GÂNDURILE UNUI FOST,
CĂTRE VIITORUL...
CĂTRE VIITORUL...
De ce uneori răneşti femeia de alături, Suflete drag? Trădezi un suflet pe care ţi l-ai dorit, un suflet care a încercat să te conducă pe un alt drum numai de teamă acestei situaţii. Trădezi femeia pe care ai numit-o, Prinţesa ta, pe care ai îmbrăţişat-o şi ai iubit-o cum nimeni nu a fost capabil să o facă. Ce cumplită este viaţa uneori! Suntem lipsiţi de suflet de-a dreptul fără să ne gândim că totul se întoarce. Viaţa îţi va plăti cu aceeaşi monedă.
O dată ce se întâmplă astfel de situaţii, totul se năruie, se schimbă întratât încât orice ai vrea să faci nu se mai întoarce înapoi. Nimic, absolut nimic nu mai este la fel. Încercând să lipeşti nişte cioburi mai tare te răneşti şi apoi suferi şi mai mult... laşi să se termine totul, o priveşti şi pleci cu un aer înfumurat şi orgolios... apoi, abia când devii conştient de ceea ce ai pierdut, o chemi înapoi.
Atunci înţelegi că este imposibil, tot la fel cum este imposibil să scoţi din tine o femeie care ţi s-a prins de piele, de suflet, de inimă.
În acel moment ar fi bine să fii bărbat cu adevărat şi pentru că încă o mai iubeşti să îi doreşti binele indiferent de cum vor evolua lucrurile.
Nu îţi va fi uşor! Vei regreta dar trebuie să înţelegi că dragostea trece dincolo de timp.
Va trebui să cauţi în interiorul tău puterea de a-ţi recunoaşte vina dar de dragul ei să rogi bărbatul care va fi lângă ea un singer lucru: să aibă grijă.
- De acum te rog să ai tu grijă de ea aşa cum aş fi vrut să pot avea eu grijă... dar nu am ştiut cum... cum nu am ştiut că toate lucrurile mai puţin bune se vor aduna acolo undeva şi într-o zi vor ieşi la suprafaţă. Nu am ştiut nici cum aş putea preîntâmpina durerea din ochiii ei atunci când a plecat. Nu am ştiut să îi fiu alături când ea avea nevoie, nu doar atunci când aveam eu nevoie de ea. Neştiind toate acestea, nu am avut argumentele necesare să o păstrez la fel de fericită că în prima zi. Nu am putut să văd când a plâns, când a suferit, când s-a luptat să îmi fie alături... dar văd acum când a plecat. Măcar tu să ai grijă să nu sufere niciodată.
Te rog să o iubeşti frumos! Aşa cum o iubesc şi eu acum: sincer şi recunoscător dar fără să îi cer să se sacrifice pentru mine. Dacă de multe ori a făcut asta fără să îi cer acum vin să îi spun că regret pentru că nu am putut să o iubesc aşa cum ar fi meritat.De acum trebuie să recunosc cum a fost să o cuceresc, să îi văd un zâmbet şiret în colţul gurii, să primeşti fără să fii nevoit să dai ceva în schimb... m-am trezit brusc gol pe interior dar plin de amintiri. M-am iubit mai mult pe mine decât, pe noi, şi asta o voi numi întotdeauna prostia vieţii mele... de aceea te rog pe tine să o iubeşti aşa cum ar fi meritat să o fac eu.
Te rog din suflet să ai încredere în ea şi să fii convins că este o femeie deosebită.
Mi-a spus, mi-a repetat de nenumărate ori că pot împărţi cu ea trecutul meu, problemele toate şi chiar tăcerea dar eu nu am crezut-o.
Nici când mi-a spus că şi-ar dori să fie reciproc, nu am ascultat-o. Am trecut grăbit pe lângă ea şi problemele ei iar când a venit să mă susţină am alungat-o spunându-i să mă lase în pace.
Au fost momente în viaţa mea când doar pe ea am avut-o. Ea era omul meu de încredere şi tocmai pe el l-am trădat. Măcar tu să ai încredere în ea. Merită! ESTE UN OM MINUNAT.
Să ai grijă de ea te rog! Să-ţi fie dragă, să o iubeşti frumos şi sincer.
Cât despre, NOI, ! Am fost un prost! A fost a mea! Am pierdut-o!
Măcar tu să înveţi din greşelile mele şi să nu procedezi ca mine niciodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu