SILTO ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN
ALBATROSUL LE MĂRTURISEŞTE
PESCARILOR UNDE SE AFLĂ
MICUŢUL SILTO
Cine a fost în ospeţie la pescari, a observat că, atunci când peştele e
aruncat din plasele mrejelor în bărci, deasupra lor roiesc o mulţime de
pescăruşi. Ei urmăresc bărcile pescarilor până la mal, iar aici mai răpesc şi
câte un peştişor, doi pentru hrană. Printre pescăruşi se dau în vânt după peşti
şi albatroşii, care de asemenea sunt păsări de mare, asemănătoare pescăruşului,
de culoare albă, cu aripile lungi, îngustate şi negre la vârf. Nu mă îndoiesc
că aţi văzut şi voi vreun albatros la mare. Albatrosul e prieten devotat
pescarilor. Această calitate el şi-a demonstrat-o în multe clipe grele ale
pescarilor. Bunăoară, ei dau de veste pescarilor când se apropie furtuna.
Şi de data aceasta Albatrosul s-a dovedit a fi fidel pescarilor. El a
urmărit valurile răpitoare până la locul unde a fost dus micuţul Silto, iar
apoi s-a şi intors la pescari să le mărturisească taina. Pescarii, care
cunoşteau graiul păsărilor de mare, au înţeles totul din ţiuitele Albatrosului.
S-au bucurat mult pescarii, şi mai ales bătrânul Cristian, când au aflat
de la Albatros că micuţul Silto trăieşte, creşte mare şi frumos în adâncurile
mării.
Şi parcă din nou a înviat acea zi când s-a născut Silto. Bărbaţii
pregăteau bărcile, soţiile lor coceau pâine şi făceau lumânări. Şi toţi cu
cântecul pe buze au ieşit în largul mării, în căutarea răpitului Silto. Apoi au
dat drumul pâinilor pe apă, cu lumânări aprinse şi infipte în ele, aşteptând ca
vreo una din pâini să se oprească la locul unde se găseşte Silto. Femeile
ascultau ghiocul, ca să ştie locul unde se află răpitul Silto şi să înştiinţeze
pe bărbaţii lor. Şi aşa, zi de zi, noapte de noapte, îl căutau pescarii pe
Silto în largul mării, până când de la o vreme au pierdut toată speranţa de a-l
mai găsi. Albatrosul nu putea da de ştire pescarilor despre Silto, decât că e
viu, creşte şi se face mare şi frumos. Vezi, că şi Albatrosul avea unele
îndatoriri faţă de apa mării. Ea îl ocrotea, îl hrănea cu vieţuitoarele ei. Şi
dacă zeul Neptun ar fi aflat că la curtea lui trăiesc trădători, bineînţeles,
i-ar fi alungat dincolo de malurile ei. Iar fără apa mărilor, ce fel de viaţă
ar fi dus Albatrosul pe pământ? Bătrânul pescar Cristian şi cu nevasta sa
Cristiana se mulţumeau şi cu atâta, trăind cu încrederea că va veni vreo dată
şi ziua aceia când vor putea să-şi vadă feciorul viu şi sănătos, c-apoi să
moară mulţumiţi şi cu inima împăcată. Credeau ei în apele mării, căci o viaţă
le slujise lor. Nu puteau ele să-i răsplătească în modul cel mai crunt, în
orice caz nu aveau dreptul. Cu această încredere plină de omenie, bătrânul
Cristian şi cu nevasta sa Cristiana aşteptau sa-şi vadă odrasla.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu