Kessy Elyys Nycollas - Rămânia - Din iubire poți uita cine ai fost, poți renunța la demnitate și orgoliu, poți deveni chiar și o sclavă a iubiri însă, niciodată nu vei putea accepta, înțelege, tolera, ABSENȚA!

Din iubire poți uita cine ai fost, poți renunța la demnitate și orgoliu, poți deveni chiar și o sclavă a iubiri însă, niciodată nu vei putea accepta, înțelege, tolera, ABSENȚA!
                                   (Jurnalul unui suflet ciudat)

    Am vrut să uit și am plecat să caut un colț liniștit, pe acest pământ, unde să îmi pot trăi viața în pace. La plecare l-am rugat pe Dumnezeu să mă ducă cât poate de departe, atât de departe încât, să nu știe nimeni unde să îmi aprindă o lumânare. 

   L-am găsit! În primele două săptămâni eram ca un nou născut. Nu mă cunoștea nimeni și nu cunoșteam pe nimeni. Nu știam unde mă aflu! Știam însă că Divinitatea m-a dus pe o insulă frumoasă ca un colț de rai. Locuri noi, oameni noi. Încercam să văd în orice lucru, frumusețea și culoarea. Era verde. Mult verde, deoarece acolo nu era niciodată iarnă. Voiam să mă bucur de tot, să mă bucur de viață. 

   Nu am căutat dragostea ci am fugit de o dragoste. Am fugit crezând că la graniță, cineva o va întoarce din drum. Credeam că pot să o abandonez, pur și simplu, ca pe o valiză grea, plină cu dureri și dezamăgiri, cu vise neîmplinite...

    Cât de naivi devenim uneori!

    Fugim de dragostea vieţii fără a şti că ea va fi mereu cu noi. 

  Indiferent ce aș fi vrut eu să fac, să îmi imaginez, mă trezeam auzind cuvintele omului drag, simţindu-i îmbrăţişările, căldura din suflet și văzându-i ochii mari, verzi, luminoși.

   În scurt timp am realizat că nu banii, nu vacanţa de 5 stele, nu casă de pe litoral mării Mediterane mă pot face fericită ci, un simplu: „te port în suflet, ai grijă de tine” spus de cel căruia i-am oferi ceea ce credeam că nu mai am, sufletul.

    Abia atunci am înțeles că dragostea nu este un simplu joc din care ieși când te plictisești și intri când poftești. Dragostea este atunci când indiferent ce faci nu poți renunța, când treci peste toate şi păstrezi în tine o părticică din sufletul omului iubit iar cuvintele tale ar vrea să spună de existenţa unei iubiri secrete în care ai spus: pentru mine, tu ești totul. Tu ești rai, tu ești iad... ești lumină și iubire... pentru mine, tu însemni acasă.

    M-am speriat atunci când am găsit fără să caut și mă speria gândul, că trebuie să păstrez, ceea ce nu merit, sau că trebuie să plătesc într-un final, cu nefericirea.

    O forță însă, îmi tot repeta, dorind parcă să mă facă să înțeleg: ce trebuie să fie al tău, al tău va fi.       Cine e omul tău nu va pleca nicăieri, nici măcar atunci când va veni vremea să îţi mângâie fața ridată sau părul încărunțit.

   Așa ar trebui să fie, noi ne batem capul cu relații expirate demult, retrăind momente de altădată, imaginându-ne că suntem cu persoane care au plecat de mult din viața noastră. Ne este greu să înțelegem că, așa cum niciodată, mortul nu se mai poate întoarce de la groapă, tot așa și iubirea. 

  Când ea începe să degaje miros de mucegai, momentele frumoase încep să se scufunde într-o mocirlă de regrete, resentimente, nemulțumiri și neajunsuri, apoi, în ură. Este important să trăieşti fiecare moment, clipă, secundă, bucată de timp bucurându-te de ele. Iubește omul de lângă tine, în prezent. Ziua de azi, mâine va deveni trecut. 

   Nu fugii! Nu te speria! Iubirea care nu moare, nu este îngropată, întotdeauna te bântuie. Consumă tot, îngroapă rămășițele și abia după aceea mergi mai departe. 

   Poţi să pleci doar atunci când nu mai dorești să ei cu tine o bucată de suflet, din sufletul omului iubit. Poți să fugi departe crezând că, glasul tău va rămână o amintire... dar când aceasta este încă vie, vei încerca din obișnuință să strigi ca să vezi dacă vei fi auzită, rugându-l să revină măcar dimineața la cafea. Dar să revină.

   Ești capabilă să îi ierți orice. Te bucură până și minciuna, atunci când ea este spusă frumos, de glasul acela care îți înnebuneşte auzul și îți tulbură mintea, de buzele acelea care îți zâmbesc șiret într-un colț al gurii mimând în șoaptă, acel te iubesc magic, cu care este capabil să îți cumpere din nou sufletul.

    Ești capabilă să înțelegi orice, dar să revină.

 Nu poți trăi însă în întunericul creat de lipsa lui și nu poți suporta tăcerea. 

 Din iubire poți uita cine ai fost, poți renunța la demnitate și orgoliu, poți deveni chiar și o sclavă a iubiri însă, niciodată nu vei putea accepta, înțelege, tolera, ABSENȚA!

                                                                                        Kessy Ellys Nycollas
                                                                                          14012013/Ischia