recitând poezia: Gărgărița riță / vino-n poieniță / și unde vei zbura / acolo m-oi mărita. Am repetat aceste versuri până când, la un moment dat, a pronunțat corect cuvântul „mărita”. De atunci fiica mea pronunță fără dificultate litera „R”.

Am făcut această paranteză, tocmai pentru a exemplifica, cât de importantă este preocuparea celor mari în educarea celor mici, nu doar comportamental, ci din toate punctele de vedere.

Ca un ultim aspect în această prezentare țin să vă adresez îndemnul de

a cumpăra și folosi acest volum ca și material didactic pentru părinții care au

încă preșcolari sau în primii ani de școală.

Lecturarea, recitarea sau transpunerea poeziei într-o frumoasă piesă de teatru, în care să se implice chiar și întreaga familie, vor aduce atât bucurie cât și satisfacții.

Acum, după ce v-am prezentat certitudinea unei influențe pozitive a povestirilor și poeziilor asupra celor mici, vă invit să mergem mai departe pentru a descoperi cele mai frumoase, simpatice și de ce nu și cele mai haioase povestiri și poezii ale autorilor noștri.

Poetă, prozatoare, artist plastic, fondatoarea revistei LUCEAFĂRUL DIN

VALE,  al blogului cu același nume, fondatoarea editurii LUCVAL&KEN, redactor, tehnoredactor al Antologiilor:

Columna iubirilor eterne, al Antologiei lirice hunedorene și Antologiei

Recunoștință prieteniei, Vlăstare Eminesciene, Poeme pentru mama, Povești și povestiri pentru copii, coautor în numeroase alte antologii și

autoare a douăzeci de volume de poezii și proză.