Se afișează postările cu eticheta Personalitati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Personalitati. Afișați toate postările

sâmbătă, 30 mai 2020

Ion Cuzuioc - R.Moldova - Despre Personalități notorii ale Scrisului Românesc! Originalitatea poemelor lui Cezar Florin Ciobâcă!




   Am scris mai multe prefețe și referințe de carte. Unele în baza manuscriselor citite, altele după lecturarea cărților editate. Nu-i secret că o parte din prefețe au fost scrise la rugămintea autorilor și totdeauna am făcut-o din plăcerea creației așternută cu har pe hârtie, dar și cărțile editate care m-au impresionat n-au fost trecute de penița mea. În calitate de Președinte al Cenaclului Literar ,,La Târgoviște " am moderat zeci și zeci de lansări de carte ca să mă pronunț c-un Laudatio în adresa protagonistului evenimentului literar. Și în afara Cenaclului am fost solicitat ca să moderez unele lansări de carte pe la diferite biblioteci publice și instituții de învățământ. Fără doar și poate că moderarea acestor lansări cere o analiză literară serioasă înainte de a te prezenta în fața cititorului, arbitrului obiectiv ale celor scrise. În calitate de invitat de onoare la seratele de creație ale confraților de condei tot am găsit posibilitatea de a mă referi și la scrierile literare ale colegilor. Să te pronunți formal asupra unei cărți scrise fără ca să o citești cu seriozitate,  mai bine să nu o faci, căci cele turnate cu ,,apă chioară " pot afecta și autorul și publicul prezent. Un lucru important se cere de la vorbitor și de la un autor de referințe,  ca să pătrundă în miezul celor scrise, fie poezie, proză sau dramă.
  În biblioteca mea personală am foarte multe cărți dăruite cu dedicație din partea autorilor și la un loc de onoare stau cele care mă impresionează mai mult și mă fac să revin la ele ca să le recitesc cu drag. Una din aceste cărți este și volumul de poeme stil nipon: Haiku,  Senryu ,, Caruselul anotimpurilor "
al confratelui de condei botoșănean, Cezar Florin Ciobâcă, apărută la editura PIM din Iași.  În lumea autorilor și celor îndrăgiți de farmecul haikuului,  numele lui Cezar Florin Ciobâcă este foarte bine cunoscut, mai bine zis și scris, ca unul din cei mai talentați și originali poeți români semnatari de poeme de sorginte niponă, tradus în mai multe limbi, publicat în diverse reviste de peste hotare, apreciat la multiple Concursuri Internaționale Literare din Japonia,  SUA, Canada,  Croația,  Franța, Bulgaria ș.a. Cezar Florin Ciobâcă este omul observației, imaginației și autenticului în poezia haicuistă. Un poet care nu vede lumea cu alți ochi spre deosebire de trecătorul de rând,  va fi nevoit să ,,sugă din deget" pentru a descrie artificial unele momente ce se perindă în jurul lui. Un haijin, autor de haikuuri, trebuie să aibă ochi ageri pentru a observa fenomenele naturii și a le descrie în trei versuri,  evitând metafora, adjectivul,  rima, eul său prezent în verb și alte rigori ce se impun Haikuului. Cezar Florin Ciobâcă și-a demonstrat măiestria sa de Haijin cu har chiar de la primele participări la Concursurile Săptămânale Romanian Haiku,  diriguite de către faimosul maestru în arta poemului Haiku,  Corneliu Traian Atanasiu,  poemele sale fiind plasate pe locurile de frunte ale competiției respective. Înainte de așterne aceste rânduri pe hârtie,  mai precis scris, a le culege la calculator,  am frunzărit volumele de poeme Haiku editate anual de către grupul Romanian Haiku. Sincer să fiu, am rămas plăcut surprins ca să observ că aproape la toate concursurile săptămânale poemele lui Cezar Florin Ciobâcă să fie apreciate la justa lor valoare și să se situeze pe podiumul laureaților.  Deși îmi sunt cunoscute poemele domniei sale din concursuri,  totuși am revenit la ele recitind cu multă plăcere volumul său ,,Caruselul anotimpurilor ".
Recitind poemele anotimpurilor anului, m-am pomenit în anii copilăriei,  adolescenței, maturității și cea de tată și bunic, călătorind prin lumea de basm a naturii și  a frumosului ce se perindă în jurul ei. Haikuurile lui Cezar Florin Ciobâcă sunt adevărate perle poetice scrise în timpul respectiv al anului și dedicat lui. Poemele lui Cezar Florin Ciobâcă îmi amintesc de pastelurile lui Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu,  George Coșbuc, George Bacovia,  George Topârceanu și a altor titani ai scrisului românesc. /Bătrân sub cireș - petalele îi albesc / umbra subțire /; / Vechea livadă - doar ciocănitorile/ curăță pomii/ sau /Câmpul cu orez - stelele umplu spațiul/ dintre răsaduri /, doar câteva poeme selectate din compartimentul Primăvara în care autorul descrie realitatea cu tentă aluzivă,  optimistă și , de ce nu, ironică în Senryul / O buburuză- fata îngână din nou/ vechiul cântecel/.Fără doar si poate că mi-am amintit și eu de ,,vechiul cântecel" când mă pomeneam cu vreo buburuză în palmă  ca să îngân: ,,buburuză- ruză, încotro vei zbura, acolo m-oi însura ”, iar fetele: ,,buburuză- ruză, încotro vei zbura, acolo m-oi mărita”.
  Prin anotimpul Vara al anului,  Cezar Florin Ciobâcă se vede la mare, pe câmpul
muncii, în bătaia vântului, sub ploaie și soare, observând, admirând și meditând asupra tuturor fenomenelor ce se perindă în jurul său din zori pân'la chindii și, evident, al miracolului nocturn de sub bolta cerească./ Zi caniculară - numai fata morgana/ bate câmpii/ sau /Pe malul mării - un cerșetor își înalță/ castel de nisip /, poeme în care autorul haijin volens nolens țintește prin versul său și în fenomenul optic al naturii și în visul celui cu mâna întinsă. Într-un Senryu ironia se simte în apele sale, observație descrisă de către autorul lui: /Plajă de nudiști - o femeie își scoate/ chiar și peruca/ sau / Căldură mare - tata dezbracă de tot/ sperietoarea/.
     Anotimpul Toamna cu roadele ei mănoase este o sursă binevenită pentru un Haijin. Școala,  livada, grădina, via, parcul, casa,  păsările călătoare,  truda omului și fenomenul sezonier este prezent în poemele lui Cezar Florin Ciobâcă. /Prima zi de școală - în curtea școlii vechi/ doar frunze arse/; /Noapte de toamnă - numai luna plina/ în cuibul berzei/; / De pază-n vie - mirosul busuioacei/ și printre stele/, doar trei haikuuri selectate din compartimentul de poeme dedicate multașteptatei și nostalgice Toamnă. 
   Cât ar fi de geroasă, disconfortabilă și capricioasă Iarna, frumusețea și plăcerile ei nimeni nu le poate contesta. Sărbătorile de Crăciun, Revelion, Bobotează,  Sfântul Nicolae, Dragobetele și primele ninsori tot au servit un bun pretext pentru poemele incluse în compartimentul Iarna din volumul ,,Caruselul anotimpurilor ". / Slujbă de Crăciun - țipătul nou-născutului/ stinge - o candelă/; / Prima ninsoare - nepotul îmi numără/ din nou perii albi/; / Zi de Ignat - țipetele porcilor/ scutură chiciura/; / Casa de pe deal - în scrânciobul troienit/ scârțâie luna/ și multe alte poeme de valoare ca un șirag de mărgăritare îmbogățesc filele cărții lui Cezar Florin Ciobâcă. 
   Să fii original într-un ocean poetic împânzit de haikuuri care mai de care este foarte greu, mai mult, ai toate șansele să compui vreun poem asemănător cu altul pe care nu l-ai văzut și citit niciodată. Se știe că universul este pur și simplu inundat  de gânduri omenești și tot așa este bine cunoscut că gândurile călătoresc,  zboară în timp și spațiu. De foarte multe ori și autorul acestor rânduri a fost nevoit să răsfoiască volume de haikuuri și să caute prin siteurile literare poeme cu același Kigo sau subiect ca nu cumva să i se incrimineze de plagiat și să dea în bară cu Haikuul său  crezând-ul bun și original. Memoria este foarte binevenită pentru un poet, dar uneori te poate duce și în ispită. Haijinul Cezar Florin Ciobâcă este atent la scrierile sale pentru a evita unele similitudini care-l pândesc pe orice poet. Chiar dacă un subiect oarecare mai poate fi găsit și în alte poeme,  Cezar Florin Ciobâcă îl redă cu totul și cu totul în altă formă,  catalogat mai apoi ca unul original și de valoare.
  Un argument sigur de apreciere a unei cărți poate fi de ajuns doar cunoscând autorul prefeței. Prefața volumului ,,Caruselul anotimpurilor " de Cezar Florin Ciobâcă este semnată de către cel mai versat cercetător și teoretician în domeniul Haikuului, Сorneliu Traian Atanasiu, care este și editorul acestei cărți de valoare, apărută în 4 limbi: română,  engleză,  germană și franceză!

 
      Ion Cuzuioc, 
       medic, scriitor și publicist 




duminică, 26 august 2018

RADU BOTIȘ - ROMÂNIA- IDENTITATE- Autor: Prof.Traian D. Lazăr


                                         IDENTITATE  
                               
                                                                                                             De:Prof.Traian D. Lazăr
Ca „locuitor” al arhivelor statului și ale diverselor instituții, am constatat, după 1989, o adevărată și mirabilă invazie a unor „cercetători” dornici de informații și acte.
Faptul era, în majoritatea cazurilor, efectul legilor de retrocedare a bunurilor confiscate de regimul democrat-popular. În mai puține cazuri, cercetătorii urmăreau obiectivul de a descoperi și publica mărturii despre păstrarea sau afirmarea identității personale/familiale sau comunitare. În acest context au apărut în multe zone ale țării monografii dedicate unor persoane, instituții, localități și evenimente.
Printre scrierile meritorii de această natură se numără studiul monografic alcătuit de prof Mircea Botiș și preot Radu Botiș, Ulmeni-Maramureș, Editura Enesis, Baia Mare, 2011.
Volumul prinde în cele 271 de pagini, însoțite de consistente imagini foto, identitatea orașului Ulmeni din Maramureș. Pe coperta a patra se află o utilă și interesantă prezentare a C.V-ului profesional-științific al autorilor.
Aflăm astfel că prof Mircea Botiș, absolvent al Facultății de istorie-filozofie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și al masteratului „Elite politice” la Facultatea de Istorie și Patrimoniu „Nicolae Lupu” din Sibiu, este un profesionist de clasă atestat prin rezultatele elevilor săi la faza națională a olimpiadei de istorie, prin diploma pentru contribuție deosebită obținută la Concursul de eseuri „Gânduri, idei, sentimente despre Holocaust” și ca organizator la Concursul de Iudaism și Istoria Evreilor desfășurat la Sibiu în 2007.
Radu Botiș este un „sacerdot în cuvânt, în slujire și-n inimă”, un „condei” prezent în redacțiile și colaborator al revistelor din țară și străinătate: Starpress, Dor de Dor, Murmur, Agero-Stutgart, RomanianVIP – SUA, Nou Horizont-Spania, Observatorul-Toronto. Strâns legat de activitatea culturală din zona ce constituie tema monografiei, Radu Boțiș este editorul și fondatorul revistelor Glas comun, Slova creștină și al suplimentului Slova copiilor, precum și președintele fondator al Asociației cultural creștine umanitare Ars Vivat al cărui program de activitate și realizări este prezentat și în monografie.
Autorii tratează cu competență și dăruire – pentru că sunt locuitori ai zonei- identitatea fizico-geografică a localității aparținând spațiului mioritic evocat de Blaga. Spațiul geografic al orașului Ulmeni este prezentat în principalele lui caracteristici și componente: perimetrul, suprafața, relieful, punctele reprezentative, solul, clima, altitudinea, hidrografia, fenomenele atmosferice, resursele biogeografice (păduri, faună cinegetică și piscicolă), demografia, căreia i se consacră un capitol separat.
Identitatea demografică, spun autorii, poartă amprenta istoriei așezării și a spațiului fizico – geografic al zonei. Orașul Ulmeni este o așezare ale cărei rădăcini se află în vechea Dacie și în Dacia romană, când era cunoscută sub numele Bodava. Atestată documentar din 1405, când purta numele Silimeghiu (Sylelmed), metamorfozat în diferite variante, localitatea a luat numele Ulmeni  din 1926.
În evul mediu, localitatea s-a aflat în proprietatea voievozilor Balc și Dragoș și a urmașilor acestora. Din punct de vedere politic, așezarea s-a aflat în zona de interferență dintre Principatul autonom al Transilvaniei și regatul Ungariei, trecând apoi sub dominația Imperiului Habsburgic, devenit din 1867 Imperiul Austro-Ungar, destrămat în 1918, prin lupta pentru independență a națiunilor componente. La 1 decembrie 1918, românii din Transilvania, inclusiv locuitorii comunei Ulmeni,  au decis unirea la România. Dictatul de la Viena-1940, a impus României cedarea către Ungaria a părții de nord-est a Transilvaniei. Zona Ulmeniului a intrat temporar în stăpânirea Ungariei, dar din toamna anului 1944, a revenit la România. Interesați în prezentarea Ulmeniului, fără a-l izola de satele din jur, autorii adaugă referințe legate și de identitatea acestora.
Autorii prezintă evoluția demografică a localității Ulmeni sub aspect numeric, al structurii de vârstă, sex, etnic, social, onomastic, de stare civilă și militară. Prezentată cronologic, evoluția demografică atestă existența continuă a unei majorități etnice românești. În structura religioasă a populației se subliniază că majoritatea o constituie aderenții bisericii unite Romei.
În continuarea studierii identității demografice, autorii au considerat necesar să aloce un capitol separat funcțiilor geoeconomice actuale ale orașului. Folosind surse statistice, autorii extrag informații privind baza economică a localității, care a fost, până târziu în epoca modernă, agricultura. Un loc important se acordă analizei relațiilor de proprietate asupra pământului, insistându-se asupra momentelor 1853-1854, când s-a desființat servitutea personală, 1921, 1945, 1949, 1991. Concomitent se comentează aspecte legate de mijloacele de producție, tehnologiile folosite, productivitatea.  Corespunzător evoluției cronologice, a mersului spre modernizare,  se fac referiri la alte ramuri ale economiei, la dezvoltarea meșteșugurilor și industriei, ceea ce a adus ridicarea localității la statutul de oraș. În partea finală a capitolului, autorii ne înfățișează situația actuală a economiei orașului și proiectele de viitor în domeniul ecologic, protejarea mediului și creșterea calității vieții, turistic.
Identitatea culturală reprezintă cea de a treia direcție a studiului monografic dedicat Ulmeniului. Ne sunt prezentate informații privind datinile și obiceiurile ținând de activitatea economică a locuitorilor: unelte, procedee de muncă, pomicultură, creșterea animalelor, ocupații casnice. Aceeași linie de cercetare urmărește: alimentația, portul, credințele despre cer și astre, graiul, obiceiurile de înmormântare, obiceiurile legate de muncile agricole, de datele calendaristice, jocurile tradiționale.
Suntem de părere că locul capitolului consacrat învățământului era aici, pe axa identității culturale, alături de capitolul „Oameni de ieri și de azi”, care ne înfățișează personalitățile culturale ale zonei. Învățământul reprezintă unul dintre factorii importanți în păstrarea identității culturale a unei comunități. Aflați timp de secole sub dominație străină, austriacă și maghiară, românii din Transilvania, deci și cei din Ulmeni, au fost supuși unui proces intens și îndelungat de aculturație. Autorii au prezentat cu acuratețe evoluția învățământului de la cel religios/confesional către învățământul modern, laic. S-au evidențiat mai ales politicile de maghiarizare prin învățământ. Și așa cum era normal au ajuns la nominalizarea personalităților culturale din zonă, problemă căreia i-au consacrat un capitol special incluzând și oamenii politici. Evident nu putem aminti aici decât pe câțiva dintre oamenii de cultură originari din spațiul ulmenean: poetul, prozatorul și traducătorul Petre Dulfu (1856-1953), rapsodul popular Emil Gavriș (1915-1989), poetul, prozatorul și editorul Radu Ulmeanu (1946), poeta și prozatoarea Florica Bud (1957), etc.
Cartea domnilor prof.Mircea Botiș și pr. Radu Botiș tratează ansamblul elementelor ce definesc orașul Ulmeni, identificându-l din masa așezărilor din România.


RADU BOTIȘ -ROMÂNIA - Personalităţi ardelene - Preot Stavrofor Radu Botiş de Profesor dr. Elena Trifan









Radu Botiș
20 iun. 2018, 23:26


Personalităţi ardelene - Preot Stavrofor Radu Botiş 

de Prof.dr. Elena Trifan

Născut la data de 16 ianuarie 1967 în oraşul Cehu Silvaniei din părinţii Vasile şi Maria, primii dascăli care l-au învăţat ce înseamnă preţuirea faţă de Dumnezeu şi respectul pentru semeni, cu locul de baştină maramureşean (Chelinţa) unde a văzut lumina zilei şi ilustrul jurist Vasile Grădişteanu, fost procuror şef adjunct la Tribunalul Suprem Bucureşti dar şi Florian Ulmeanu (Ulmeni), doctor docent, cu teza de doctorat apreciată cu calificativul TRES HONORABLE, primind şi premiul Boullard din partea Academiei de Medicină a Franţei ori marele rapsod popular Emil Gavriş, absolvent al Universităţii Regele Carol II,Cernauti,in anul 1940) la fel din Chelinta. 

Radu Botiş:Licenţiat al Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Teologie Ortodoxă și absolvent de master la aceeaşi facultate (2006). Membru al Asociatiei Scriitorilor - filiala Baia Mare, al Ligii Scriitorilor din România - filiala Maramureș și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști - Bucureşti. 
Radu Botiș este editor fondator al revistelor Glas Comun (revistă cultural-creştină), Slova Creştină (revistă de creaţie, atitudine şi cultură), Slova Copiilor (supliment al revistei Slova Creştină), redactor de specialitate la revista Izvoare codrene (Baia Mare), redactor colaborator al revistelor Starpress (Râmnicu Vâlcea) și Dor de Dor (Călăraşi), membru în comitetul redactional al revistei Freamăt (L.S.R. Baia Mare), colaborator al revistelor Murmur (Bucureşti), Romanian VIP (S.U.A) și Nou Horizont (Spania). Este Preşedinte (fondator) al Asociației cultural creştin umanitară Ars Vivat. 
Premii și distincții: 
Locul II la Concursul Literar de Inspiraţie Spiritual-Creştină ”Izvorul Tămăduirii” (Bucureşti, 2000) 
Premiul editurii Ariadna în cadrul Festivalului ”Pro Unione” (secțiunea volum de debut, pentru poezie religioasă, ediția a II-a, Baia Mare, 2001) 
Menţiune la Concursul internațional de poezie al românilor de pretutindeni (Starpress, 2008) 
Premiul III la Concursul internațional de poezie și proză pentru românii din întreaga lume “Limba noastră cea română” (Starpress, 2013) 
Premiul I la Olimpiada de Primăvară organizată de Federaţia Artă, Muzică şi Sport (secțiunea poezie, 2015) 
Premiul editurii Vatra Veche la Festivalul-Concurs de Poezie Religioasă ”Credo” (secţiunea grupaje-manuscris, ediţia a XV-a, Lăpuşna, 2015) 
Diplomă de Excelenţă din partea revistei internaţionale de cultură Cervantes si a editurii Inspirescu pentru talentul literar pus în slujba lui Dumnezeu. 
Diplomă de Excelenţă acordată de Societatea Culturală Pro Maramureş “Dragoş Vodă” din Cluj Napoca (la împlinirea a 17 ani de activitate, pentru excepţionala contribuţie ştiinţifică adusă la promovarea şi îmbogăţirea patrimoniului cultural maramureşean, 27 noiembrie 2012). 
Diplomă de Excelenţă din partea Ligii Scriitorilor Români pentru întreaga activitate în promovarea literaturii române. 
Diplomă de Excelenţă din partea Primăriei și Consiliului Local al Oraşului Ulmeni (Maramureș) pentru activitatea scriitoricească şi contribuţia la promovarea culturii şi spiritului românesc. 
Medalia ”Virtutea Literară“ din partea Ligii Scriitorilor Români pentru activitatea depusă în promovarea culturii şi a educaţiei moral-creştine în rândul tinerilor. 

APARIŢII ÎN VOLUME COLECTIVE: 

Miresme albe (coordonator Elena Armenescu, editura Mirabilis, București, 2018) 
Antologiile ASCIOR (coordonator Nicolae Mușat, editura Teocora, 2017) 
Un dicționar al scriitorilor români contemporani (volumul II, Coleția Opera omnia, coordonator Ioan Holban, edituraTipo Moldova, Iaşi, 2016) 
ACtori printre Vise (antologie de proză contemporană românească, coordonator Gheorghe A. Stroia, editura Armonii Culturale, Adjud, 2016) 
Veniţi de luaţi Lumină (antologie religioasă, coordonator Puiu Răducan, editura Mircea cel Bătrân, Râmnicu Vâlcea, 2016) 
Ninsori albastre cerne cerul (antologie literar-artistică îngrijită de Voichiţa Palacean-Vereş, editura Napoca Nova, Cluj Napoca, 2015) 
Oameni de seamă ai Maramureșului (dicționar 1700 - 2010, coordonator Vasile Iuga de Săliște, editura Culturală Pro Maramureș “Dragoș Vodă”, Cluj-Napoca, 2014) 
Personalităţi române şi faptele lor (volumul 59, volum de colecție, coordonator Constantin Toni Dârtu, editura StudIS, Iaşi, 2014) 
Tihna pelerinului (cronică literară, exegeze, portrete, omagii) (coordonator Ioana Stuparu, editura Semne, Bucureşti, 2014) 
Noul Testament, adaptare în versuri (autor Ioan Ciorca, editura Armonii Culturale, Adjud, 2014) 
Vechiul Testament, adaptare în versuri (autor Ioan Ciorca, editura Armonii Culturale, Adjud, 2013) 
Cărţi publicate: 
Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos (editura Transilvania, Tecuci, volum premiat la ”Cărţile Anului”, secţiunea Didactică, Baia Mare, 2012 ediția a II-a publicată de editura Inspirescu, Satu Mare, 2013) 
Viața vie a unui mănunchi de creştini români (date monografice, editura Enesis) 
Ca tămâia înaintea Ta (poezii creştine) 
Sfaturi pentru mântuire (editura Ariadna) 
Elemente de Istorie Locală - Activitatea preotului Vasile Lucaciu în America (editura Enesis 98, TIP) 
Glas Comun, un an de la apariţie.


REFERINŢE CRITICE

 Dumitru Iuga, ... Ca tămâia înaintea Ta, în „Pro Unioneˮ (Revista Fundaţiei Culturale „Pro Unioneˮ), iulie 2002, Anul V, nr. 1-2 (13-14), Baia Mare, Maramureş;
Cezarina Adamescu, Sacerdot în cuvânt, în slujire şi-n inimă – exegeză la volumul Ca tămâia înaintea ta, în revista „Agero” – Stuttgart; în revista „Starpress” şi în revista „Observatorul” din Toronto;
Cezarina Adamescu, Părintele Slovei creştine şi renaşterea sa prin cuvânt, în revistele „Agero”, „Starpress”, „Observatorul”;
Cezarina Adamescu, Bun găsit în oaza numită Arionda – cuvânt de bunăvoire la naşterea unei antologii, în revistele „Agero”, „Observatorul”, „Starpress”;
Cezarina Adamescu, Bun găsit la „Slova copiilor”, în „Starpress”; „Romanian Vip”;
Cezarina Adamescu, în Întâlniri providenţiale, Ed. Semănătorul, 2009 (referinţe critice asupra întregii creaţii a lui Radu Botiş);
Adrian Botez, Preotul Radu Botiş, poemele sale îngereşti şi înduhovnicitele lui reviste, în revistele „Națiuneaˮ, „Singurˮ, „Cetatea lui Bucurˮ, „Semănătorulˮ.
Ioana Stuparu, Gânduri semănate, în revistele „Agora Literarăˮ, „Confluenţe Româneştiˮ, „Glas Comunˮ;
Mihaela Rotaru, Rugăciune în versuri…, Ca tămâia înaintea Ta, în revistele: „Armonii Culturaleˮ (Adjud), „Bogdaniaˮ ( Focşani ), „Confluenţe Româneştiˮ, „Izvoare Codreneˮ, „Observatorulˮ (Canada).
Constantin Dobrescu, Gânduri despre o carte de educaţie religioasă, în revistele: „Confluenţe Româneştiˮ, „Glas Comunˮ, „Izvoare Codreneˮ, „Naţiuneaˮ;
Maxim Morariu, Ulmeni. Studiu monografic, în revistele: „Renaştereaˮ, Cluj-Napoca, nr. 9, sept. 2015, „Confluenţe Literareˮ, „Revista de recenziiˮ, „Glas Comunˮ,etc.


Iată și alte consemnari despre Radu Botis preot,poet,scriitor si promotor cultural: 
„Poeme de adâncă sensibilitate şi spiritualitate etnică în care vibrează marile şi sfintele învăţături ale Bisericii noastre apostolice „scântei din inimă” şi îndemn pentru mulţi poeţi de a se întoarce la matca dătătoare de viaţă a poeziei sănătoase româneşti, cu ritm şi rimă. Audiindu-le eşti cucerit de prospeţimea metaforei poetice, dar mai ales de subtilitatea mânuirii unor idei muzicale sau de nuanţă filozofică, într-o modalitate literară de expresie sinceră şi directă. Acest fapt denotă maturitatea 
concepţiei artistice a poetului, fecundate, desigur, de Marele Har al Preoţiei. Aceste poezii ne antrenează subtil într-un exerciţiu de meditaţie, purificându-ne simţurile printr-o adevărată chenoză 
literară, odată cu poetul. Cucernicul părinte Radu Botiş ne oferă, prin versurile sale, STROPI DE ROUĂ DIVINĂ, care regenereazăşi edifică întru mântuire. Cu binecuvântări şi afecţiune în Hristos.” 
Arhiepiscop IRINEU POP BISTRIŢEANUL 
„Iubitul meu fiu sufletesc Radu Botiş, încă de când funcţionam la Alba Iulia şi erai în slujba Sfintei Episcopii, te-am observat ca pe un tânăr evlavios, cu mult talent literar, şi îmi spuneam în cugetul meu că vei fi un bun slujitor al Bisericii, admirând mult la frăţia ta îndemânarea de a urzi versuri aşa cum se cade bine unui teolog. Admir totodată pe cei ce au adus în viaţă (părinţii tăi) şi au crescut un fiu de nădejde pentru Biserică şi societate. Sunt convins că poeziile tale religioase vor vedea lumina 
tiparului bucurându-mi astfel inima” 
+Episcop EMILIAN ARĂDEANUL 

"A fost să fie ziua de 10 ale lui februarie, „Ano Domini” 2008, după noua numărătoare a veacurilor, zi în care un nou GLAS COMUN (www.glascomun.info) s-a făcut auzit şi văzut, vestind apariţia „noii foi pentru minte, inimă şi literatură”, într-o impresionantă şi serioasă realizare. De la un număr la altul, bogată în mărturii şi semnături de prestigiu, revista se impune ca o prezenţă deosebită în peisajul cultural românesc. Doctrina care o însufleţeşte îmbrăţişează tradiţia cărturărească, în sensul istoric şi religios, dar şi contemporaneitatea, strămutate pe un fertil teren literar. Glas Comun este fenomenul cultural trecut prin sufletul creatorului creştin, ca un reflex artistic al Logosului, în bună tradiţie, reprezentînd şi o respectabilă carte de vizită pentru cultura noastră, unul din modelatorii personalităţii neamului din care face parte. 
Sub auspiciile unei formule armonioase, graţie făcliei aprinse de necontenita inspiraţie a Preotului Stavrofor Radu Botiş, cărturarul care îndeplineşte în credinţă misiunea istorică a intelectualului român, GLAS COMUN a devenit vocea păstrătoare de virtuţi naţionale. Strecurîndu-se lin printre cioburile prezentului întemeietorul ei şi-a călăuzit alaiul spre o oază de confort spiritual, pînă la această zi de legendă. Cînd a găsit vreme, cum şi-a sacrificat timpul, numai Domnia Sa ne poate spune, acum, cînd Glasul s-a făcut înţeles, clar şi concis". 


Overcoming Fear and Anxiety: How to Rebuild Yourself and Return to Who You Truly Are

  Overcoming Fear and Anxiety: How to Rebuild Yourself and Return to Who You Truly Are Two Books. One Truth. And the Moment Everything Chang...