SCRISOARE
DIN ȚARA DE
MĂTASE
Autor:
Adina Popescu
,,,Bate
gerul crunt în poartă, cu himere de zăpadă, duh de ceață te-a sortit, chip de
dragoste albastră, pelegrin printre cetății, cum să te găsesc?
Doar
un strigăt te-a vestit, fără viscol, fără chip, cerul desfrunzit, arbore pe
răsărit,
Fir de iarbă, mi-ai legat, inimă, suflet și mâini ,
Scară împletesc, acum, către raiul tău, mi-ai rostogolit în prag boabe, jarul din
măceșe, strigăte în rugii serii, strigăte în stele reci, în oglindă mă zidești,
Unde, doamne, rătăcești!
Între
căderi și măriri, vis, regăsiri!
Împărțită lumina la doi, eu, în umbra neliniștii,
Tu, simfonia ninsorii, fulgi sidefii te îmbracă, în veșmintul ursitei, după
tine, e iubire, înverzite raiuri, risipă, orbitor prinț de lumină,
Cum să mai știi pragul cu sori, luminate!
Iubește, făptură de vânt,,,
Mâinile, zbor! privighetorile ți se încurcă prin cântece, pletele albe, cerul îți cerne
pe umeri,
Le despletești în râuri de sunete, treci împărțind crizanteme, praguri de
stele, porți dăltuite-n luceferi, catedrale pe Calea lactee, aerul tău, busuioc
înflorit,,,nu, nu te-am văzut, cortegiul de îngeri a trecut, cum să văd îngeri
când ochii îmi plâng! în somn îți sunt rugăciune, iartă-mă!
Umbră
fără de nume, eden pustiit, soartă păzită de cuci fără cuib,,,
Singuratatea
zăpezii, chip cioplit în aripa vântului, mătasea clipei, mi se prelinge mie pe
chip, nu, nu te-am văzut, tot ce-am avut, pulbere-n vânt, apă amară, visul
spulberat, tăciune,,,
Șapte
fire, ierburi le-am sfințit, vămuirea mea din pietre, nimic! nisip, argintiu,
argintiu,
Sufletul se întoarce și strigă, arșiță! roua-i câmpia ta,,, doar un strop
inverzit ,,, iubește-mă!
Cărare
să-ti fiu printre lupii pustii,
Florile-s
dalbe, cunună Stelelor, simfonie, dorul năuc, ce cântec, se cântă, în cântec de
cuc!
Ninge
cu flori, ninge, din suflet de îngeri, petale de cer, își plânge creanga floarea
risipită, dintre cristale se înfiripă frunze, intoarcerea-n muguri, îmi picură
pe suflet firimituri de lună, se frânge zborul între cuvinte nespuse, prin stele
vreau să văd cărări ce le tot urci, cu mirosul de iarbă, de-mi înfloresc mie
poieni,,,
Singuratatea
clipei, cerne singurătăți,
Înger trecând, pașii de rouă, singurătăți, piatră cioplită-ndelung,
singurătăți,
Poemul
cu firul de aur, vioară cu o singură strună,, vulturii, zbor în duminici,
coroană, salcie plângând,,, ziua de azi nu se mai întoarce,
Stă în prag așteptănd iubirea mea cu miez de ploi, lumina se împarte la doi,
doar pasărea însorită zboară cu tine,
Dragostea
mea să fi fost scrisoarea nescrisă a inimii mele? ce vrajă albă, luna
înzăpezește cristale
Leru-i
ler, pietrele se tem, florile dalbe-s ger,
Cu
șapte ceruri înaintea cerurilor tale, iarbă pădure înflorită, ocean rotund de
verde, oceanele iernatice se desprind de cer, cad, cad, lebede, ca bulgări de
zăpadă, aripile scară la cer, ce suflet aveam de urcăm infinitul pe scări și
înapoi, nimicul împărțindu-l la doi, umbra fiindu-mi statornică,,, agonizănd
țipete pe malul pustiu,
E
târziu? valul a trecut, nisipul? aurul fin,
A
iubire, te numesc, îndurare!
Înflorește
lemnul în poartă, curcubeul de năluci răvășește tot asfințitul, fluturii cern
rouă albită, în cristale, oglinzi răsfrânte din cer,
Tu
mi-ai dat sipet de vănt să-l închid între poeme, boabe de chihlimbar, îți cer,
lacrimă, blândețe, nu-mi mai aduce în dar,,, harul vesniciei mele, risipă de
maci, mi-ai făcut-o altar, cavalcade de stele, stau de pază înimii mele,, prinț
de argint,, statuie, în noapte de sunt,
Doar Vulturul îmi este aproape,,,
Tu, ocean tulburat, tu, oceanul meu vrăjit în șoapte, nu vezi lumina cum ne
desparte?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu