AURELIA RÎNJEA - CĂLĂTORIE ÎN MEMORIA TIMPULUI- Notă de lectură a volumului ,,MI SE SPUNE LEMURIANA” -Autor Shanti Nilava

 

CĂLĂTORIE ÎN MEMORIA  TIMPULUI

 

Am început Anul cu lectura acestei cărți: Mi se spunea Lemuriana, scrisă de Shanti Nilaya, apărută la Editura Cartea Românească Educațional, Iași – 2021. Un dar divin pentru mine, o binecuvântare în aceste vremuri pandemice.

Cine o cunoaște pe Shanti Nilaya știe că instantaneu, când este în preajma ta, te cuprinde o mare pace, blândă și iubitoare, care te îmbrățișează într-o rezonanță unică și înaltă. Așa este ea, plină de lumină și iubire!

După o frumoasă prezentare în prefața cărți, care ne introduce în atmosfera plină de mister a acesteia, pășim însoțiți de autoare în capitolul I: ÎNTOARCEREA LEMURIENILOR. Totul este o poveste, despre „a fost și va fi”. O poveste: „A fost o seară și o dimineață, / Cu ziua mijloc de-auriu coral / Scăldat la țărmuri în curenți de viață / Așa trăia cristalul de opal − / El − continent sau inimă lemură / Din focul sacru oamenii-și călea, / Pentru-a clădi ființa cea mai pură / Cu cerul și pământu-asemenea” (Ultima noapte în Lemuria).

Ei, lemurienii, „Frumoșii 'nalți cunoscători de rostul”…  „Descântători întru astrale haruri / Amestecau în gând culori-lumini, / Din care-n sărbători, în cânt de flaut”… „și trimiteau efluvii de iubire” … „un neam din universul Dhal venit”(p. 11).

Ca orice nouă creație, totul începe cu Facerea Lumii: „Mi-i lumea peste rituri catedrală, / Uit ora, uit menirea ei astrală / Şi plec mai sus, Coloană-Trup spre soare”... continuându-și menirea. O călătorie dincolo de cortina care se ridică, lăsând să se vadă copilăria „cu basme, căruțe și fum / Din coșuri de case-nviate”… „Cu oameni rotunzi de zăpadă”, în iarna pe care o vede precum … „un soi de baladă”, cu „moș-crăciuni”, unde Mama îi citește Poveste „din lumea de fluturi” (În lumea în care exiști).

O călătorie prin memoria timpului, fascinantă, o sărbătoare a Creației,  de realizare a visului Creatorului unic.

Ne spune: „Mi-e poezia punct redus” (I-am spus iubirii). O pledoarie adusă iubirii,  într-un verde alint, într-o primăvară eternă. Un univers oniric cu tei, cu porumbei, flori de crâng, iarbă, inorogi și bucium.

Ea se vede verbul „a fi” - „Prin lumi, geometriilor Iubirii!” (Prin lumi). Un bilanț, întru tot ce suntem, într-un „secol de viteze – / Un mic creion se trece peste foi; / Când totu-i cuantic în moderne teze, / Cu simplitatea între paranteze, / Sub linia de-nsumare, suntem noi!” (Sub linia de-nsumare).

Săcărâmbul, lupul dacic, dimensiunea sacră a lumii, biserica trăznită de Iubire, te fac să stai în genunchi și să asculți.

Pentru ea, „cuvântul, / Purta accente de săcărâmbit  / Pe vârful de săgeată ascuţit, / Muiat în tuşul ce sloboade gândul” (Zamolxiana).

În capitolul II, ET IN LEMURIA EGO, ne lăsăm purtați de „râul timpului”, poeta întrebându-se:  „De ce nu ne-amintim că noi eram / Și-acei ce în povești acum adastă, / Și înțelepți desprinși de-același ram...?” Iar dacă nu ne amintim, e poate pentru că nu a venit timpul… Poate că un cristal vrăjit, ca în basmul lui Hans Christian Andersen, nu ne lasă să vedem, iar ce cunoaștem este de fapt ce recunoaștem, în cunoașterea care doar din când în când ni se  relevă.

„Timpu-i materie, iar materia-i gând”… „Legenda timpului – cel din aval – / Ne spune că doar când Iubirea vine / Oglinda noastră e la ei portal” (Din cartea lumilor).

Invocă Soarele, un joc cosmogonic cu inelele saturniene, în care verbele curg, iar sufletul e veșnic. O toamnă magică, un anotimp copt, care o străbate. Ca un copil simte anotimpurile cum o pătrund profund.

Întrebări stranii: „Câtă iarnă trebuie-ntre noi, / Ca oglinda dintre lumi să piardă / Drumurile lumilor de-apoi!”  prin portalul timpului (Crista, iar visezi...), reverberând în spații cosmice: „acolo sus înmugurește / (De trandafirii cosmici, v-amintiți?!) / Vântul solar tăcute mări vuiește”… îndemnându-ne: „Când ceasul bate ori ninsori ori ploi, / Când poți s-arunci cu piatră ori iubire”, … „Fii tu schimbarea” ( Fii tu). Magic „Auzi copiii Domnului… Crăiasa trece doar în ie...” ( Din anul ce s-a dus). Incursiuni într-o primăvară relativă, dar călătoare, într-un joc de trăiri în care amurgurile tac, în care poezia se dă gratis, iar ea  răsare precum o brândușă.

Poeta vede o Vară flămândă de cireşe-amare, plină de consonanțe și sinergii, în spații care dansează, în anotimpurile care ni se perindă într-un imaginar palpabil.

În capitolul III, PRIN EROS ŞI PHILIA, ADUCERE AMINTE, într-un sanctuar al umbrelor, poeta ne povestește despre tărâmul nimănui, în care timpul se deschide altui timp, „Lemuria-și deschide-n suflet poartă / Din viitorul fostului trecut” (Mi se spunea Lemuriana).

Puțini oameni de pe planetă își văd viitorul încriptat în trecutul îndepărtat. Și iată că într-o călătorie astrală, în memoria timpului, poeta legată fiind de lumea asta printr-un fir de argint, își vede destinul lemurian. Cu cât se depărtează de lumea reală, cu atât mai mult se apropie de sinele ei. Orbite atemporale, clipe astrale, efemeride, sintonii, lumini și umbre. Pentru ea, Frumusețea e spirit liber, Litera ei e vie, e o „Magna Carta”.

În capitolul RITUAL DE ÎMPREUNĂ, AGAPE, cunoaștem Lumea lemuriană, Lemuria astrală, o nuntă cosmică din care „povestea din poveste rămân eu, rămâne luna, / Vrând rostirile-ancestrale să nu-și piardă-n timpuri unda” (Lemuria nuntirilor albastre).

Ne sunt aduse în prin plan lalelele amare, în care ea  se vede „Ana zidită-n priviri de bazalt” (Parte din Tine), îngeri și flori de mir.

Stau și mă întreb ce muză divină o locuiește, ce har dumnezeiesc, câtă iubire, „Când născocind prin universuri / Se face punte-n infinit, / Supraluminici să dăm sensul / Poveștii-n care ne-am găsit”… „Pentru c-așa curge povestea – / Să nu-nvățăm de pe parcurs / Iubirea, ca un alfabet: / Iubirea ni s-a dat de Sus!” (Noi ne-ntâlnim la jumătate), în care triumfătoare ne spune: Mai sunt ca mine și-alți unii.

În JUCĂRII DE LEMURIA, poeta ne surprinde din nou cu jocul simbol al alegerii…  și al devenirii: „ Mă joc cu „Avatar” și tot mai mult / Mă joc cu lumi privite-n antiteză” (L'amouria).

Un frumos poem dedicat fiului ei, schimbă ritmul, „Firea lui diamantină”… „Vrea să zboare prin grădină, / Să adune, să rodească” (De ziua Dorului).

Apoi, magi, colinde, Murmurând prin vise, Mama, scrisori către Moș Crăciun. Gânduri pline de emoție, într-un dialog acaparator, cu aceasta: „Vreau să mai trăiesc, să te iubesc!” (Vreau să mai trăiesc).

Un ultim capitol, LEMURIA, PATRIA MEA, ne prezintă o dualitate stranie, „O aripă se odihnește, una zboară, / Un ochi ciocnește cu lumina, altul doară / Închide pleoapa, lumea-n el să se petreacă / – O mână scrie despre tine, alta pleacă” (Singurătatea ca o hrană).

Gânduri pentru Mihail Eminescu, pentru Adrian Păunescu, Emil Brumaru, gânduri superluminice, consonante, o lume în care ea Scrie (O mie de semne).

Într-un Interrogatio profund poeta se întreabă: „Ori poate El mai marele în toate, / Visează ca din sine − crengi, izvor − / De dincolo de vis, realitate, / Să înflorească-n oameni propriul zbor”... Ca un strigăt în „timpul cărunt” în care „cuvântu-a-ncetat să zidească”, un dialog pentru surzi, în care Va răspunde-n istorie veacul.

Pandemie, Lockdown, în care unii au uitat că suntem frați, Din dragoste de ţară: „Contur sortit până la Bug rămâne, / Hotar păzit de dacii liberi”... „Iară / De strigă ei: Deşteaptă-te, române! / Să ne trezim din dragoste de ţară”.

Și un Post scriptum grandios al poetei, POST-SCRIPTUM LA TĂRÂMUL NIMĂNUI. Un zbor spiritual, „Lemuria... Tărâmurile ei, în interiorul tărâmului meu... Spiritul care suntem, în adâncul materiei care părem doar să fim”.

Alternând între prezent și legendă, Darul Mamei, Lemuria, întrebări, răspunsuri, căutări, creionări, respirări. O punte între timpuri și peste timp, într-o recunoaștere și  regăsire, acolo unde „miezul incandescent al ființei deslușește amintirea timpului întreg, să ne rămână − ca limbaj de regăsire − poemul”.

Volumul se încheie rotund cu un poem dedicat Dirijorului de fluturi, în care „Și-nfășurați în sine ca-n puterea / Botezului din nou, să dăm iar nume: / Ȋn spiţe de Aleph, ȋn miez stă vrerea / Prin care simplul om devine-o lume... (Și dacă totul... Maya?).

Un univers poetic de excepție, cu respirații cosmic, cu călătorii și lumi care se întrepătrund.

Volumul e presărat cu construcții estetice creatoare de stări unice, cu expresii magice: „Căci timpul curge-n versuri înapoi” (p. 12), „Căpiţele luminilor” (p. 13), „coși pe pânza nopții nasturi” (p. 22), „scoici din lapte” (p. 31), „maci de lună plină” (p. 39) „greierii de mai trăiesc în rime”, (p. 43) „ascultarea clipei toarse” (p. 52) „creionul lunii picură copaci ”(p. 63). Cum să nu-ți dorești să locuiești și tu acestui loc, anume proiectat de poetă!

Vă puteți întreba de ce poeta nu a ales orionoenii, siriusienii,  venusienii, veganii, reticulienii, pleiadienii, arcturienii, andromedanii, antarienii… ci Lemurienii… Da, a ales Lemurienii, locuitori ai Tărâmului pierdut, despre care amintesc scrierile sacre  Rig Veda sau Ramayana, strămoșii rasei umane. Lor le datorăm lecția fundamentală a acordajului fizic, în acele vremuri de demult. Un leagăn al ființării, acum învăluit în legendă. Având în vedere că se spune că Lemurienii erau înclinați spre filosofie și spirit, cu puteri magice  și comunicare telepatică, cât și faptul că există un Spirit Shanti, care te îndeamnă să-ți ascuți inima, aducătoare de pace, atunci înțelegi perfect, cum cartea, de fapt, a ales-o pe Shanti Nilaya pentru a fi scrisă.

Să aduci trecutul în prezent, să vizualizezi viitorul cu inima, așa cum ea înțelege și intuiește cel mai bine devenirea umană, este o provocare, dar și o invitație profundă la reflecție, la a iubi și dărui, în această lume atât de dezvrăjită, în care suntem legați prin firele nevăzute ale umanității și toți suntem UNUL.

Cartea ne oferă o poezie proaspătă, ademenitoare și revigorantă, puternică prin stil și cuvânt, o lucrare cu reflexii adânci, în care poeta ne risipește și ne recompune în armoniile celeste, alături de comorile ei lăuntrice, însoțindu-ne într-o incursiune astrală, în poezia pe care, cu atâta iubire, ne-o dăruiește.

Volumul ne invită la o călătorie a spiritului, în care te înalți spre a rămâne acolo, unde legile armoniei cresc o lume, la care poeta SHANTI NILAYA participă și o trăiește din plin. Îi mulțumim pentru acest Dar și îi așteptăm cu interes și prețuire următoarele apariții editoriale.

                                                                             AURELIA RÎNJEA