Mi-ai murdărit sufletul
(Jurnalul unui suflet ciudat)
Începuse să se simtă,
în jur, un miros înțepător! La început nu puteam să identific zona! Miroseam,
adulmecam asemeni unui Câine Lup, nedresat. Am început să inspectez
împrejurimile. Focarul mizeriei intrate în putrefacție era chiar în fața mea!
Nu îndrăzneam să cred că am dreptate deoarece îți făceai dus zilnic iar mirosul
acela, pe care eu îl simțeam, era un miros al unei persoane care nu ar fi
folosit apa, niciodată în viață și mai mult de atăt folosea parfumuri scumpe
pentru a înșela simțurile celor din jur.
Te priveam și nu știam ce să cred! Nu te
observam deloc deranjat de duhoarea insuportabilă în timp ce eu simțeam că mă
sufoc, neștiind cum să procedez.
Dacă
te-aș fi observat murdar pe față, te rugam să te speli, dacă îți erau murdare
hainele te rugam să le schimbi și să le pui la spălat, însă, din acest punct de
vedere totul era în ordine! Dacă era murdar în dormitor, aș fi schimbat totul
și aș fi spalat totul! Și totuși... ceva mirosea! Am verificat podeaua
amintindu-mi de sfaturile mamei care, ori de câte ori scăpam ceva pe jos
spunea: ștrge imediat să nu se usuce. După ce se întărește se curăță mai greu
dar poate să și păteze. Spusele ei m-au făcut să rețin aspectul acesta și
niciodată să nu aștept să o îndepărteze timpul.
Am greșit în unele situații spunând că
timpul vindecă. Nu! Timpul nu vindecă niciodată nimic, ba chiar mai mult, poate
agrava situația care până la final se
poate transforma într-o catastrofă.
Așadar, continuu căutarea și rămân
stupefiată! Conștiința ta emana acea duhoare. Da! Lumea noastră modernă a
inventat tot soiul de geluri, săpunuri, parfumuri cu care să ne spălăm
exteriorul, să îl cosmetizăm , să îl parfumăm dar ce ne facem cu interiorul?
Acolo am învățat să ascumdem mizeriile așa cum o făceam cînd eram mici. Ca să
nu fim certați ascundeam totul sub preș ori sufletul nostru nu este preș,
oameni dragi. Conștiința noastră nu este coșul de gunoi în care să putem arunca
la infinit mizerii.
De ce nimeni nu a reușit să inventeze
cosmetice pentru intreținerea igienei conștiinței și nici radiera cu care să
stergem faptele, greselile făcute în viață? Oare toată lumea crede că nu este
împortant să fim curați și pe interior sau că acolo putem ascunde toate
mizeriile ca sub un preș de unde nu le mai observă nimeni?
Credem oare că parfumul ascunde duhoarea
nemerniciilor noastre? Poate crede cineva că folosirea parfumurilor, fără a te
spăla în prealabil, te poate face mai curat?
Ei
bine, nu și tot la fel se întâmplă și cu conștiința noastră. Problema apare
atunci când ne complacem în fel de fel de mizerii și ne și place acolo
crezându-ne Dumnezei, fapt care ne împiedică să ne observăm problema pentru a
putea acționa pentru remedierea ei, înainte de a se lipi în conștiință, să
prindă rădăcini acolo.
Pentru această acțiune nu vom putea merge
la medic, să ne umple plasa cu medicamente pe care să le înghițim și să ne
vindevăm conștiința și nu putem nici să angajăm o menajeră care să facă curat
acolo. Acțiunile venite din afară pot ajuta într-o oarecare măsură dar cel mai
bine, orice problemă, se remediază începând din interior către exterior pentru
că doar tu ești cel care știe cel mai bine ce ține ascuns și unde...
Nu este greu să observăm oamenii cu o
conștiință murdară. Ei se simt exact ca aceia care sunt certați cu apa. Și
conștiința are mirosul ei.
Mai greșesc încă ascultând poveștile unor persoane care se plâng, referindu-se la
diverse situații în care s-au implicat doar din dorința de a fi percepute mai
superioare, mai diferite decât altele și întreb: și acum ce este de făcut? De
ce trebuie să îm spui mie toate acestea? Nu crezi că tu ești singurul vinovat?
Ofensate, îmi răspund tot cu o întrebare:-
cum să fiu eu vinovat când am investit banii mei, sentimentele mele și uite ce
primesc în schimb?
Așa este însă, problema ai creeat-o, ai
acceptat-o folosindu-te de liberul tău arbitru. Dacă ai făcut-o cu un scop,
ești singurul vinovat, problema este la tine. Nu poți cumpăra cu bani orice.
Sunt câteva lucruri care par să nu aibă preț în schimb au o foarte mare
valoare. Atât de mare încât nu poți avea niciodată suficiente finanțe ca să le
poți cumpăra. Acestea ori vin singure, sub forma unor neprețuite daruri Divine,
ori nu vin deloc.Cale de mișloc nu există și nici valuta cu care pot fi
cumparate.
Incercând să cumperi ceea ce niciodată nu
s-a vândut ți-ai asumat riscul falimentului din start.
Am întâlnit o persoană care mi s-a plâns că
are un prieten nerecunoscător și rău. Voia să se elibereze de o povară pe care
și-o creiase singuă.
Am ascultat și am întrebat:- ai ajutat sau
ai împrumutat?
- Am ajutat!
-ok! Și acum care îți este nemulțumirea? Ce
așteptări ai?
- Aaaaa! Nici
una...dar mă deranjează comentariile pe care le face și pe care le
primește...pe Facebook evident!
-WOOOW! Păi ce legătura
are una cu alta? Tu ai cumpărat un suflet? Vrei să fie numai al tău pentru ca
îți datorează ceva? La urma urmei nu datorează nimic atata timp căt ai oferit.
Ai uitat doar să informezi conștiința ta de faptul că nu a fost împrumut și
nici prețul plătit pentru ai cumpăra sufletul.
Spală-ți conștiința omule! Nu te crede
Dumnezeul nimănui doar pentru faptul că tu ai mai mulți bani și ești mai bogată
decât alții.
Cănd vei ajunge înapoi acasă nu vei avea cu
tine decăt ceea ce ai oferit necondiționat, ajutând persoanele aflate la nevoie
și nicidecum cu conturile bancare și averi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu