PRIMA OARĂ
MOTTO :
Păşesc peste zăpezi diamantine
Şi mi se face noapte fără tine.
Se-aud plângând corniţele de iezi,
În bradul nins se tânguie amiezi.
Spitalu-i gol şi nimeni nu-i de gardă
Să ne panseze rănile din piept.
Au început cărbunii să ne ardă
Din şeminee fără niciun...drept.
Ca un colind mi te-ai înfipt în creier,
Nici nu mai vad cristalul unui geam...
Îmi umblă trei furnici şi-un pui de greier,
Prin mintea dusă să amâne-un-un ram.
Şi-mi vând aridul suflet pe trei castane coapte.
Ascult sonata lunii şi-un necherzat de cal,
Ca să-mi aduc aminte de prima noastră noapte.
Acum e-ntâia oară când simt că te doresc
Ambiguu dar feroce, latent şi impulsiv...
Acum e prima oară când vreau să te iubesc
Pervers şi comestibil, carnal şi obsesiv...
ANA KARENINA
Te-nchizi în necuvinte ca-n spital,
Bolnav de noi, de febră şi tăceri.
Şi nu cunosc vreun leac universal,
Să-ţi vindece marasmul unui ieri.
N-am mai visat de mult aşa urât.
Şi m-am trezit gemând la cinci ori şase...
Un fulg de nea m-atinse, doar atât.
Şi te-am simţit în piele şi în oase.
Şi am plecat c-un tren la polul nord.
Treceau zburând prin noi ,un cârd de gâşte
Ce ne-au înfipt aripile în cord,
Şi-au inventat trei gloante, să ne-mpuşte.
Dormeam în frig în ultimul vagon,
Îngheţul ne surprinse într-o pustă,
Prin sânge mai zbura dar monoton,
Un fluture de plumb cât o lăcustă.
Nu mai aveam în vene decât ger
Şi trupul tău de lut ce lăcrima.
Şi mi-am întors privirea în echer,
Să te sărut pe gura ce-ţi ardea.
Din când în când ne-ntoarcem înapoi,
Spre un peron care-şi asumă vina.
Un scrâşnet ca de şine mai trece peste noi,
Şi ne-amintim de Tolstoi şi Ana Karenina.
ÎNFIORARE
Ninsoarea ne-nfioară c-un zgomot sacadat
De aripi prăfuite din vara răzvrătită.
Pisici şi vulpi de mare retina mi-o străbat,
Şi-artera femurală de sânge e golită.
Se scutură-n ierbare visându-se arici,
Tulpinile de cactuşi şi-n cer e mare larmă.
E Albă ca Zăpada cu cei şapte pitici,
Ce vin să ne monteze în suflete, alarmă.
Respir la fel ca tine, prin germenii plămâni.
Te prind absurd în mine şi-n fardul de pe pleoape.
Se naşte luna nouă, cu şaisprezece sâni,
Şi alăptează renii ce pasc tot mai aproape.
Acum când iarăşi ninge, ţi-alerg prin minte, goală.
Trăsura mă aşteaptă dar calu-i împăiat...
I-aş fi vopsit copita cu negru ca de smoală,
Sperând să lase urme în carnea-ţi de vânat.
O tuse convulsivă dintr-un tacit acord,
Dezgheaţă patinoarul pe care mă mai plimb.
S-au prăbuşit în mine nămeţii toţi din nord,
Şi-accept ca-această moarte să mi te dea la schimb.
NINSOARE
Ninsoarea vine dinspre munte, tu prin zăpadă îmi apari...
Pe sănii pline cu-amănunte din era primilor gheţari.
În casă totul mi-e străin, cărbunii-au provocat incendiu
În cupele cu vin pelin şi-n filele unui compendiu.
O linişte din trup erupe, citesc o ştire din ziar...
Şi simt în mine cum se rupe perfidul nod feroviar.
Te-ai dizolvat într-o poveste, în palma ta o pernă-mi pun,
Dar mă ucide trista veste, că n-o să vii nici de Crăciun.
Şi va mai ninge în retine, cu clapele unui pian.
Şi mi se face dor de tine şi-atunci l-ascult pe Clayderman.
De suflet ţurţurii se prind,îmi sorb cafeaua cu un pai...
Te-aştept în iarnă c-un colind ,dar nicio veste nu îmi dai.
Şi brusc se naşte Noul An, e ger şi frig ca în Crimeea.
Şi ceasul meu n-are cadran, dar te aştept ca-n noapte-aceea.
Şi-am să te-aştept de Bobotează, cu promoroacă-n firul ierbii.
Când toate ciutele visează că-n zori ...se vor iubi cu...cerbii.
DROG
Atâtor nopţi de insomnie, eu le dedic acest festin
De-ambrozii, pene şi stamine şi spaima morţii o declin.
Adun în palme universuri din anotimpul nedormit,
Şi înţeleg că printre rânduri, eşti verb la modul ablativ.
Înfipt în mintea mea cursiv, mă-mpingi abil spre ghilotină.
Şi-mi intri fără de motiv în toată febra sanguină.
Nici nu mai ştiu ce îmi doresc, să fii ocean să fii deşert?
Când tu încerci concupiscent să mă mai ierţi, să te mai iert...
Atâtea insomnii mi-au ars retina-n care te divizi.
Am devenit în trup străin, o mică flotă de guvizi.
Îţi cercetez ca pe o boală, limbajul trupului neclar.
Şi nu-nţeleg de ce iubirea ucide într-un mod...barbar!
Mă joc cu moartea şi mă doare tăişul coasei-n talpa mea.
Te-aş vrea un drog spre vindecare, să pot să dorm, să pot...uita.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu