SILTO LA CURTEA
LUI
NEPTUN, ZEUL MĂRILOR
Pe
când e lumea şi pământul se ştie că Neptun este zeul mărilor. Prin părţile
noastre sărbătoarea lui Neptun o petrecem vara, când apa mării e mai caldă şi
copiii pot să se zbenguia- scă în valurile ei. Mulţi din
copii, îndepărtân- du-se de mal, chiar se scufundă în apă, chipurile, îl caută
pe Neptun. Ei, dar Neptun nu vine cu una cu două la mal. Vine atunci, când
copiii îi aduc cântece vesele şi dansuri frumoase. Pe lângă toate acestea,
copiii mai aprind şi un rug mare, ca nu cumva ţânţarii să-l pişte pe Neptun,
musafirul. Iar când Neptun poposeşte în ospeţie la copii, numaidecât le aduce
în dar şi cadouri frumoase, scumpe. Are el de unde, căci curtea lui e mare şi
frumoasă, bogată în toate celea. Şi fiindcă voi nici o dată n-aţi văzut curtea
lui Neptun, am să vă povestesc eu cum arată ea.
Curtea lui Neptun se întinde pe tot cuprinsul mării, cât e ea de largă
şi adâncă. Şi are Neptun multe, multe casteluri. Toate împodobite cu mărgean şi
chihlimbar. Până şi tronul lui Neptun din chihlimbar e făcut, dar căptuşit cu
alge, să nu-i fie frig, când şede în el. Dar cea mai mare bogăţie a lui Neptun
sunt vietăţile mării. Multe la număr, că nici învăţaţii nu le cunosc pe toate.
Bineînţeles, cu timpul le vor cunoaşte ei, dacă nu vor da de altele. Are Neptun
şi vietăţi frumoase, are şi blânde, şi răpitoare. Şi pe fiecare le foloseşte
cum îi vine lui. Mă rog, ca orice zeu. Dar mai are Neptun, altfel nici nu-şi
închipuie viaţa, şi multe supuse. Care răpite de pe malurile mării, care
născute chiar la curtea lui. Şi iată că micuţul Silto, răpit din cătunul Scoica
de Mărgăritar, însufleţit cu puteri neobişnuite omului pământesc, pentru a
putea trăi şi în apă, a fost dat în primirea supuşilor zeului Neptun. Să-l
dădăcească până se va face mare.
Supusele zeului Neptun l-au primit cu bine pe micuţul Silto. Aveau grijă
de el ca de copilul lor. îl alăptau şi la zorii zilei, şi-n ameaza mare, şi la
chindii. îi arătau cele mai frumoase şi colorate petre scumpe de mare, îi
cântau la harpe cântece de leagăn şi-l legănau în hamac. în zi de sărbătoare
ieşiau în largul mării, îl aşezau în ricşă şi-l purtau prin toate saloanele
curţii, calea fiindu-le luminată de către meduze. îl alintau cu toţii şi
fiecare spunea câte un cuvânt de bine nou-născutului Silto. Fiecare vroia să
aibă fericirea de al ţine pe o clipă în braţe pe Silto şi să-i dăruie sărutul
de mamă. Creştea Silto. Creştea văzând cu ochii, fără a bănui că adâncurile
mării nu i-e adevărata casă părintească.
După cum v-am mai spus, pentru multe supuse ale zeului Neptun adâncurile
mării tot nu le era adevărata casă părintească. Ele tot au fost răpite de la
părinţii, rudele şi băştinaşii din cătunul Scoica de Mărgăritar de pe malurile
mării. Dar neavând nici un ajutor ca să fie salvate, aşa au şi rămas pentru
veşnicie să trăiască prin străini şi să fie supusele zeului Neptun. Şi poate de
atâta aveau milă de Silto şi trăiau cu gândul, că va veni şi ziua, când va
putea măcar el să-şi vadă părinţii, casa, pământul natal. Supusele au hotărât
să-l înveţe carte şi să-i povestească toate cele ce s-au întâmplat după
naşterea lui şi cum a ajuns el în adâncurile mării. Şi nu numai atât, ci şi
să-l înveţe a fi un băiat deştept, cinstit, ager la minte, voinic şi isteţ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu