Ion
Cuzuioc
SILTO
ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN
SUPUSELE LUI
NEPTUN MĂRTURISESC LUI SILTO
După ce deprinse graiul omenesc şi cel al vieţuitoarelor de mare Silto
trebuia să înveţe a citi şi a scrie. Dar vezi că dădacile lui nu puteau s-o
facă, erau analfabete. Această îndatorire căzu pe seama învăţaţilor curţii
zeului Neptun.
Şi
iată că într-o bună zi supusele îl îmbrăcară pe Silto în cele mai frumoase
straie de sărbătoare şi-l conduseră în salonul grămăticilor. Tot
salonul era numai cu litere zămislite din papură şi fildeş. Mai întâi dascălii
îl învăţară pe Silto să ţină minte cum arată toate literele şi cum se scriu
ele. După ce isprăviră această lecţie, începu jocul literelor: dorea Silto să
formeze un cuvânt, îşi alegea literele necesare, le aranja în ordinea cuvenită
şi cuvântul era gata. Şi aşa, cuvânt cu cuvânt, până se întindeau propoziţii
întregi. Acelaşi lucru putea să-l facă Silto şi fără literele din papură şi
fildeş. Era de ajuns să i se aducă o foaie de papirus şi un condei şi cuvintele
răsăreau unul după altul.
Silto la curtea zeului Neptun deprindea toate îndrumările dascălilor
săi. Ştia şi a citi, şi a scrie. Cunoştea şi înţelegea şi graiul omenesc, şi
cel al vieţuitoarelor mării. Când împlini zece ani, supusele zeului mărilor
Neptun îi destăinuiră totul.
– Cum... mamă şi tată... dar... nu-s aici şi nu-i
cunosc? vorbi pe bâlbâite Silto.
– Ai şi mamă, şi tată, şi pe toţi îi vei vedea
dincolo de adâncurile mărilor. Dar până atunci trebuie să mai deprinzi încă
multe aici, până vei ajunge de partea cealaltă, căci zeul
Neptun nu te va elibera cu una cu două. Crezi că noi nu ţi-am da drumul
de la curte, crezi că nouă ni-e mai uşor să fim martori la străinătatea pe care
o înduri tu şi alţii sortiţi ca tine? Apa mărilor are o putere a ei. între apa
de lângă maluri şi cea de lângă curtea zeului mai pluteşte şi o altă apă – apa
moartă, Silto. Şi nimeni nu scapă viu, dacă nimereşte în albia ei. Câte
suflete, tinere şi bătrâne, şi-au pierdut viaţa, voind să se întoarcă la
baştină.
– Atunci cum îi voi putea eu vedea pe mama şi pe
tata? Nu e scăpare oare? întrebă Silto îngândurat de mărturisirile supuselor.
– Vom încerca, Silto, fii pe pace, căci zeul
Neptun, mai devreme sau mai târziu, dar totuna te va elibera, căci oamenii de
pe pământ, în numele tatălui tău, care e şi el stăpân – stăpân în cătunul de pe
malul mării, vor face orice, numai ca să te salveze. Răbdare, răbdare, copile.
Cu răbdarea treci şi marea! cuvântară într-un glas supusele. Singur o să-ţi fie
greu să înfrunţi greutăţile, care îţi pot ieşi în cale. Dar cu ajutorul
prietenilor o să izbuteşti mai uşor. Trebuie să-ţi găsim prieteni şi printre
vietăţile de mare. La nevoie îţi vor fi de ajutor.
