LUCEAFĂRUL DIN VALE

  REGRETE ZADARNICE Mă doare-n piept ceva ne definit Un ciob din suflet se prăvale Astăzi din nou te-am regăsit În roiul de amintiri banale Te-ntreb ce vrei? De ce-ai venit? Tăcerea însă m-amețește Chipul tău rece și-mpietrit Stă neclintit și mă privește! Barba îți tremără, ochi-ți lăcrimează Grimasele se adâncesc pe față Nu știu de-s treză sau mintea mea visează Nu am crezut că te voi revedea, în astă viață Și tu ai mintea tulburată Privești și nu realizezi ce se întâmplă! Nu mai sunt cea de altă dată. Mi-au apărut albi ghioceii la tâmplă! Îți ștergi o lacrimă, zâmbești Și încerci să-mi spui, printre suspine: -Nu am crezut că-ai să mă recunoști Eu, după zâmbet, te-am recunoscut pe tine! Trecuta viața regretând zadarnic Ce pleacă este bun plecat Degeaba mai regret amarnic Eu am pierdut...iar tu ai câștigat -Nu-i vina mea, tu ai plecat Ce ai crezut în acea clipă Că tu vei fi cel câștigat Lăsându-mi doru-ntr-o aripă? Am oblojit rana din suflet și aripa lipsită de putere, Nu m-am baza...

    NU-S ÎNGER Nu am venit pe acest pământ ca înger Ci m-am născut un simplu muritor Cu sufletu curat și sincer Nu am știut că din iubire pot să mor!   M-au sugrumat tăcerile incerte și m-au rănit plecările tiptile... căci sufletul (prea tânăr) n-anvățat să ierte și nici să-ți tălmăcească vorbele subtile...     Atât de tristă mi-a fost viața Gândindu-mă mereu la tine... Și- adesea plânsă mi-a fost fața Călcând prea des cărări străine...   Te-am căutat în sus și-n jos pe cale Și așteptam în drum să îmi apari Căci sufletul rănit și plin de jale Nu a crezut c-o să dispari...   Nu m-am născut pe acest pământ ca înger Dar te-am iubit dumnezeește Tu ai fos laș deloc prea sincer Nu ți-a păsat că vorba-ți mă rănește!   Nu știu unde-am greșit dar îți jur sincer Că mi-ai rămas stăpân pe viață Chiar dacă m-ai rănit și sânger Aș vrea o clipă să te am în față!   Pașii ne sunt din ce în ce mai...

  TRENUL VIEȚII A oprit o clipă-n gară Trenul vieții, oftând greu Eu ridic ochiii în grabă Căutând doar chipul tău!   Nu-l zăresc printre mulțimea Fețelor care coboară Of Doamne! Ce mare-i lumea Te caut! A câta oară?   Am lăsat trenul să plece Nu pot să îl țin pe loc Am privit în urmă, rece N-am avut pic de noroc!...   Lasă trenu-n goana lui Fumul greu ce mă-nfășoară Eu fac leagăn dorului   Să te-adorm seară de seară!   Au rămas doar amintiri Triste pe-un peron de gară... Și în suflet nemuririi Ce-apasă ca o povară!   Suntem azi doar doi străini Nu mai știm unul de altul În tălpi ne înțeapă spini Iar în suflete păcatul! 15.09.2020 Kessy Ellys Nycollas / Petroșani        

  CHEMAREA   Mă cheamă un castan bătrân La poala lui să mă așez! Cu ruga lui să mă îngân Să închid ochii, să visez...   Să ne- amintim și eu și el De ceea ce am fost o dată Când el era mai tinerel Iar eu eram tânără fată!   Mă-ntreabă   frunza îngălbenită Cu jale-n glas și cu durere De-am fost vreo dată fericită Și-apoi m- ascultă în tăcere:   -Ce pot să spun iubit castan În viață toate-s trecătoare Dar! Parcă e acum un an Când radiam zâmbind în soare...!   Dar iată, viața mi-a trecut La fel ca și a ta Și iarna grea a troienit Dezamăgirea ce durea!   Tu frunza ți-ai îngălbenit La mine părul a albit Ce a trecut e bun trecut și totul ia sfârșit...!   Regretele sunt în zadar Îubirile sunt scrum Purtăm în suflete amar Pîn ’ la sfârșit de drum... Kessy Ellys Nycollas/Petroșani 15.09.2020