CĂLĂTORIE ÎN MEMORIA TIMPULUI
Am început
Anul cu lectura acestei cărți:
Mi se spunea Lemuriana, scrisă de Shanti
Nilaya, apărută la Editura Cartea Românească Educațional, Iași – 2021. Un
dar divin pentru mine, o binecuvântare în aceste vremuri pandemice.
Cine o cunoaște pe Shanti Nilaya știe că instantaneu, când este în
preajma ta, te cuprinde o mare pace, blândă și iubitoare, care te îmbrățișează într-o
rezonanță unică și înaltă. Așa este ea, plină de lumină și iubire!
După o frumoasă prezentare în prefața cărți, care ne introduce în atmosfera
plină de mister a acesteia, pășim însoțiți de autoare în capitolul I:
ÎNTOARCEREA
LEMURIENILOR.
Totul este o poveste, despre „a fost și
va fi”. O poveste: „A fost o seară și
o dimineață, / Cu ziua mijloc de-auriu coral / Scăldat la țărmuri în curenți de
viață / Așa trăia cristalul de opal − / El − continent sau inimă lemură / Din
focul sacru oamenii-și călea, / Pentru-a clădi ființa cea mai pură / Cu cerul
și pământu-asemenea” (Ultima noapte în Lemuria).
Ei, lemurienii, „Frumoșii 'nalți
cunoscători de rostul”… „Descântători
întru astrale haruri / Amestecau în gând culori-lumini, / Din care-n sărbători,
în cânt de flaut”… „și trimiteau efluvii de iubire” … „un neam din universul
Dhal venit”(p.
11).
Ca orice
nouă creație, totul începe cu Facerea Lumii: „Mi-i lumea peste rituri
catedrală, / Uit ora, uit menirea ei astrală / Şi plec mai sus, Coloană-Trup
spre soare”... continuându-și menirea.
O călătorie dincolo de cortina care se ridică, lăsând să se vadă copilăria „cu basme, căruțe și fum / Din coșuri de
case-nviate”… „Cu oameni rotunzi de zăpadă”, în iarna pe care o vede precum
… „un soi de baladă”, cu „moș-crăciuni”, unde Mama îi citește
Poveste „din lumea de fluturi” (În
lumea în care exiști).
O călătorie prin memoria timpului, fascinantă, o sărbătoare a
Creației,
de realizare a visului
Creatorului unic.
Ne spune: „Mi-e poezia punct redus” (I-am
spus iubirii). O pledoarie
adusă iubirii, într-un verde
alint, într-o primăvară eternă. Un univers oniric cu tei, cu porumbei, flori
de crâng, iarbă, inorogi și bucium.
Ea se vede
verbul „a fi” - „Prin lumi, geometriilor
Iubirii!” (Prin lumi). Un bilanț, întru tot ce suntem, într-un „secol de viteze – / Un mic creion se trece
peste foi; / Când totu-i cuantic în moderne teze, / Cu simplitatea între
paranteze, / Sub linia de-nsumare, suntem noi!” (Sub linia de-nsumare).
Săcărâmbul, lupul dacic, dimensiunea sacră a lumii, biserica trăznită de
Iubire, te fac să stai în genunchi și să asculți.
Pentru ea, „cuvântul, / Purta accente de săcărâmbit / Pe vârful de săgeată ascuţit, / Muiat în
tuşul ce sloboade gândul” (Zamolxiana).
În capitolul II, ET IN
LEMURIA EGO,
ne lăsăm purtați de „râul timpului”, poeta
întrebându-se: „De ce nu ne-amintim că noi eram / Și-acei ce în povești acum adastă, / Și
înțelepți desprinși de-același ram...?” Iar dacă nu ne amintim, e poate
pentru că nu a venit timpul… Poate că un cristal vrăjit, ca în basmul lui Hans
Christian Andersen, nu ne lasă să vedem, iar ce cunoaștem este de fapt ce
recunoaștem, în cunoașterea care doar din când în când ni se relevă.
„Timpu-i materie, iar materia-i gând”… „Legenda
timpului – cel din aval – / Ne spune că doar când Iubirea vine / Oglinda
noastră e la ei portal” (Din cartea lumilor).
Invocă Soarele, un joc cosmogonic cu inelele saturniene, în care verbele
curg, iar sufletul e veșnic. O toamnă magică, un anotimp copt, care o străbate.
Ca un copil simte anotimpurile cum o pătrund profund.
Întrebări stranii: „Câtă iarnă
trebuie-ntre noi, / Ca oglinda dintre lumi să piardă / Drumurile lumilor
de-apoi!” prin portalul
timpului (Crista, iar visezi...), reverberând în spații cosmice: „acolo sus înmugurește / (De trandafirii cosmici, v-amintiți?!) / Vântul
solar tăcute mări vuiește”… îndemnându-ne: „Când ceasul bate ori ninsori ori ploi, / Când poți s-arunci cu piatră
ori iubire”, … „Fii tu schimbarea” ( Fii tu). Magic „Auzi copiii Domnului… Crăiasa trece doar în
ie...” ( Din anul ce s-a dus).
Incursiuni într-o primăvară relativă, dar călătoare, într-un joc de trăiri
în care amurgurile tac, în care poezia se dă gratis, iar ea răsare precum o brândușă.
Poeta vede
o Vară flămândă de cireşe-amare,
plină de consonanțe și sinergii, în spații care dansează, în anotimpurile care ni
se perindă într-un imaginar palpabil.
În capitolul III, PRIN EROS
ŞI PHILIA, ADUCERE AMINTE, într-un
sanctuar al umbrelor, poeta ne povestește despre tărâmul nimănui, în care
timpul se deschide altui timp, „Lemuria-și
deschide-n suflet poartă / Din viitorul fostului trecut” (Mi se spunea
Lemuriana).
Puțini oameni de pe planetă își văd viitorul încriptat în trecutul
îndepărtat. Și iată că într-o călătorie astrală, în memoria timpului, poeta
legată fiind de lumea asta printr-un fir de argint, își vede destinul lemurian.
Cu cât se depărtează de lumea reală, cu atât mai mult se apropie de sinele ei.
Orbite atemporale, clipe astrale, efemeride, sintonii, lumini și umbre. Pentru
ea, Frumusețea e spirit liber, Litera ei e vie, e o „Magna Carta”.
În
capitolul RITUAL DE ÎMPREUNĂ, AGAPE, cunoaștem
Lumea lemuriană, Lemuria astrală, o nuntă cosmică din care „povestea din poveste rămân eu, rămâne luna,
/ Vrând rostirile-ancestrale să nu-și piardă-n timpuri unda” (Lemuria
nuntirilor albastre).
Ne sunt aduse în prin plan lalelele amare, în care ea se vede „Ana zidită-n priviri de bazalt” (Parte din Tine), îngeri și flori de mir.
Stau și mă întreb ce muză divină o locuiește, ce har dumnezeiesc, câtă
iubire, „Când născocind
prin universuri / Se face punte-n infinit, / Supraluminici să dăm sensul /
Poveștii-n care ne-am găsit”… „Pentru c-așa curge povestea – / Să nu-nvățăm de
pe parcurs / Iubirea, ca un alfabet: / Iubirea ni s-a dat de Sus!” (Noi
ne-ntâlnim la jumătate), în care triumfătoare
ne spune: Mai sunt ca mine și-alți
unii.
În JUCĂRII DE LEMURIA, poeta ne surprinde
din nou cu jocul simbol al alegerii… și
al devenirii: „ Mă joc cu „Avatar” și tot
mai mult / Mă joc cu lumi privite-n antiteză” (L'amouria).
Un frumos poem dedicat fiului ei, schimbă ritmul, „Firea lui diamantină”… „Vrea să zboare
prin grădină, / Să adune, să rodească” (De ziua Dorului).
Apoi, magi, colinde, Murmurând prin vise, Mama, scrisori către Moș
Crăciun. Gânduri pline de emoție, într-un dialog acaparator, cu aceasta: „Vreau să mai trăiesc, să te iubesc!” (Vreau
să mai trăiesc).
Un ultim capitol, LEMURIA, PATRIA MEA, ne prezintă o
dualitate stranie, „O aripă se odihnește,
una zboară, / Un ochi ciocnește cu lumina, altul doară / Închide pleoapa,
lumea-n el să se petreacă / – O mână scrie despre tine, alta pleacă” (Singurătatea
ca o hrană).
Gânduri pentru Mihail Eminescu, pentru Adrian Păunescu, Emil Brumaru,
gânduri superluminice, consonante, o lume în care ea Scrie (O mie de
semne).
Într-un Interrogatio profund poeta se întreabă: „Ori poate El mai marele în toate, /
Visează ca din sine − crengi, izvor − / De dincolo de vis, realitate, / Să
înflorească-n oameni propriul zbor”... Ca un strigăt în „timpul cărunt” în care „cuvântu-a-ncetat să zidească”, un dialog
pentru surzi, în care Va răspunde-n istorie veacul.
Pandemie, Lockdown, în care unii au uitat că suntem frați, Din
dragoste de ţară: „Contur
sortit până la Bug rămâne, / Hotar păzit de dacii liberi”... „Iară / De strigă
ei: Deşteaptă-te, române! / Să
ne trezim din dragoste de ţară”.
Și un Post
scriptum grandios al poetei, POST-SCRIPTUM
LA TĂRÂMUL NIMĂNUI. Un zbor spiritual, „Lemuria... Tărâmurile ei, în interiorul tărâmului
meu... Spiritul care suntem, în adâncul materiei care părem doar să fim”.
Alternând
între prezent și legendă, Darul Mamei, Lemuria, întrebări, răspunsuri, căutări, creionări, respirări. O punte
între timpuri și peste timp, într-o recunoaștere și regăsire, acolo unde „miezul incandescent al ființei deslușește amintirea timpului întreg, să
ne rămână − ca limbaj de regăsire − poemul”.
Volumul se
încheie rotund cu un poem dedicat Dirijorului
de fluturi, în care „Și-nfășurați în
sine ca-n puterea / Botezului din nou, să dăm iar nume: / Ȋn spiţe de Aleph, ȋn
miez stă vrerea / Prin care simplul om devine-o lume... (Și dacă
totul... Maya?).
Un univers poetic de excepție, cu respirații cosmic, cu călătorii și lumi
care se întrepătrund.
Volumul e presărat
cu construcții estetice creatoare de stări unice, cu expresii magice: „Căci timpul curge-n versuri înapoi” (p. 12), „Căpiţele luminilor” (p. 13), „coși
pe pânza nopții nasturi” (p. 22), „scoici
din lapte” (p. 31), „maci de lună
plină” (p. 39) „greierii de mai trăiesc în rime”, (p. 43) „ascultarea clipei toarse” (p. 52) „creionul lunii picură copaci ”(p. 63).
Cum să nu-ți dorești să locuiești și tu acestui loc, anume proiectat de poetă!
Vă puteți
întreba de ce poeta nu a ales orionoenii, siriusienii, venusienii, veganii, reticulienii,
pleiadienii, arcturienii, andromedanii, antarienii… ci Lemurienii… Da, a ales Lemurienii,
locuitori ai Tărâmului pierdut, despre care amintesc scrierile sacre Rig
Veda sau Ramayana, strămoșii rasei umane. Lor le datorăm lecția fundamentală a
acordajului fizic, în acele vremuri de demult. Un leagăn al ființării, acum
învăluit în legendă. Având în vedere că se spune că Lemurienii erau înclinați
spre filosofie și spirit, cu puteri magice
și comunicare telepatică, cât și faptul că există un Spirit
Shanti, care te
îndeamnă să-ți ascuți inima, aducătoare de pace, atunci înțelegi perfect, cum
cartea, de fapt, a ales-o pe Shanti Nilaya pentru a fi scrisă.
Să aduci trecutul în prezent, să
vizualizezi viitorul cu inima, așa cum ea înțelege și intuiește cel mai bine
devenirea umană, este o provocare, dar și o invitație profundă la reflecție, la
a iubi și dărui, în această lume atât de dezvrăjită, în care suntem legați prin
firele nevăzute ale umanității și toți suntem UNUL.
Cartea ne oferă o poezie proaspătă, ademenitoare și revigorantă, puternică
prin stil și cuvânt, o lucrare cu reflexii adânci, în care poeta ne risipește
și ne recompune în armoniile celeste, alături de comorile ei lăuntrice,
însoțindu-ne într-o incursiune astrală, în poezia pe care, cu atâta iubire,
ne-o dăruiește.
Volumul ne invită la o călătorie a
spiritului, în care te înalți spre a rămâne acolo, unde legile armoniei cresc o
lume, la care poeta SHANTI NILAYA participă și o trăiește din plin. Îi mulțumim
pentru acest Dar și îi așteptăm cu interes și prețuire următoarele apariții
editoriale.
AURELIA
RÎNJEA
