LHANA ROMAN-NOVA - VERSURI

COPIL DIN FLORI
- În onoarea celor umiliţi pentru singurul motiv că sunt… singuri! -Autor: Lhana Roma-Nova

Azi… la biserica din sat, am cunoscut un biet bătrân
ce se târa pe-ai săi genunchi precum un şarpe muribund,
l-am întrebat de-i este foame şi-am vrut să-i dau, din al meu sân,
un colţ de pâine ce-o păstrasem pentru atunci când sunt flămând!
El… biet bătrân ce se pierdea în haina-i veche, zdrenţuită,
mă strânge în braţe şi spune că foame îi e dar… nu de pită!

Visul lui e să primească daruri mari, daruri divine
ce i-au fost mereu furate de ai morţii negri îngeri;
poate nu le-a meritat, ele nu-s pentru oricine,
dar să aibă totuşi moartea celor fără de înfrângeri…
Dacă astă bunătate îi va fi trimisă în palmă,
pregătit… este să moară, de acum şi pân’ la toamnă!

Am trăit mereu în flăcări și m-am ars de mii de ori
dar durerile acestea m-au făcut mai om, mai viu,
scris-am către-ai mei părinţi milioane de scrisori…
Oh, răspunsul lor nu vine, de aceea… și azi scriu!

Fără mamă, fără tată, fost-am chiar născut din flori,
de părinţi… eu întrebat-am şi la ghicitori:
- Dragii mei, părinţi pierduţi… dragă mamă, dragă tată,
m-aţi lăsat copil orfan - ca fiind al nimănui,
unde v-aţi ascuns în noaptea ce bătea la geam, la poartă,
în ce casă rece, caldă… voi vă puneţi haina în cui?

Ştiţi… umblat-am prin păduri, peste munţi şi printre nori,
ca să caut doi părinţi ce-au avut copil… din flori,
însă florile-de-colţ au răspuns, mai toate, în cor:
- De părinţi, iubite frate, şi nouă ne este dor!
Întâlnit-am pui de cuc, părăsiţi de a lor mamă,
care m-au sfădit prin cântec să nu îmi fie nicicând teamă
căci, în lumea muritoare, se pot pierde doi părinţi
dar iubirea lor cea mare e păstrată în Rai, de sfinţi
şi, când visul pământesc ne va fi către sfârşit,
vom vedea că ne aşteaptă colo în cer, desăvârşit!

Ghicitorile bătrâne m-au legat la ochi și m-au strâns de mână
ca să îmi fure banii ce-i port în batistă
dar... eu, mai viclean, haina zdrenţuită le-o las ca arvună
fiindcă banii îi dau... vamă, la artistă!

O aştept să vină de când m-am născut,
să mă ia cu dânsa, să mă dirijeze...
flori de albăstrele, tainic aşternut
şi ai mei părinţi au să mă vegheze!

Mă vor alinta, m-or ţine de mână,
cântecel de leagăn mama îmi îngână...
Voi... m-aţi umilit când m-aţi dat la spate
dacă n-am părinţi, nu am soră, frate...

Eu... vă mulţumesc şi vă spun cinstit:
- Nu eu sunt cel care fost-a umilit!
Voi… aveţi copii şi le sunteţi mamă, şi le sunteţi tată!
Eu… copil din flori, m-aş mai naşte o dată!

( Publicat în volumul “Firul de păianjen", 2019)
Sursa foto: Internet

LHANA ROMA-NOVA - ROMÂNIA - TARA-MAMĂ, ROMÂNIA

ȚARA-MAMĂ, ROMÂNIA
Autor: Lhana ROMA-NOVA

Azi, din teamă sau iubire,
rătăcim pe-acest pământ
alungaţi de raza lunii
într-un Car cu roata Mare;
locul nostru cel de veci
nu-i în cer,
nici în mormânt
pân’ ce nu vom fi iertaţi
de copii, de cei plecaţi,
de acea sfântă Adunare
ce-a făcut din noi un neam
pentru care să răsară,
printre boabe de neghină,
cea mai sfântă mamă-ţară...

De vor vrea ca să ne ierte
Horea, Cloşca şi Crişan,
trei eroi ce-or să renască
iar şi iar, la ceasuri grele,
cu-a sa horă - Porumbescu,
Porumbescu Ciprian,
horă a Daciei întregi
slăvită de robi şi regi,
salvaţi fi-vom de zăbrele
ce ni-s puse în trup, în inimi,
ce ni-s puse în cuvinte
când prin noi încep să curgă
gânduri, gânduri, simţăminte…

Alba-Iulia, şi dânsa,
are pentru fiecare
câte o vorbă de dojană,
câte un canon de dat
pentru când Mihai Viteazul,
primul voievod călare,
a intrat trimfător
cu trâmbiţe, cu onor,
cel dintâiul comandant
ce-a unit trei principate,
toate sub un singur steag,
Transilvania, Moldova şi-al Munteniei meleag...

Dar, ca să nu fim trişori,
dacă vrem să fim iertaţi,
trebui’ să ne spovedim
şi să ţinem post prelung
doar cu apă şi credinţă,
cu speranţă alintaţi...
Alba-Iulia Cetate,
suntem prea plini de păcate
şi nu ştim dacă ne-ajung
mii de lacrimi, mii de vieţi,
închinări pe la icoane,
de aceea, vrem canoane!...

Ştim cu toţii că într-o iarnă,
la început, pe ziua întâi,
au cerut lui Moş Crăciun
(când duşmanii colindau)
pe-a lor mamă, ţară-mamă,
să le fie căpătâi,
trei copii şi toţi ca unul
ce fuseseră vânduţi
pe un schimb de foc cu tunul...
Transilvania, Banatul şi cu Ţara Ungurească
au găsit, pentru o clipă, soba ca să-i încălzească!...

Ţara-mamă îşi smulge părul,
ţara-mamă încă îşi plânge
pe copiii cei pierduţi
de pe când erau doar prunci;
zece i-au fost dăruiţi
și au toți același sânge
până n-au fost luaţi de iureş...
Banat, Crişana, Maramureş,
Dobrogea, Ardeal şi Muntenia,
Moldova, Oltenia...
La Moldova cea de Sus,
Bucovina... ei i-au spus!

Basarabia, sărmana,
şi azi plânge, îi curge rana,
dar... cum sânge să nu curgă
la copiii puşi în rugă
de-acea mamă iubitoare
care nu mai este Mare?
N-are aripi să le întindă
peste cei ce dorm în tindă!

Dacă îngerii ar vrea
a lor aripă să-i dea,
ţara-mamă, România,
şi-ar lua degrab’ făclia
și-ar porni peste hotare
să-și sărute a’ ei odoare!

Se întâmplă, unii... să se nască
de mii de ori pe-acest pământ
până înţeleg că românească
e ţara-mamă, legământ!