MULȚUMESC IUBIRE!
(Jurnalul unui suflet ciudat)
Am auzit adesea spunându-se că marea dragoste este
mereu prima pe care ai trăit-o.
Aiurea!
Pentru mine prima dragoste a fost o lecție dură. Încă
de la început viața a dorit să mă învețe să deschid larg ochii și să stau
atentă la poarta sufletului. Să nu las să îi fie călcat teritoriul de fiecine.
Daca am învăța cu atenție fiecare lecție am
fi feriți de multe de multe suferințe însă, nu o
facem și viața ni le repetă iar și iar cu speranța că într-o bună zi vom reuși
să luăm cu brio examenul dat la materia numită dragoste.
Anii trec, experiențele se adună... apoi, unele ne
părăsesc pe neobservate, altele mor, dar ce ne facem cu cele care rămân în
agonie? Acestea au rolul de a ne bântui tot restul vieții, deoarece nu sunt
consumate în totalitate, apoi îngropate rămășițele, ridicându-le o cruce
frumoasă de iubire la care să ne întoarcem, din când în când, cu respect și
recunoștință.
Rămasă în agonie, dragostea vieţii noastre poate fii o poveste despre
care noi să credem, că s-ar fi
terminat cu mult timp în urmă, dar pe care am decis să o păstrăm în adâncul
sufletului, că pe o
poveste pe care o ascundem de ochii lumii, o protejăm de răutățile și invidia
care a determinat-o să se întrerupă dar la care ne tot întoarcem mereu.
Este acea
dragoste mereu prezentă, acea dragoste care reînvie la fiecare pas pe care îl
faci în trecut, la fiecare privire pe care o rătăcim intenționat, privind în
urmă.
O astfel de dragoste este povestea arestată în
suflet, într-o cămăruță bine păzită a inimii tale, pe care o redeschizi
adesea, folosind cheia doar de tine știută, păstrată în gândurile pline de dor.
Poveștile de iubire nu au întotdeauna un final
fericit, dar toate au un final. Chiar și acelea care trăiesc arestate, ascunse
bine în adânc de suflet și asta datorită faptului că toţi aceia pe care i-am
iubit cel mai mult, toţi aceia care ne-au făcut sufletul să vibreze, toţi aceia,
alături de care am trăit la intensitate maximă, momente, ne pot rămâne aproape.
Marile pasiuni sunt extrem de fragile, iar marea
dragostea mereu sensibilă. Dintr-o mică neatenție, totul se poate destrăma
oricând, împrăștiindu-se în mii de bucăți... deoarece tocmai acelei mari
dragostei, a vieţii tale
nu îi poţi ierta greşelile, nu o poți înțelege, nu îi poți acorda o șansă,
deoarece într-o mare dragoste nu poți face loc minciunilor, trădărilor,
dezamăgirilor. Ea, fiind intensă nu îți dă voie să permiți ca ceea ce simți să
îți fie întinat. Într-o stare de incertitudine, pui punct, sigilezi totul în
inima ta vrând să crezi că acolo vei găsi, ori de câte ori te vei întoarce,
doar partea frumoasă, pură, sinceră a tot ceea ce ai trăit în acea poveste și o
iei de la capăt, încercând alta nouă.
Întorcându-te în acea poveste, după ani şi ani, începi să
descoperi care este adevărul carea a tronat deasupra tuturor întâmplărilor.
La început,
noua poveste pare mult mai frumoasă, mai palpitantă decât precedenta pe care
încercăm să o înconjurăm cu un gard înalt de spini, să o sufocăm cu orgolii
nemăsurate, să îi atribuim tristeți și răni uneori nemeritate, să o spulberi folosind cuvinte aruncate în vânt, sperând că actuala
va fi doar lapte și miere.
Finalul va fi
la fel sau poate, uneori chiar mai dureros, pentru că refuzăm să pricepem, că dragostea adevărată se poate trăi doar în filme,
într-un scenariu, nu într-o viață plină de griji, neajunsuri, nevoi, ispite și
tentații.
Dragostea vieții mele cred că este suma tuturor
poveștilor însumat, tuturor lacrimilor, zâmbetelor, dorințelor, emoțiilor,
orgoliilor și mai presus de toate, a pasiunilor.
Pasiuni!
Ciudat cuvânt! Pasiunile mele au apărut într-un mod
inexplicabil. Niciodată nu voi putea înțelege acest termen! M-am trezit cu
sufletul încărcat de pasiuni, fără nici o justificare și au fost atât de
puternice încât credeam că nu le voi rezista!
Dumnezeu însă ne pune la încercare! Vrea să scoată
din noi iubirea așa cum se scoate untul din lapte. Stoarce tot, pune pe cântat
și apoi ne răsplătește.
Nici o
suferinţă nu rămâne ne recompensată, numai că noi nu avem atâta putere să
recunoaştem și să-i mulțumim.
Dragostea vieții mele! Sunt de fapt două. Una veche
și altă nouă. Cea veche m-a urmărit mulți ani la rând, până a apărut cea nouă
care a căutat să o alunge și să îi ocupe locul pe care l-a deținut, nemeritat.
A reușit!
A reușit din plin și cred că doar forța divină a
putut să facă posibil acest joc.
Doar așa mi-am
recăpătat încrederea deplină în forțele proprii și am reușit să mă privesc cu
alți ochi.
Mulțumesc iubire!
Kessy Ellys Nycollas
22052014/Ischia
22052014/Ischia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu