Mi-a plăcut de mică să citesc, iar pe Eminescu l-am adorat. Unele din cărțile lui, erau cărțile de căpătâi, ale mamei mele.
Când eram foarte mică, înainte de a merge la școală, mama îmi citea din poeziile lui Eminescu, seara la culcare, în locul basmelor care se spun copiilor, să poată adormi fericiți.
Mai târziu, le citeam singură și lăcrimam la toate poeziile care îmi atingeau sufletul.
În clasa a-IV-a, învățătoarea mea, Sima Florica, din dragostea ce o purta poetului nepereche, a decis ca poezia Luceafărul să fie transpusă într-o piesă de teatru în care eu să interpretez rolul Cătălinei iar colegul meu, Marian Manasieru, pe cel al Luceafărului.
Pâna atunci citeam și reciteam această poezie. Cu acea ocazie am învățat pe de rost toate cele 98 de strofe.
(Mă încearcă și acum emoțiile acelor vremi.)
Tot în acea perioadă, Doamna mea învățătoare, a lucrat cu mine din greu, să mă determine și să mă ajute,mai apoi, să interpretez romanța, Pe lângă plopii fără soț, versuri scrise de Mihai Eminescu.
Eram o fire extrem de emotivă și întotdeauna plângeam înainte de a începe pregatirea pentru piesa de teatru sau repetițiile pentru înterpretarea romanței. Mi se părea o onoare prea mare pentru mine să mi se atribuie astfel de roluri.
Ideea de a compune versuri, mi-a încolțit în suflet, atunci când am început să simt primii fiorii ai iubirii. Primele versuri i-au fost adresate, colegului meu de școală, un baiat mai mare ca mine cu doi ani, Nicu Ene. Citeam poezia Luceafărul cuprinsă de emoțiile acelei iubiri atribuindui lui rolul de Luceafăr.
Cumpăram caiete cu arc, de 100 de file, în care puneam în versuri, sentimentele mele de iubire, oarecum infantilă. Însoțeam textele cu diverse desene, făcute tot de mine, pentru că eram o talentată și la desen, sau decupam diverse fotografii din revistele care îmi picau în mână cu greu, deoarece în acele vremuri, acest lucru era dificil, poate și datorită faptului că locuiam la țară.
În momentul în care completam ultima filă a caietului meu de poezii, așteptam o ocazie cu care să il pot oferi. Acum mi-aș dori să mai pot intra în posesia lor, dorind parcă să retrăiesc acele sentimente de iubire pură, lipsită de interese și ne întinată de raporturi sexuale. Iubirile din acele timpuri aveau un farmec al lor. Frumoase vremuri, pot spune acum privind în urmă și regretând unele momente cu care nu m-am mai întâlnit niciodată în viață. Acum nu mai sunt nici caietele dar nici sufletul acela. A hotărât să se întoarcă acasă, înainte de a ne mai putea revedea și îmbrățișa pentru o ultimă dată.
Imi amintesc cu nostalgie acele vremuri. Revăd locuri, oameni, fapte. Scriu versuri despre care mă întreb și eu cum se leagă, ce vor să transmită, cui îi sunt adresate?
Port în interiorul meu o iubire! Mă tulbură foarte des ceva nedefinit. Poate părea o poveste dintr-o lume ireală! Sau poate fi vorba de o poveste trăită într-o altă viață!
Mă simt conectată cu ceva! Poate fi un suflet! Mă atrag locuri care, vizitându-le, îmi spun că sunt de a lor, le simt energiile și le aud șoaptele.
Am suflete, care mi se lipesc de suflet, lăsând amprente greu de dus.
Cine sunt? De unde vin? În ce direcție mă îndrept?
Sunt întrebări la care doresc să le găsesc un răspuns. Până atunci însă, scriu. Așa cum simt și ceea ce simt. Astfel reușesc să mă eliberez de unele trăiri, care vin uneori și mi se așează pe umeri, vrând parcă să mă facă să înțeleg, că mi-au crescut aripi și că pot zbura oriunde îmi doresc.
Ieri am sărbătorit ziua mea de naștere( 14.01.1955) azi îl sărbătoresc pe marele nostru poet, Mihai Eminescu.
Mă simt încercată de sentimentul că fac parte dintr-o lume încă ne cunoscută de mine. Viața mea pe pământ este o călătorie experimentală din care, zi de zi am de învățat ceva nou, de a trăi stări greu de descris.
Dumnezeu știe mai bine care ne este rolul, sarcinile sau poate chiar obligațiile care trebuiesc duse la bun sfârșit. Eu am învățat să mă conformez, să îi aud mesajele și să îi urmez calea, fără teama de critici, vorbe rele, invidie, dușmănie...
Acestea toate nu sunt ale mele ci a celor care le emit. Este dreptul lor să facă ce vor și cum vor cu sufletul lor. Otrava va rămâne întotdeauna pe limba acelora care cred că pot otrăvi, otrăvindu-se singuri.
La mulți ani tutoror acelora care au decis să își coboare sufletul, pe acest pământ, în aceiași lună cu Marele nostru EMINESCU!
Odihnă veșnică, MAESTRE!
Kessy Ellys Nycollas
15012019 / Petroșani
Kessy Ellys Nycollas
15012019 / Petroșani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu