DOINITA NAN - ROMÂNIA GRUPAJ DE VERSURI

Suflet în eterna clipă...

Pentru că nu pot purta aripi,
dau drumul viselor
deschizând aripile îngerilor,
călcând în urma unor tălpi

Ce se afundă într-un zâmbet,
agățat și pitit în spatele unei raze de soare,
fiindcă nu vrea să-și arate determinarea
de a afișa un vaiet

Venit din adâncuri de suflet,
bătut de-al icnetului dureri
ținute ascunse în bătăi de țărmuri
ce se izbesc de răceală unui duet

Ce-și plimbă gândurile,mâna-n mână,
uitând de iubirea din suflet
izvorâtă din frumosul privirii trăsnet
ce ne-a lovit într-un timp cumpănă

Când totul era un vis despre iubire,
nu vreau a înțelege,a uita să gândesc,
când timpul era atât de
firesc,
obrajii-mi se scuturau de atâta paloare.

Un joc...magic

Joc și zâmbete se arată într-al miezului de noapte,
Zâne se învârt,chicotesc și se revarsă
Într-un dans haotic,se înlănțuie,toate-n ii îmbrăcate
Într-o pajiște cu flori,se tot balansă

Umblă vorba că e o noapte magică,
Se tot umple de povești,să aduni aleasă floare
miros tainic ce aruncă,
Toate prinse-ncingatoare,cu ardoare,

Ca în seara ce v-a să vină,
Sub a perinii broboadă,le ascunzi,
Ca în vis de noapte, ursitul ce-ți alină,
Să-l visezi,chipeș băiet,inima de ți-o încălzi

Și pierdută în poveste,în a dansului chemare
Inima începu să bată,cât mai tare și mai tare
Într-un vis,ce dragostea o cere,
Să-și ia zborul,într-o viață plină de culoare.

Doar..Tu

Te joci cu tăcerea mea,
îmi cânți dragostea în felul tău
ești vis din vis,
plin de muzică,
în mintea mea trăiești
sub un alt cer,
al tău,
îmi supraviețuiești
în culoarea ochilor tăi,
în plămădirea pământului
și-mi ridici dorința de a fi,
de a arde focul din inima mea,
de a mă mistui în tăceri și nonculori,
de a-mi reda libertatea
ca sunetul unei clape de pian
în articulațiile unui gând,
de a plânge cu lacrimi
un sentiment arzând
care ne poate transforma cuvântul în gesturi unice,
TU ,ești vortexul meu...ești pulsul meu!

Nu-ți sunt

Nu-ți sunt și nu-ți voi fi vreodată
iubirea ta cu ochii triști
părtașă la o iubirea moartă
în fașa primului gând,grăiești

Când mă chemai cu disperare
tu, clipa s-o apuci plângând
durerea să ne sfâșie-n gândire
o rațiune,ce nu o putem trăi decât mai blând

Întoarce-te,nu vreau să vezi
ai mei ochi plini de lacrimi
durerea ce o simt în noi amiezi
parte din noi ,nu vreau să o sfârșești

Promisiuni deșarte, le tot culeg
și vorbe spuse,le tot împrăștie
cotloane ale gândurilor ,un întreg,
le voi păstra într-un simplu te iubesc!

Ca marea înăsprită,se scurge întristarea
nemăsurate adâncuri se pierd în palide culori,
iubind nemărginit și lumea și vâltoarea
iluzii mincinoase vin să se scalde ,
în inimi râuri

Ecouri auzite în voia mării,     
izbindu-se de stânci în ale valului bătaie
ducă-se înspumate pururi,
dureri,primind în schimb atingerea ta,
o mângâiere pe-al obrazului regată!

Te voi iubi la fel

Cum rămâne cu mine?
Te voi iubi la fel,
așa cum a fost înainte,
când un moment îmi devenea o eternitate
când rezervată în declarații
eram al tău răspuns
Te voi iubi la fel,
așa cum nu am știut atunci
așa cum nu știu și acum
cu sufletul plin
să-ți simt atingerea vorbelor
ca și cum am face dragoste
Te voi iubi la fel,
nu-mi lua fiorii din inimă,
lasă-mă să fiu beată de a ta suflare
să mă inund în a ta privire
fără colac de salvare
să nu-mi fii salvamarul
ce încearcă a salva
ceva pierdut în jocul valului
ce ne-a lovit pe amândoi
Te voi iubi la fel,
fiindcă altfel nici n-aș ști,
ești rațiunea mea de a fi
ești bula mea de aer
în atingerea picurilor de rouă
în diminețile reci ce au să vină
Te voi iubi la fel,
altar ridicat pentru o jertfă a neputinței
de a fi liber și de a învăța a iubi.

Tristețea unui suflet străin

De ce îmi ești trist suflet drag
Cand plapuma nopții reci
Ne-acoperă cu umbre sumbre,in prag
Aducând cu ea liniștea prinsă într-un clinci

Încercând zadarnic să tot scapi
Urmând acel miros al iubirilor trăite
Amintiri ce încerci a le căsăpi
Când totul se transformă în lacrimi deșarte

Ce prin jocuri de cuvinte te-a vrăjit
Să ții minte,te-avantă
Zeci de clipe,sentimente,amețit
Călcând pios pe-al tău drum
urmând a ta conștiință.

Mlădie salcia în neguri timpurii
Acum,când credința ți-e pusă la îndoială
Luna-și azvârle trena peste-a nopții miresmi
Mătănii,ofrande,speranța
Unei iubiri prinsă de o grea boală.

Care e visul tău?
Sărută-mă în ploaie!
Ce-i cu tine?
...ploaie!
Pierduți suntem în al atingerii picuri,
privind înainte,
chiar dacă inima rămâne în urmă câțiva pași,
suntem captivi momentului
de fiecare dată când vorbești cu mine
sau cu gândul,
Îți simt muzica,
aproape te-am văzut în visele mele
și ți-am zâmbit în continuare,
Cuvintele tale îmi săgetează inima,
sunt pe punctul de a dansa
acel dans al ploii,
în măsuri,doar de noi știute,
tonalitați calde ale aventurii,
să te gândești că nu vei ști niciodată,toată dragostea mea,
Să crezi,
că nu o să știu niciodată pe a ta,
Mă iubești?
spune-mi de o sută de ori,
doar spune-mi,
fără să obosești,al momentului dans!

Nu e nimic a zice

Nu am nimic a zice
și mintea mea nu vrea să creadă
al timpului mers,ocheadă,
barieră a momentelor complice

desfășurări,ale tăcerilor sunete,
ușor slăbite în doze mici de nebunie
pierdute în iluzii pline de amabilitate
asfințite în clipe fără abnegație

când lumea încearcă să creadă
dileme in tonuri infinite
anotimpuri ce vin și pleacă,
în zâmbete ștrengare pline de falsitate

în ecouri, știind că îmi doresc,
când totul s-a împlinit în râul gândurilor
scufudând visele într-un mod măcelăresc,
așteptând iubirea într-un somn adâncitor.

Să-ți fiu

Să-ți fiu o ultimă poezie,
asta îmi doresc în patimă și dorință
și muză imi doresc a-ți fi,
să-ți fiu privirea care te arde
în frumusețea zorilor de zi
a zilei arșițe,a amurgului apus,
Să-ți fiu gândul cel curat,
de a veni la mine în suflet
de a însufleți iubirea,
Să-ți fiu durere atunci când doare
pumnal în inimă băgat
pierdută pe drumul fără-ntoarcere,
Să-ți fiu fericire atunci când valul atinge țărmul
în nețărmurita plăcere
în zbaterea zborului,a fâlfâitului de aripi
în plăcerea soarelui,puternic astru de ați îndulci ziua,
Să-ți fiu amintire în a nopții amor
când contopindu-ne am devenit unul
într-un vals,în timpii iubirii
Atât de multe îmi doresc a-ți fi,
destin și voință în ploi înfrigurate
în lacrimi mângâiere,
un dor nebun, într-un singur adevăr!

Ascultă

Ascultă vântul,el cântă
ascultă liniștea,ea suferă
ascultă inima,ea vorbește
ascultă pădurea,ea șoptește,
o ceață se revarsă,moment de basm,
în povestiri de gânduri,
e târziu și nu dorm,
îmi vin în minte
schimb de cuvinte,de priviri,
și noaptea ce nu mă vrea
mi-aruncă dulceață de cuvinte,
le prind cu mâinile,ridic spre slavă
și închinare,
stângaci răsar tăceri,
pun stăpânire pe-o noțiune a timpului,
ce vrea din când în când,
să se conjuge dincolo de-o ultimă frontieră,
tandrețe se adună și se sparge,
în câteva secunde ce rămân
agățate de un potir în noapte,
ce te adapi cu o inimă
într-un impuls fărâmă!