Ion
Cuzuioc
SILTO
ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN
SUPUSELE LUI
NEPTUN ÎL ÎNVĂŢA
PE SILTO SĂ VORBEASCĂ
Pentru
început supusele lui Neptun au hotărât să-l înveţe pe micuţul Silto să
vorbească. Mai mult decât atât, ele şi-au pus în gând să-l înveţe şi graiul
vietăţilor de mare, ca mai apoi să poată lega vorbe cu ele.
Ca orice copil de pe pământ, Silto lega vorba: ma-ma, ta-ta. Nu-şi dădea
sărmanul seama că nici mama, nici tata nu-s lângă el. Dar supusele zeului,
adică dădacele micuţului erau şi mamă, şi tată pentru el. Pe urmă au fost
rostite şi denumirile obiectelor din jurul său. Cu încetul Silto putea să ceară
şi să refuze un lucru, să întrebe şi să răspundă dădacelor. Şi aşa cum copiii
prind repede cuvintele, în scurt timp s-a învăţat să vorbească şi Silto. Când a
crescut mai măricel, dădacele îl făcură cunoscut şi cu graiul vietăţilor de
mare. La baza graiului vietăţilor erau semnele schimonosite cu botişorul, aripioarele
şi codiţele lor. Când îi venea rândul lui Silto să vorbească cu vietăţile de
mare, apoi şi el gesticula cu capul, buzele, mâinile ca să fie pe înţelesul
lor.
Odată ce Silto prinse darul vorbirii, supusele lui Neptun găsiră de
cuviinţă să-i mărturisească despre străinătatea pe care o poartă şi despre
părinţii, rudele, băştinaşii care îl aşteaptă dincolo de adâncurile mării, în
cătunul Scoica de Mărgăritar. Dar, până una alta, să vedem ce se petrece în
cătunul Scoica de Mărgăritar?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu