Kessy Ellys Nycollas -ROMÂNIA - NELINIȘTE

NELINISTE

     Este ora 16 iar eu nu pot ieși de sub stăpânirea emoțiilor trăite!

     Ai apărut după foarte mult timp în care nu am mai avut vești de la tine. Apariția a fost atat de neașteptată încăt m-a băgat într-un soi de transă. Greu de descris și totuși voi încerca.

***

     Mă doare capul iar fața îmi arde de parcă aș sta în fața unui foc mare care mistuie totul în jur, inclusiv pe mine care stau paralizată și asist la dezastru, fără a putea să mă apăr în vreun fel. Și sufletul în mine arde! Mintea parcă este paralizată de imaginile cu tine!  

    Este o petrecere organizată, în familie, în aer liber. Nimic nu pare să îmi tulbure liniștea. În curtea casei cântă muzica, se dansa. Mă îndrept către porțile larg deschise care așteptau încă musafiri. Deodată, pe șosea apare o mașină gri cu numere cunoscute! Fac un pas înapoi, mă frec la ochi și privesc din nou cu atenție. Virezi stânga și oprești. Cobori și te îndrepți către mine. Simt că mă topesc pe picioare și totuși am puterea să întreb: - Tu? Aici? Ce este cu tine aici?

-        Ce te surprinde draga mea? Nu te bucuri să mă vezi?

-        Ah Doamne! Nici  nu știu ce să îți răspund! Mă bucur atât de mult încât simt că îmi pierd mințile! Ce cauți tu aici omule? Cum ai aflat unde sunt? Nu ai mai dat nici un semn de o grămadă de vreme! Credeam că m-ai uitat! Și sufletul meu părea că este mult mai liniștit. De ce ai venit să îmi tulburi liniștea?

-        Te gândești doar la liniștea ta, dar la mine te gândești? Te-ai mai gândit în toată această periodă de tăcere? Te-ai întrebat unde sunt, ce fac, îmi este bine? Chiar ai uitat cu desăvârșire povestea noastră?

-        Nu, nu am uitat-o însă tăcerea ta m-a determinat să cred că nu dorești să mă mai vezi, să mă îmbrățișezi, să mă iubești! Tăcerea ta a așternut peste sufletul meu un greu și gros văl al resemnării.

-        Să înțeleg că tu ai crezut că eu te-am uitat?

-        Daaa! Am crezut, am plâns și am mers mai departe deși te vedeam la tot pasul, în fiecare persoană pe care o întâlnem, îți vedeam mersul, îți auzeam vocea și râsul tău care, știi destul de bine cât de tare mă tulbură.

-        Ah! Râsul meu! Știi tu oare de câtă vreme nu am mai putut nici măcar zâmbi? Gândul că te-am pierdut mi-a adus multă suferință dar știi că iubirea noastră a fost și este încă o iubire interzisă. O iubire pe care, societatea asta de oameni perfecți, ne-ar judeca-o și nu ne-ar accepta-o. Ei nu pot înțelege povestea noastră!

Uiții de tot ce este în jur, mă cuprinzi în brațe și mă strângi la piept cu putere. Îți simt inima bătând de parcă dorește o eliberare! Brațele încolăcite în jurul trupului meu îți trebură din ce în ce mai tare. Ochii se măresc în orbite privindu-mă de parcă nu te mai saturi iar glasul sugrumat, de emoții și dorințe, abia reușește să îmi spună: - te doresc atât de mult încâ simt ca leșin, că îmi dau duhul în următoarele clipe.

   -Te rog! Te implor! Elibrează-mă din încătușarea asta nebună! Putem fi văzuți de cine nu trebuie. Știi că iubirea noastră, întotdeauna a trezit ură, invidie, gelozie. Nu vreau să se repete! Încep să cred și eu ceea ce crede restul lumii despre noi.

  - Adică? Ce crezi tu că spun alții despre noi?

 - Ah, de parcă nu ai ști. Undeva în mulțime observ chipul unei femei care pare cunoscută. Au doamne! Este chiar mama ta! Ce e cu voi aici? Ce rău v-am făcut? Dece ați venit să îmi tulburați din nou viața?

- Stai liniștită! Însăși mama m-a adus aici. Ea este invitata fiicei tale la această petrecere. Mi-a spus toate detaliile, adresa și așa am ajuns acum să îți stau în față.

- Pleacă! Te rog pleacă! Te rog nu îmi face atâta rău.

- Uite! Mama se desprinde din dans și se îndreaptă către noi. Dorește să îți vorbească. Vrea să își ceară iertare pentru cuvintele rostite. A suferit atât de mult alături de mine.

- Tu ai povestit mamei tale despre noi? Ai avut curajul să recunoști că noi doi am avut cu adevărat o poveste?

-Da! Și dacă nu recunoșteam, ea tot știa! Așa sunt mamele, simt și știu totul!

-Ah! Lasă-mă să mă sprijin de tine altfel mă prăbușesc! Nu pot crede ochilor ceea ce se întâmplă!

-        Bună seara! Mă numesc Elena și sunt mama acestui bărbat!

Îmi adun toate puterile și îi răspund cu glasul stins, la salut!

-        Bună sear, Doamnă!

-        Eu sunt cea care am pus la cale această întâlnire. Am profitat de ocazie și mi-am spus că este momentul cel mai potrivit să vă am pe amândoi în față și să vă spun că mă simt nevoită să vă dau binecuvântatrea mea. Recunosc că am fost împotrivă, recunosc că ți-am adresat cuvinte nu tocmai frumoase pentru care acum vin și îmi cer iertare. Am înțeles că nici o poveste nu este poveste și nimic nu este întâmplător! Atunci când Dumnezeu unește, nimeni nu ar trebui să uneltească la despărțire. Doar el este singurul care decide iar noi nu avem dreptul să judecăm.

În jurul meu s-a făcut întuneric! Înima parcă vrea să îmi iasă din piept și să alerge

undeva unde să nu mai fie pusă într-o astfel de situație. Dar unde? Unde să se

ascundă, că doar a mai fugit o dată, crezând că totul va rămâne undeva în urmă,

abandonat ca un geamantan pe un peron de gară pustie!

Elena mă îmbrâțișează, mă sărută părintește, pe frunte și se întoarce în mulțimea de

petrecăreți, de unde, de fapt, venise. Tu mă cuprinzi din nou cu brațele și mă porți

la mașină. Eram ca o legumă! Nu puteam să mă apăr, nu puteam să mă

împotrivesc. Mașina demarează în trombă și se oprește undeva departe, pe un drum

de țară neiluminat. Opești și mă cuprinzi din nou în brațe sufocându-mă cu sărutări

și șoapte neînțelese de minte mea în aceste momente. Mă săruți și mă strângi la

piept începând să îmi deschizi, unul câte unul, nasturii bluziței roșii și ea ca și focul

din noi. Te simt aevea. Îți simt pielea umezită de transpirație, îți simt trupul vibrând

înebunit de dorință. Reușesc să mă întorc cu fața către tine și să te cuprind și eu cu

brațele. Îți simt buzele sărutându-mi fruntea, așa cum se întâmplă de altfel în

fiecare noapte și mai ales dimineața în zori. Îmi împletesc picioarele cu ale tale și

simt cum corpurile ni se contopesc făcându-se unul singur. Deschid ochii și privesc

uimită în jurul meu. În pat era soțul meu, nu tu dar sărutul tău îl simt cum îmi arde

buzele și acum după 16 ore de la trezirea din vis. Mintea îmi este tulbure. Fața îmi

arde iar ochii îmi joacă în lacrimi. A fost doar un vis!  

Kessy Ellys Nycollas - ROMÂNIA - RECUNOȘTINȚA!

RECUNOȘTINȚA!

     În fiecare an, pe 21 Septembrie, va fi  și pentru noi, membrii GRUPUL ,,LUCEAFĂTUL DIN VALE’’ o ocazie de a sărbători mulțumirea într-o varietate de moduri.

      Sarbatoarea a luat naștere în anul 1965 în Hawaii când, în timpul  unei întâlniri internaționale unde, printre subiectele de pe ordinea de zi, unul din membrii prezenți a sugert  că ar fi benefic să existe o zi specială în care oamenii să-și  poată exprima recunoștința și aprecierea, pentru o multime de lucruri minunate care se întâmplă în viața lor în decursul anului. Cănd s-au întors în țara natală, toți participanții la întalnirea din Hawaii au marcat Ziua Recunoștinței în calendare, un an mai tarziu, în 1966.

      De atunci, de la un an la altul, numărul celor care sărbătoresc Ziua Recunoștinței creste din ce în ce mai mult. Astfel, începând cu 21 septembrie 2020, LUCVA&KEN întregește numărul celor care simt nevoia să își exprime recunoștința față de membrii săi, față de coautorii revistei LUCEAFĂRUL DIN VALE, care se află în cel de al treilea an de la apariție, al coautorilor Antologiilor: Columna iubirilor eterne care se alfă la cea ce a doua ediție, Antologia lirică hunedorean, aflată la prima ediție, la care Kessy Ellys Nycollas, fondatoarea revistei și redactor al antologiilor, a decis să își manifeste recunoștința prin redactarea unei altfel de antologii, Antologia RECUNOȘTINȚEI-PRIETENIEI, astfel arătându-și aprecierea  față de toți membrii grupului.

       Prietenia trebuie să însemn încredere, sinceritate, o legătură de suflet, care nu poate fi umbrită de nimeni şi de nimic. Este limpede că nu trebuie politizată, ea se trăieşte, se simte, şi cam atât. Totuşi, din experienţa altora sau din experienţa personală, putem înţelege punctele de rezistenţă şi psihologia relaţiei de prietenie. Pentru a lega o relaţie de prietenie nu este suficientă bunăvoinţa. Nu este îndeajuns să-ţi doreşti un prieten, trebuie să faci un efort, să devii tu însuţi prietenul cuiva. Eu mă bucur zi  de zi de clipe frumoase petrecute alături de membrii gupului chiar dacă nici unul nu este aproape de mine fizic, sunt  aproape de sufletul meu în fiecare zi iar eu atunci când simt asta simt nevoia de a-mi exprima marea mea mulțumire și recunoștință față de faptul că am legat prietenii sincere de-a lungul vieţii prin toate lucrurile  pe care le-am creeat, prin toate locurile pe unde am trecut.

   Este tot mai evident cît de importantă a devenit pentru mine conștientizarea recunoștinței și aprecierii grupului pe care l-am creeat cu o singură dorință în suflet, aceea de a ține alături suflete frumoase, creatoare de lucruri extraordinare, dispuse să își pună sufletul pe tavă prin versurile scrise.

    Ca fondatoarea a acestei antologii speciale sper că oamenii vor observa și reflecta mult mai atenți asupra lucrurilor uimitoare care se întâmplă în această comunitate.

    Recunoștința are un impact extrem de pozitiv asupra stării noastre de bine și ne face mai mulțumiți și mai fericiți! Doar un simplu MULȚUMESC poate urca vibrația crescând instantaneu energia pozitivă.

    Atât ziua RECUNOȘTINȚEI  cât și apariți Antologiei creează un moment perfect pentru a face un pas înapoi, o retrospectivă în adâncul sufletelor, un moment de liniște în care să ne gândim la toate evenimentele trăite împreună, chiar dacă doar virtual, momente pentru care să ne manifestăm recunoștința față de cei din jur  dar și față de noi înșine.

    Un simplu gest, aparent neînsemnat, este elementul magic care stimulează fericirea urmată de multiple beneficii fizice, uneori neobservate...

    ,,Robert Emmons, cel mai important cercetator din lume în domeniul recunoștinței, spune că, atunci când devenim recunoscători tindem să ne simțim mai bine, să avem un somn mai odihnitor, să întâmpinăm mai puține probleme fizice, să facem mai puține vizite la medic și să avem o viață mai lungă (cu o medie de 7 ani).’’

    În momentul în care ne oprim pentru o clipă din goana zilnică și enumerăm toate evenimentele, lucrurile, oamenii pentru care sunte recunoscători Atoatecreatorului, mutăm, rupem, întrerupem multitudinea gândurilor negative eliberându-ne de stres. În acele moment învățăm să prețuim și să iubim mai mult ceea ce avem și implicit viața.         Când primim aprecieri de la cei din jurul nostru, creierul eliberează dopamine care ne ajută să devenim fericiți și ne dă puterea  să luptăm și mai mult pentru a demonstra că suntem demni de recunoștința primită.

    Cu alte cuvinte pot spune că a oferi recunoștință, oferim cel mai valoros cadou cu care putem lumina și îmbunătăți starea unei personae făcând-o să aibă o inspirație mult mai bogată și plină de sens.

    Cu siguranță există cel puțin o persoană în viața fiecaruia dintre noi căreia ne dorim să îi mulțumim întrun mod mai inedit. Pentru această persoană fă ca timpul să nu treacă în așteptare. Acum este momentul, ocazia cea mai potrivită, pentru ai oferi un cadou deosebit. O antologie în paginile cărei să își regăseasc numele printre rândurile scrise de tine, finalizate cu simplul dar emoționantul  ,,Mulțumesc’’.

   Oferăi persoanei dragi din viața ta un altfel de dar și urmărește-i emoțiile de care va fi cuprinsă la primirea acestuia.

    În conversaţiile noastre zilnice emitem o mulţime de cerinţe, de dorințe dar nu suntem la fel de generoși când vine momentul să mulțumim. Mulțumim, poate cu rezerve și atunci, când ne aflăm în spații publice alături de persoane străine și asta doar din politețe. Pe cei apropiați care ne fac toate poftele, ne fac servicii gratuite îî ignorăm crezând că nouă ni se cuvine să primim serviciile lor.

       Gestul de recunoștinţă se naște din umilinţă, numai că el apare mai greu, în mod natural, cu atât mai mult într-o societate în care fiecare se valorizează pe sine.

       Fii recunoscător pentru orice, dragă OM! Nu te mai gândi că totul ți se cuvine. Fii recunoscător pentru soare, pentru vânt, pentru ploaie, pentru o floare și chia și pentru o frunză, pentru un somn liniștit, pentru o nouă zi, pentru faptul că poți privi cerul, pentru faptul că exiști... Fii recunoscător pentru toate acestea și încă multe altele și adună-le ca pe o comoară. Prin smerenie putem arăta căt de mult depindem de toate acestea dar și de ceilalți.

      Când începem să ne deprindem a fi recunoscători, viața va fi mult mai frumoasă, mai ușoară, mai senină.

      Vă îmbrățișez cu iubire și recunoștință!

Iartă-mă! Și eu te iert! Te iubesc! Îți mulțumesc! Te eliberez!

Cu mult respect,

                                KEN

Ion Cuzuioc - R. MOLDOVA- despre debutul și ascensiunea poetei Mirela Brăilean!

              Ion Cuzuioc

                   despre

   Debutul și ascensiunea poetei

             Mirela Brăilean!

     Literatura cunoaște nu puțini autori care și-au făcut un nume și s-au afirmat chiar de la primele lor poezii publicate! Cu alte cuvinte,  a fost un debut de bun augur. Literatura mai cunoaște și autori care au semnat peste o sută de cărți,  editându-și opere alese în mai multe volume,  dar fiind uitați cu anii de către cititorii pretențioși și obiectivi în apreciere. Poeta Mirela Brăilean s-a înscris în grupul Romanian Haiku acum doi ani ca într-un scurt timp să bucure colegii săi cu poeme de valoare și originale. Participarea domniei sale la Concursurile Săptămânale Romanian Haiku și la cele lunare de Haiku, Senryu și Ro Foto-Haiku s-au încununat de succes, plasând-o pe locurile de onoare. Cred că în mare parte succesele Mirelei Brăilean se datorează faptului că își consacră activitatea sa literară mai mult poemului de sorginte niponă,  analizând,  sintetizând și realizând tot ce poate fi mai frumos și inedit într-un Haiku. Spre deosebire de poetul care se conformează tradițiilor versului clasic și cel alb, un autor de haiku trebuie să posede și de ,,ochiul al treilea ", îmbinând cu măiestrie imaginea, aluzivul cu originalitatea, lucru de loc ușor dar necesar dacă-și dorește ca poemele sale să fie bune și apreciate la justa lor valoare.

hai-hui pe dealuri –

din urmă grăbind pasul                                                   

tăcută umbra

sau

vacanța mare –

cu palmele crăpate 

streașină la ochi

 Aceste poeme cu imagine, acțiune și aluzie pot fi văzute și simțite de un cititor versat în lectură și înzestrat cu fantezie și spirit de observație. În poemul ,,vacanței mari" eu am văzut-o și o mai văd pe mama mea prășind cu sapa în grădină  chiar și pe arșiță ca peste un timp oarecare să se oprească,  să mai tragă o gură de aer proaspăt și să-și ridice mâna cu palmele crăpate la ochi privind la soarele arzător de pe cer. Și eu ca orice om de la țară m-am văzut în poemul respectiv, amintindu-mi de anii nostalgici ai copilăriei când în vacanța de vară munceam alături de părinții mei bronzându-mă la soare cu sapa în mână pe deal. Un haiku poate spune multe dar și să-l pună pe gânduri pe cititor, intrigând-ul și provocând-ul la diverse reacții de comportament personal. Într-un Haiku original poți deconspira și un aforism și un sfat înțelept. Și tot într-un Haiku sau Senryu un autor cu har poate descrie în trei versuri un fenomen de proporții al naturii și chiar întreaga dramă a vieții unui om. Poeta Mirela Brăilean a acumulat o experiență bogată de viață trăită ca să vină pe altarul poeziei de sorginte niponă bine pregătită,  cu o viziune specifică față de ceea ce o înconjoară și,  fără doar și poate, cu harul pe care a înzestrat-o Dumnezeu și care știe să-l folosească în literatură cu multă prisosință. 

       iazul cu nuferi –

       o broască se scufundă 

       încet în lună 

    Nu știu din ce s-a inspirat colega mea de grup, Mirela Brăilean, scriind acest Haiku, din fantezia unei imaginații sau din observația cum sare broasca în ,,luna plutitoare pe iaz", dar lucru cert că este un poem reușit fiind apreciat și la Concursul Săptămânal Romanian Haiku.

Cu sarcasm aluziv este descrisă și o meteahnă lumească ,,ascunsă" în substantivul ,,poamă" din haikuul:

Ziua Recoltei –

adunate în crâșmă 

toate poamele 

   Poemul de mai ca și multe altele tot a fost apreciat și plasat pe piedestalul Concursului Săptămânal Romanian Haiku.

    Poeta  Mirela Brăilean este foarte activă postând regulat poeme de valoare în grupul  ,,Autori de Haiku din România", mai mult, în ultimul timp colaborează destul de fructuos și cu  grupul Haiku Column –Tokyo University-Japan, administrat de către pretențioșii haijini din Japonia. Poemele autoarei române Mirela Brăilean sunt traduse în limba japoneză,  apreciate și publicate în revistele de profil literar din Țara Soarelui Răsare.

  După o selecție riguroasă,  Mirela Brăilean și-a prezentat manuscrisul său de poeme de sorginte niponă separat în mai multe compartimente de la „două ferestre închise”, „nopți albe” până la „sub lună plină”, fiecare în parte cuprinzând câte cinci haikuuri,  distinsului Om al Scrisului Românesc, autor de cărți dedicate teoriei Haikuului,  Corneliu Traian Atanasiu, care este fondatorul și  administratorul grupului ,,Autori de Haiku din România ". Exigentul pedagog al Haikuului de limbă română,  Corneliu Traian Atanasiu n-a ezitat momentul ca să-i poarte de grijă manuscrisului și să-l prezinte editurii PIM din Iași cu o prefață scrisă personal de domnia sa. Cartea întitulată ,,Hai-hui pe dealuri " semnată de către talentata poetă  Mirela Brăilean în scurt timp a și văzut lumina tiparului. Autoarea cărții „ Hai –hui pe dealuri” , Mirela Brăilean, mărturisește cititorului, că ,, …Scriu cu plăcere, scriu ca o necesitate a ființei mele, scriu așa cum trebuie să respiri pentru a trăi.” Și tot Mirela Brăilean recunoaște: „… Mă consider un veșnic învățăcel, dar am cel mai bun maestru și cei mai potriviți colegi de la care să continui a învăța mereu și mereu.” Cel mai bun maestru al veșnicului învățăcel, faimosul Corneliu Traian Atanasiu scrie în prefața cărții, că…„ Dacă e să ne gândim bine, autorul este un hoinar profesionist, umblînd pe coclauri: hai-hui pe dealuri- / din urmă grăbind pasul / tăcută umbra. Adunînd impresii și încercînd să-și piardă umbra în peisaj și în poem. Rătăcind aiurea, totuși nu e singur, cineva se ține umil și neajutorat dar tenace după el. Să nu îl scape. Și el îi joacă feste! Așa cum sugerează cu o spontaneitate genial dezarmantă, autorul încearcă să-și păcălească pînă și umbra. Să faci din asta un haiku este evident o performanță. Trebuie să faci platitudinea să vibreze. Să știi cum s-o spui cu șarm și umor. Așa încît în poem să nu se mai strecoare nici umbra ființei tale. Iată și o mostră în care umbra a fost suprimată cu brio:”

încă o vară –

la masa de sub umbrar

scaune în plus

   Ce poate fi mai de preț decât aceste comentarii ale unui dascăl precum este Corneliu  Traian Atanasiu , care , cu toată exigența sa față de scrisul românesc știe să susțină autorii de haiku atunci când ei o merită din plin. Poeta Mirela Brăilean  merită aceste complimente, iar ca o confirmare concludentă poate fi și apariția cărții sale „Hai-hui pe dealuri” în colecția de debut „Prispa cu greieri”îngrijită cu profesionalismul pe care-l caracterizează de către același Corneliu  Traian Atanasiu. Este un debut promițător realizat și, fără doar și poate, că poeta Mirela Brăilean, care este într-o ascensiune creativă ne va bucura și cu alte cărți cu poeme de sorginte niponă.

   Sunt convins că cititorul nostru se va bucura și de poemele publicate mai jos și semnate de către talentata Mirela Brăilean!

pârjol în lanuri –

de-ajuns o libelulă

să frângă spicul

      ***

arșița verii –

adâncit în fântână

cerul cu stele

       ***

cămin de bătrâni –

doar umbra plopului mai

urcă treptele

       ***

casa de pe deal –

tata înhamă caii

la Carul Mare

       ***

ochii bunicii

două ferestre-închise –

cată lumină!

       ***

cireși lângă râu –

brodate cu petale

petice de cer

Kessy Ellys Nycollas - România - DACĂ INTR-O ZI...

DACA ÎNTR-O ZI...

    Dacă într-o zi, mă vei opri, din drumul meu, să-mi spui ceva! Am să te rog, să-ți vezi de drum, durerea mi-e prea grea. Nu te cunosc, nu mă cunoști și punct. Nu pot lua povestea de la început.

    Te mai iubesc și acum, nu pot nega, dar nu mai vreau să stau în calea ta. Au fost momente când doream cu disperare, să te aud, ca să mai pot sta în picioare, dar ai tăcut și m-a durut atât de tare. Toate au trecut, acum mă simt o stâncă. Nu simt nevoia să ascult minciuni.Vreau să trăiesc frumos în lipsa ta. Indiferent de viața-mi va aduce-n cale noi furtuni... Am reușit să înțeleg că nu avem un drum comun... și n-am să vin să-ncer să te supun...ai drumul tău și nu te pot opri... indiferen de cât de tare-mi vei lipsi.

                                              Kessy Ellys Nycollas / ISCHIA

Kessy Ellys Nycollas - România - Suflet sfărâmat

     Un suflet chinuit de doruri și dureri, o cană cu ceai fierbinte, din flori de tei, câțiva fulgi de nea, albi și jucăuși, se lovesc în fereastra camerei mele, vrând parcă să mă facă să zâmbesc însă, surâsul se lasă așteptat pe fața plânsă, umbrită de un gând fugar și de amintiri greu de dus!

    Mi se derulează în minte începutul poveștii noastre de iubire. O iubire ce a prins contur în mijlocul unei luni toride de vară, mângâiată de o boare ușoară de vânt și de mirosul florilor multicolore care ne priveau  curioase , din toate părțile.

    Culorile minunate ale florilor îmi amintesc în fiecare vară de acea zi senină de August și îmi aduc o ușoară tresărire în sufletul rănit, un zâmbet discret și amar, o aglomerare de amintiri frumoase, de început, apoi, un val de regrete și dezamăgiri.

    Retrăiesc adeseori prima îmbrățișare, primul sărul, nebunia acelui început care mă face să lăcrimez discret la gândul că totul a fost doar o amăgire, o poveste care mi-a marcat tot restul vieții, o poveste care m-a transformat pentru totdeauna într-o ființă cu un suflet trist, sfărâmat, rănit, abandonat.

    Sufletul meu nu a mai reușit să își regăsească liniștea niciodată! Durerea tăcerii, lipsa explicațiilor, dispariția bruscă, revenirea de după, lacrimile și părerile de rău au marcat toată existența mea.

   Stau și acum și mă întreb: Cum pot să dispară ca spulbrate de o furtună iscată din senin, toate promisiunile și visele făurite sub clar de lună, toate îmbrățișările și sărutările pătimașe, tot tremurul acela bezmetic al trupurilor înfierbântate de o iubire care părea mai sinceră și mai nebună decât cea a lui Romeo și Julieta!? Cine a reușit să anuleze toate acele trăiri, sentimente, dorințe? Cine a putut să te facă să uiți de toate nopțile nedormite, de toate întâlnirile, de tot zbuciumul sufletului?

   Mă duce gândul și acum în parcul de la moară, pe sub castanii bătrâni, care ne ascundeau cu umbra lor, de ochii răi și iscoditori ai fetelor care te voiau pe tine și ai băieților care ar fi făcut orice să ne poată despărti. Îmi amintesc de sera în care, Vicu a întrerupt curentul electric în Căminul Cultural, sperând că așa va reuși să ne facă să ne pierdem unul pe celălalt iar locul tă să il poată lua el, fără să bănuiască că, tu obișnuiai să îmi strângi mâna în mâna ta și să mă protejezi de orice rău s-ar fi putut ivi, venit din partea acelora care ne urau doar pentru că ne iubeam atât de mult.

    Acele sentimente, acei fiori sunt încă vii în sufletul meu și acum și se izbesc cu putere de pereții sufletului care doare, doare și urlă!

    Cum ar fi oare ca acel urlet al sufletului să poată fi auzit?

  În brațele tale mă puteam adăposti de ploile și vănturile toamnelor permanente, instalate în sufletele invidioase pe iubirea noastră! La pieptul tă credeam că voi fi cea mai ferictă femeie din lume, cea mai iubită și cea mai respectată! Amăgiri! Dezamăgiri și durere. Atât de multă durere a rămas în urma acestei povești despre care, cred acum, că a fost doar în mine, în sufletul meu, în întreaga mea ființă.

    Ne-am revăzut după mulți ani! Păreai neschimbat! Te regăseam același tânăr, cu aceleași expresii, cu același comportament de parcă nu fuses-m departe, unul de altul ,nici măcar o zi. În brațele tale mă simțeam la fel de ocrotită, la fel de în siguranță încercând să mă las luată de val și să îți zâmbesc la fel ca în prima zi. Sub cerul plin de stele, frunzele foșneau sub pașii noștri la fel ca atunci când mână în mână alergam spre gara din Buzău  de tema să nu pierd trenul. O adiere răcoroasă  a vântului de iunie mă făcea să mă abandonez tot mai mult în îmbrâțișarea ta și să îti aud sufletul fredonând aceleași cuvinte de dragoste pe care mi le rosteai odinioară! Pentru o clipă m-am simțit din nou acea fetișcană șatenă, cu părul împletit în două codițe, care credea tot ceea ce mintea ta îndrăznea să gândească iar gura să verbalizeze.

    M-am trezit din visare și m-am auzit mărturisindu-ți:

-           - Ce dor mi-a fost de tine! Ce dor mi-a fost mereu, de acel început al iubirii noastre! Ce mult mi-ai lipsit! Câți ani la rând te-am căutat... Aș fi vrut doar să știu cum ești, dacă măcar tu ești fericit?

   M-am desprins brusc! Am făcut un pas înapoi și cu lacrimi în ochi am reușit să îți spun că, deși în toată ființa mea, ani la rând, nu a fost loc pentru nimeni altcineva, acum este prea târziu! Regretele, durerea, suferința tăcerii tale de atunci au făcut din mine un om plin de răni adânci și ne vindecate.

   Plecarea ta mi-a sfărâmat sufletul în mii de părticele pentru  care, acum, nu  există liant de reasamblare!

    M-ai lovit fără milă și poate, chiar și fără păreri de rău!

    Păcat!

   Eu te iubesc și acum la fel ca și atunci dar, puterea de a mai crede în vorbele tale a dispărut cu desăvârșire.

    Îl vreau pe cel de atunci? Unde ești suflete? Unde ai dispărut? Cine a avut puterea să te facă să mă abandonezi?

   Stiu! Acum, după mulți, foarte mulți ani,mi-ai mărturisit că la despărțirea noastră a lucrat din greu cea mai bună prietenă comună!

Doare! Doare cumplit!... Dar viața ne obligă să mergem mai departe!

EU, te voi iubi mereu! TU?  

                                                                               Kessy Ellys Nycollas

                                                                                          02.06.2012

Kessy Ellys Nycollas - România - Încă o zi tulburată de un vis cu tine!

Mă trezesc uneori, dimineată, cu un sentiment ciudat care îmi proiectează un zâmbet fals, pe față. Aș vrea să spun că visele cu tine  fac să  îmi trezească sentimente pe care le credeam moarte. Visele îmi tulbură mintea și sufletul și mă fac să înțeleg că nu au murit, sunt doar într-o formă de hibernare prelungită, trezindu-se și făcându-mă să îmi pierd iară controlul.

        Cât de naivi putem fi! Un vis ne poate aduce din nou în locul de unde am plecat în urmă cu ani... stârnește  în suflet furtună, în ochi lactimi de dor, în minte aminitiri care păreau uitate. Sunt fericită? Sunt iară copleșită de emoții?

       Visul mă face să vibrez din nou, să amețesc și să îmi spun, mie însămi: - Îmi lipseai! Da! Sentimentul că nu mai ești cu mine, că nu mai ești al meu, mă face uneori să suspin prelung și să strig resemnarea! Visele însă nu vor să îmi dea pace să pot trăi în liniște! Îmi trezesc sentimente pe care, nu îmi amintesc să le fi avut și pentru un  alt suflet,  în această umilă existență! Pot veni oare dint-o altă viață, dintr-o altă dimensiune? Tu nu ai fost niciodată ceea ce am putut percepe cu ochii! Ai fost întotdeauna, ceea ce am simțit cu sufletul! Prezența ta, fie ea doar în vis, îmi trezește sentimentele, dîndu-mi o senzație ciudată! Întotdeauna am simțit, proiectată asupra mea, o energie greu de suportat, radiată de ființa ta! Uneori a fost atat de puternică încât mi se făcea rău. Simțeam undeva, în frunte, deasupra ochiului stâng, un punc prin care mă conectam cu energiile tale asemenea unei rețele de internet! Prezența ta, în viața mea, este un fenomen bizar! Nu am înțeles și nici nu cred că voi putea înțelege vreo dată cine ești, ce dorești, ce misiune ai de îndeplinit!?

      Visul nopții trecute face să mi se deruleze, în minte, asemeni clișeului unui film, toate momentele noastre frumoase, toate serile cu cer senin în care ne plimbam alene pe un țărm de mare, zile ale unui  iunie răcoros, orele în care ne priveam, ne îmbrățișam și ne povesteam probleme din viață care ne-au adus suferință și ne-au maturizat. Îmi amintesc cum un simplu mesaj făcea să dispară toată întristarea și mânia! Un simplu vis te readuce din nou în prim plan și mă face să îmi reamnintesc toată povestea noastră!

      Se spune ,,să lăsăm timpului timp pentru a putea vindeca rănile sufletului și a așeza uitarea peste poveștile apuse!'' Oare există cineva care să poată să mă convingă de faptul că timpul te poate face să uiți? Că timpul vindecă rănile adânci lăsate în suflet de pierderea unui om, a unui om drag, a unui om care, căndva, credeai că este tot ce îți lipsea pentru a te simți complet?  

      Mă doare îngrozitor gândul că nu am putut  fi îndeajuns pentru tine, dar nu te pot învinui. Singura greșeală dintre noi a fost creată în momentul în care am decis să revenim pe pământ. Distanța revenirii a fost prea mare! Poate că sufletele au vrut să se testeze! Au vrut să se convingă de faptul că dragostea pe care o avem pentru un alt suflet, nu va dispărea niciodată din sufletul nostru. Venim, plecăm și revenim aici cu sufletul împovărat de iubiri nemuritoare.

     Oare cum ar fi fost viețile noastre, dacă, Bunul Dumnezeu, nu ne-ar  fi creat acel spațiu al vieții dintre vieți, despre care nu ne este îngăduit să ne amintim? Acolo  este o peliculă stearsă, o porțiune din existența sufletului care întrerupe filmul și care, la reluarea firului ne face să cotrobăim prin toate cotloanele ,,istoricului'' cu speranța că vom reînoda ceva întrerupt brusc de moarte.

      Ciudate sunt și diminețile  care fac să se întrerupă visele! O zi este o viață! O noapte este o viață dintre vieți!

      În această dimineața simt din nou conecsiunea dintre sufletele noastre! Simt energia lui care mă face să cred că se gândește la mine și sunt convinsă de faptul că nu este un simplu joc al minții ci un adevăr al sufletului!

      Ce mult îmi doresc să îl pot înțelege, însă: ,,Inima simte luncruri pe care ochii nu le pot vedea și înțelege ceea ce mintea nu este capabilă să deslușească!’’  

      Încă o zi tulburată de un vis cu tine!

                                                                                            Kessy Ellys Nycollas

                                                                                                   06.06.2016/ ISCHIA IT.

Kessy Ellys Nycollas - România - Din iubire poți uita cine ai fost, poți renunța la demnitate și orgoliu, poți deveni chiar și o sclavă a iubiri însă, niciodată nu vei putea accepta, înțelege, tolera, ABSENȚA!

 ,, Când știi cât valorezi, niciodată nu te opri înainte de a obține ceia ce ți se cuvine’’

                                                               

    Am vrut să uit și am plecat să caut un colț liniștit, pe acest pământ, unde să îmi pot trăi viața în pace. La plecare l-am rugat pe Dumnezeu să mă ducă cât poate de departe, atât de departe încât, să nu știe nimeni unde să îmi aprindă o lumânare. 

   L-am găsit! În primele două săptămâni eram ca un nou născut. Nu mă cunoștea nimeni și nu cunoșteam pe nimeni. Nu știam unde mă aflu! Știam însă că Divinitatea m-a dus pe o insulă frumoasă ca un colț de rai. Locuri noi, oameni noi. Încercam să văd în orice lucru, frumusețea și culoarea. Era verde. Mult verde, deoarece acolo nu era niciodată iarnă. Voiam să mă bucur de tot, să mă bucur de viață. 

   Nu am căutat dragostea ci am fugit de o dragoste. Am fugit crezând că la graniță, cineva o va întoarce din drum. Credeam că pot să o abandonez, pur și simplu, ca pe o valiză grea, plină cu dureri și dezamăgiri, cu vise neîmplinite...

    Cât de naivi devenim uneori!

    Fugim de dragostea vieţii fără a şti că ea va fi mereu cu noi. 

  Indiferent ce aș fi vrut eu să fac, să îmi imaginez, mă trezeam auzind cuvintele omului drag, simţindu-i îmbrăţişările, căldura din suflet și văzându-i ochii mari, verzi, luminoși.

   În scurt timp am realizat că nu banii, nu vacanţa de 5 stele, nu casa de pe litoral mării Mediterane mă pot face fericită ci, un simplu: „te port în suflet, ai grijă de tine” spus de cel căruia i-am oferi ceea ce credeam că nu mai am, sufletul.

    Abia atunci am înțeles că dragostea nu este un simplu joc din care ieși când te plictisești și intri când poftești. Dragostea este atunci când indiferent ce faci nu poți renunța, când treci peste toate şi păstrezi în tine o părticică din sufletul omului iubit iar cuvintele tale ar vrea să spună de existenţa unei iubiri secrete în care ai spus: pentru mine, tu ești totul. Tu ești rai, tu ești iad... ești lumină și iubire... pentru mine, tu însemni acasă.

    M-am speriat atunci când am găsit, fără să caut și mă speria gândul, că trebuie să păstrez, ceea ce nu merit, sau că trebuie să plătesc într-un final, cu nefericirea.

    O forță însă, îmi tot repeta, dorind parcă să mă facă să înțeleg: ce trebuie să fie al tău, al tău va fi.       Cine e omul tău nu va pleca nicăieri, nici măcar atunci când va veni vremea să îţi mângâie fața ridată sau părul încărunțit.

   Așa ar trebui să fie, noi ne batem capul cu relații expirate demult, retrăind momente de altădată, imaginându-ne că suntem cu persoane care au plecat de mult din viața noastră. Ne este greu să înțelegem că, așa cum niciodată, mortul nu se mai poate întoarce de la groapă, tot așa și iubirea, când  începe să degaje miros de mucegai, momentele frumoase încep să se scufunde într-o mocirlă de regrete, resentimente, nemulțumiri și neajunsuri, apoi, în ură.

    Este important să trăieşti fiecare moment, clipă, secundă, bucată de timp bucurându-te de ele. Iubește omul de lângă tine, în prezent. Ziua de azi, mâine va deveni trecut. 

   Nu fugii! Nu te speria! Iubirea care nu moare, nu este îngropată, întotdeauna te bântuie. Consumă tot, îngroapă rămășițele și abia după aceea mergi mai departe. 

   Poţi să pleci doar atunci când nu mai dorești să ei cu tine o bucată de suflet, din sufletul omului iubit. Poți să fugi departe crezând că, glasul tău va rămână o amintire... dar când aceasta este încă vie, vei încerca din obișnuință să strigi ca să vezi dacă vei fi auzită, rugându-l să revină măcar dimineața la cafea. Dar să revină.

   Ești capabilă să îi ierți orice. Te bucură până și minciuna, atunci când ea este spusă frumos, de glasul acela care îți înnebuneşte auzul și îți tulbură mintea, de buzele acelea care îți zâmbesc șiret într-un colț al gurii mimând în șoaptă, acel te iubesc magic, cu care este capabil să îți cumpere din nou sufletul.

      Ești capabilă să înțelegi orice, dar să revină.

      Nu poți trăi însă în întunericul creat de lipsa lui și nu poți suporta tăcerea. 

     Din iubire pot uita cine am fost, pot renunța la demnitate și orgoliu, pot deveni chiar și o sclavă a iubiri însă, niciodată nu voi putea accepta, înțelege, tolera, ABSENȚA!

      Oamenii care nu și-au terminat povestea, se vor reîntâlni unceva, cândva.

                                                                                        Kessy Ellys Nycollas

14012013/Ischia

( Da! Am trăit asta. Iubirile neconsumate în totalitate, se vor întoarce, iar și iar)