ŞTIU
CĂ EŞTI ABĂTUT...
(Jurnalul unui suflet ciudat)
DA!
Ştiu că nu ai timp pentru mine şi că eşti tot timpul abătut. Încerc să te
înţeleg şi să nu îţi cer nimic însă viaţa, fără să forţeze ,,nota,, face să
avem timp pentru toate! Când ea are ceva programat, face să se întâmple şi de vrem
şi de nu vrem şi de avem timp sau nu.
Acum
câteva luni în urmă... cine credea... cine visa... cine spera...? TU? Eu nici
măcar nu am încercat să cred nimic din tot ceea ce se simţea conturându-se în
jur... acum însă vreau să te rog să mă înveţi să visez din nou, acum, cât timpul încă nu este pierdut.
Învaţă-mă
să retrăiesc acel sentiment de pace şi linişte a sufletului... pentru că nu mai
credeam că cineva o mai poate face!
Nu
ştiu nici cine eşti şi nici care îţi este menirea... însă Atoate Creatorul ştie
ceea ce trebuie să se întâmple, când şi unde... iar când acel loc şi timp se
întâlnesc, nimeni şi nimic nu se mai poate împotrivi. Totul se termină şi totul
începe!
Probabil
că ne-am căutat... probabil că se împlinise veacul!... şi întâlnirea a făcut să
trezească sentimentele latente pe care le trăia fiecare dintre noi... ne ştiind
de ce şi pentru cine!
Totul
a părut să fie o simplă întâmplare! O întâlnire cu un scop bine stabilit...
care nu se anunţa a fi ne întâmplătoare... şi care a făcut într-o clipă să se
schimbe totul şi să uităm de durerile rănilor sufleteşti, vechi,
nevindecate...! Probabil şi tu erai o rană veche de care habar nu aveam!
Probabil erai o rană dintr-o altă viaţă, dintr-o altă dimensiune, dintr-un alt
spaţiu!
Ne-am
simţit reciproc sentimentele ce zăceau întemniţate în noi... Când nu ai o,,
EA’’ care să simţi că te completează... când nu am un,, EL’’ care să simt că mă
protejează... căutarea nu se termină... niciodată.
Se spune că Dumnezeu aruncă
din cer, către pământ, două inele sortite a uni două suflete însă, dacă sufetul
sortit nu este prezent în locul în care acestea vor pica... ele vor fi ,,prinse’’ de sufletele prezente
în acel loc... şi astfel ajung să se împreune, într-o relaţie de căsătorie,
suflete greşite care nu vor rămâne împreună... pentru că ceea ce au ,,cules’’
nu era ceea ce le era atribuit prin drept divin.
Vroiam
să cred că nu voi merge alături de tine niciodată. Nu puteam să îmi imaginez un
drum comun pe care să putem fi alături... străbătând o lume nebună şi rea...
însă... simţeam undeva, undeva în suflet poate... chemarea... strigătul, ecoul
gândurilor nerostite care mă avertizau să fiu pregătită...
Nu am dat atenţie şi am fost ,,luată’’ şi pe
nepregătite...
Cand
este să se întâmple... nimic nu poate forma oprelişti, obstacole...
29122017 / B.JIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu