ȚARA-MAMĂ, ROMÂNIA
Autor: Lhana ROMA-NOVA
Azi, din teamă sau iubire,
rătăcim pe-acest pământ
alungaţi de raza lunii
într-un Car cu roata Mare;
locul nostru cel de veci
nu-i în cer,
nici în mormânt
pân’ ce nu vom fi iertaţi
de copii, de cei plecaţi,
de acea sfântă Adunare
ce-a făcut din noi un neam
pentru care să răsară,
printre boabe de neghină,
cea mai sfântă mamă-ţară...
De vor vrea ca să ne ierte
Horea, Cloşca şi Crişan,
trei eroi ce-or să renască
iar şi iar, la ceasuri grele,
cu-a sa horă - Porumbescu,
Porumbescu Ciprian,
horă a Daciei întregi
slăvită de robi şi regi,
salvaţi fi-vom de zăbrele
ce ni-s puse în trup, în inimi,
ce ni-s puse în cuvinte
când prin noi încep să curgă
gânduri, gânduri, simţăminte…
Alba-Iulia, şi dânsa,
are pentru fiecare
câte o vorbă de dojană,
câte un canon de dat
pentru când Mihai Viteazul,
primul voievod călare,
a intrat trimfător
cu trâmbiţe, cu onor,
cel dintâiul comandant
ce-a unit trei principate,
toate sub un singur steag,
Transilvania, Moldova şi-al Munteniei meleag...
Dar, ca să nu fim trişori,
dacă vrem să fim iertaţi,
trebui’ să ne spovedim
şi să ţinem post prelung
doar cu apă şi credinţă,
cu speranţă alintaţi...
Alba-Iulia Cetate,
suntem prea plini de păcate
şi nu ştim dacă ne-ajung
mii de lacrimi, mii de vieţi,
închinări pe la icoane,
de aceea, vrem canoane!...
Ştim cu toţii că într-o iarnă,
la început, pe ziua întâi,
au cerut lui Moş Crăciun
(când duşmanii colindau)
pe-a lor mamă, ţară-mamă,
să le fie căpătâi,
trei copii şi toţi ca unul
ce fuseseră vânduţi
pe un schimb de foc cu tunul...
Transilvania, Banatul şi cu Ţara Ungurească
au găsit, pentru o clipă, soba ca să-i încălzească!...
Ţara-mamă îşi smulge părul,
ţara-mamă încă îşi plânge
pe copiii cei pierduţi
de pe când erau doar prunci;
zece i-au fost dăruiţi
și au toți același sânge
până n-au fost luaţi de iureş...
Banat, Crişana, Maramureş,
Dobrogea, Ardeal şi Muntenia,
Moldova, Oltenia...
La Moldova cea de Sus,
Bucovina... ei i-au spus!
Basarabia, sărmana,
şi azi plânge, îi curge rana,
dar... cum sânge să nu curgă
la copiii puşi în rugă
de-acea mamă iubitoare
care nu mai este Mare?
N-are aripi să le întindă
peste cei ce dorm în tindă!
Dacă îngerii ar vrea
a lor aripă să-i dea,
ţara-mamă, România,
şi-ar lua degrab’ făclia
și-ar porni peste hotare
să-și sărute a’ ei odoare!
Se întâmplă, unii... să se nască
de mii de ori pe-acest pământ
până înţeleg că românească
e ţara-mamă, legământ!
Autor: Lhana ROMA-NOVA
Azi, din teamă sau iubire,
rătăcim pe-acest pământ
alungaţi de raza lunii
într-un Car cu roata Mare;
locul nostru cel de veci
nu-i în cer,
nici în mormânt
pân’ ce nu vom fi iertaţi
de copii, de cei plecaţi,
de acea sfântă Adunare
ce-a făcut din noi un neam
pentru care să răsară,
printre boabe de neghină,
cea mai sfântă mamă-ţară...
De vor vrea ca să ne ierte
Horea, Cloşca şi Crişan,
trei eroi ce-or să renască
iar şi iar, la ceasuri grele,
cu-a sa horă - Porumbescu,
Porumbescu Ciprian,
horă a Daciei întregi
slăvită de robi şi regi,
salvaţi fi-vom de zăbrele
ce ni-s puse în trup, în inimi,
ce ni-s puse în cuvinte
când prin noi încep să curgă
gânduri, gânduri, simţăminte…
Alba-Iulia, şi dânsa,
are pentru fiecare
câte o vorbă de dojană,
câte un canon de dat
pentru când Mihai Viteazul,
primul voievod călare,
a intrat trimfător
cu trâmbiţe, cu onor,
cel dintâiul comandant
ce-a unit trei principate,
toate sub un singur steag,
Transilvania, Moldova şi-al Munteniei meleag...
Dar, ca să nu fim trişori,
dacă vrem să fim iertaţi,
trebui’ să ne spovedim
şi să ţinem post prelung
doar cu apă şi credinţă,
cu speranţă alintaţi...
Alba-Iulia Cetate,
suntem prea plini de păcate
şi nu ştim dacă ne-ajung
mii de lacrimi, mii de vieţi,
închinări pe la icoane,
de aceea, vrem canoane!...
Ştim cu toţii că într-o iarnă,
la început, pe ziua întâi,
au cerut lui Moş Crăciun
(când duşmanii colindau)
pe-a lor mamă, ţară-mamă,
să le fie căpătâi,
trei copii şi toţi ca unul
ce fuseseră vânduţi
pe un schimb de foc cu tunul...
Transilvania, Banatul şi cu Ţara Ungurească
au găsit, pentru o clipă, soba ca să-i încălzească!...
Ţara-mamă îşi smulge părul,
ţara-mamă încă îşi plânge
pe copiii cei pierduţi
de pe când erau doar prunci;
zece i-au fost dăruiţi
și au toți același sânge
până n-au fost luaţi de iureş...
Banat, Crişana, Maramureş,
Dobrogea, Ardeal şi Muntenia,
Moldova, Oltenia...
La Moldova cea de Sus,
Bucovina... ei i-au spus!
Basarabia, sărmana,
şi azi plânge, îi curge rana,
dar... cum sânge să nu curgă
la copiii puşi în rugă
de-acea mamă iubitoare
care nu mai este Mare?
N-are aripi să le întindă
peste cei ce dorm în tindă!
Dacă îngerii ar vrea
a lor aripă să-i dea,
ţara-mamă, România,
şi-ar lua degrab’ făclia
și-ar porni peste hotare
să-și sărute a’ ei odoare!
Se întâmplă, unii... să se nască
de mii de ori pe-acest pământ
până înţeleg că românească
e ţara-mamă, legământ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu