LUCEAFĂRUL DIN VALE

CAPTIVITATE ,,Când nu câștigi ceva cu sufletul, înseamnă că nu îl meriți. Fii responsabil de propriile tale acțiuni!''                                                         K.E.N M-a prins din nou, din al meu zbor Un vânător, cu lațul de picior... L-a strâns cu grijă apoi, pe după cap Din mână să nu pot să-i scap! M-a strâns apoi la piept, m-a sărutat Pe creștet blând m-a mângâiat Simțindu-mi inima cum bate speriată M-a întrebat:- de ce te temi măi fată? Sunt doar un simplu muritor Și vreau să-ți spun că te ador... Ne știind cum aș putea să-ți spun Am hotărât un laț să-ți pun Să pici din zbor în lațul meu Și-apoi să te iubesc, mereu... -Știu că ești simplu muritor Eu însă aș mai vrea să zbor Mi-e sufletul bolnav...   de viață chinuit Nu mă iubi...te...

Tablou pe pânză / Liliana Radu UN ALT NAUFRAGIU În suflet rafale de vânt s-au stârnit! În minte totu-i răvășit... Din ochi, o lacrimă , se scurge printre gene Petale de cireș, iubirea-mi tristă, cerne... Prezența ta, mi-a tulburat întreaga fire, Mi-a răscolit adânc în amintire... Cărbunii   ce stăteau, în vatra sufletului, stinși Acum mă ard din nou, sunt reaprinși!.. Credeam că pe trecut, s-a așternut uitarea... Că rănile adânci sunt vindecate... Urechea îți aude iar chemarea ...iar inima... în agonie...bate! Corabia a naufragiat din nou... Din depărtari, străbate un ecou... Adus la tărm din larg de mare, Spre sufletul ce încă doare,   doareeee! Îmi șterg cu grijă lacrima ce pică Pe-o filă dintr-o cărticică În care stă cu litere de-o șchioapă Un ,,TE IUBESC ’’ care mă -îngroapă… Aș vrea să uit, să pot să iert… Dar gândul ăsta e incert!... Pleacă un timp…se-ntoarece iar… Să pot să u...

MARIA TOMȚA CORINI MARIA NEGOIȚA POPA       DIALOG LITERAR!   Maria Tomita Doar cuvântul e pricina, uite-l cum se știe, ne-a chemat ca să-l zidim colo-n poezie!  Eu un gând și ea un gând, noi, două Marii, ne-am jucat și am tot scris mai multe poezii.  Sper să placă celor mulți care vor citi, cine știe, ne vom cunoaște, poate...într-o zi. Mă-nclin cu sufletul dragă Maria Negoiță Prețuire și mult respect Maria Tomița Maria Cor ini   Gândurile-aș vrea să fie Mai unite ca oricand. Frumoasa prietenie Să se lege prin cuvânt! Maria Negoița  Da,cuvântul e-o minune, Doar prin el,putem trăi, Doar cuvântul ne adună, Mai frumos,în orce zi. Prin cuvânt prietenia, E mai trainică,mai bună, Prin cuvânt nu ostenim Să iubim. Maria Corini  Și cu el, cuvântul dulce Sufletul mereu hrănim Bunul Domnul, El ne-aduce Darul ca să ne iubim! Prin cuvinte-adevărate ...

Amintiri! Cel mai mare rău pe care ni-l facem în mod voit, cu mintea noastră, este acela de a privi mereu înapoi...încercând să răscolim ,,mormântul,, unei iubiri. Și iubirile mor! Nu însemnă însâ că le uităm. Sunt oameni care se iubesc dar care nu pot trai împreună...Acei oameni se vor iubi până la moarte ...și chiar până dincolo de aceasta!  Acești oameni nu vor preschimba niciodată iubirea în ură...pentru că ei s-au despărțit din iubire...lăsând liber, omul iubit, să poata zbura acolo unde simte că trebuie să ajungă! Iubirea nu înseamnă posesivitate, nu naște gelozie, nu se preschimbă niciodată în ură. Iartă-mă! Și eu te iert! Te iubesc! Îți mulțumesc!

Viața îi și nu- i! În lume a zburat de mică... Un pui plasând de rândunică Un suflet blând ce a simţit Durerea când a fost lovit... Și a zburat sărmanul pui Cătând mereu  un loc al  lui Luptând cu viscolul pornit Iubind ades nepotrivit... Lăsându-şi sufletul zălog Scriind ades un epilog... Plângând pe umărul satanei Răpus prea des de dorul mamei... Cu aripa rănită a- încercat Mereu să zboare spre înalt Fără de sprijin şi- ajutor Poate rănită la picior... Sărmana rândunică... de acum mamă Nu a-încetat să lupte cu destinul Nici când n-a plâns că e sărmană Nici că îi e prea mare chinul... Doar puii îi erau puterea În ei găsea iubirea dar și vrerea ... luptat să îi învețe zborul Să le creeze viitorul... ... De acuma puii au crescut Unul pe altul s-a- întrecut Care de care tot mai sus să zboare... Unul s-a înălțat prea sus, în zare Îndrăgostindu-se de soare Rămasa înger în albastrul cerului senin Lăsându-i mamei doar dureri și chin... Al...

ÎN SUFLET... De mult în suflet e tăcere! În minte licurici sclipesc! Fața îmi cere mângâiere, Dar nicăieri nu o găsesc! De mult în suflet e tristețe Iar soarele-i către apus Ziua dispare cu blândețe Pe suflet negura s-a pus! Stau și privesc cu- înfrigurare, Cum sus în deal răsare luna Și se îndreaptă calmă, lucitoare Spre locu-n care ne găsea, întotdeauna... Se-ntunecă parcă de-o dată Umbrită de suspine și regrete Căci locu-i gol, iarba uscată, ... și mă mângâie- încet pe plete... Când, dând de mine într-o gară, Stând pe o bancă abătută, tristă, Însingurată, privind către înalta boltă În timp ce  ploaia lacrimilor, adunam într-o batistă... Plângând de-al vieții neînțeles mister Și clipele în care am crezut în jurăminte... Kessy Ellys Nycollas        07.07.2017 / Petroșani

Ion Cuzuioc SILTO ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN 16 - SILTO SE ÎNTOARCE LA BAŞTINĂ ŞI ESTE DECLARAT MAI MARELE PESTE PESCARII CĂTUNULUI SCOICA DE MĂRGĂRITAR De cum se făcu dreptate şi înţelepciune la curtea zeiască a lui Neptun, Albatrosul, care văzuse şi auzise cele întâmplate, zbură ca o săgeată spre cătunul Scoica de Mărgăritar, dându-le de ştire pescarilor că pe pământ se întoarce Silto cu mireasa lui, urmaţi de băştinaşii cătunului, cândva răpiţi de valurile mării. Toţi pescarii au ieşit din casele lor să-şi întâmpine mult aşteptaţii băştinaşi. în întâmpinare mergea bătrânul pescar Cristian şi nevasta sa Cristiana, care şi-au întâlnit feciorul cu mireasa lui, cuprinzându-i cu plânset sec. Ochii lor nu mai aveau lacrimi. Cătunul Scoica de Mărgăritar din nou a îmbrăcat haine de sărbătoare. Silto şi Marionela faceau nuntă. Lăutarii, îmbrăcaţi în ipingele, cântau la guzle şi ocarine. Apele mărilor dansau, peştişorii săreau în sus, salutându-i pe tinerii însurăţei, iar Albatr...

Un frumos coș cu flori și sincere urări de fericire, sănatate si putere de creație, transimise cu ocazia zilei de 8 Martie, întregului grup de poete, participante la proiectul nostru denumit ,,LUCEAFĂRUL DIN VALE'',( revistă și grup) dar și tuturor doamnelor și domnișoarelor din întreaga lume. LA MULȚI ANI! Cu multă stimă și respect, KESSY ELLYS NYCOLLAS, Director, fondator și tehnoredactor.

LA MALUL MĂRII Mă întorc la malul mării Fix pe locul de atunci... Şi privesc marea -n adâncuri Rezemată de trei stânci... O privesc în larg, departe, Văd aevea un vapor Care te aduce-n port Pe tine și al tău dor! Ah! E doar o închipuire Ce mai dăinui în minte ... văd adesea ochii tăi Ș -aud șoapta -ți de iubire! Văd și locul unde adesea Tu mergeai să pescuiești... Se mai întâlnesc priviri ... și cu ele mă rănești! Vreau să cred că a fost doar vis Visul însă a fost real... Ce în vraja lui m-a prins Într-un mod foarte banal! ... N-am să înțeleg vreo dată Cine ești și ce ai vrut! Mă rog doar lui Dumnezeu Să las totul în trecut... Chiar de ești cu mine-n vise Chiar de vocea-ți mai aud Sufeltului poruncesc: Să rămână surd și mut! .................................... IUBIREA TA M-A DURUT! Kessy Ellys Nycollas 16062013/ISCHIA

foto:internet         MICUȚA CROITORESĂ         Locuia într-o casă nouă, din chirpici, alături de tatăl ei, un bărbat calm, liniștit dar căruia îi plăcea băutura, o mamă destul de înțeleaptă dar bolnavă și o soră mai mică cu un an și jumătate decât ea.       Viața lor, de familie, le era destul de grea și lipsită de multe. Tatăl, tâmplar, petrecea zilele, una după alta, într-o încăpere pe care o denumea atelier. Tăia cu fierăstrăul și rindeluia. Toată munca era manuală, banii puțini.       Mama, își petrecea și ea ziua, lucrând croitorie, pentru oamenii din sat, cu o mașină de cusut veche, rămasă de la fratele ei mai mare Gheorghe care, renunţând la viața grea de la țară, se mutase la București, lăsând în casa părintească mașina lui de cusut, pe care, acum, o folosea mama.         Măriuca, micuța noastră croitoreasă, pe măsură ce se scurgea timpul, creștea și începea să priceapă...