RONDELUL IUBIRILOR ETERNE
Te voi iubi atât cât curge timpul,
Avem un rondel respectat formal,
lucru deloc banal. Autorul stăpânește forma fixă: cele două versuri-refren sunt
reluate corect, muzical, iar închiderea prin repetarea lor funcționează ca o
pecete afectivă. Rondelul respiră ritm, nu pare forțat, ceea ce arată exercițiu
poetic și respect pentru tradiție.
La nivel tematic, poezia construiește ideea de iubire
absolută, totalizantă, care transcende timpul și moartea.
Versul „Te voi iubi atât cât curge timpul” este axul central, aproape un
jurământ metafizic. Repetiția lui nu obosește, ci întărește obsesia afectivă,
sugerând continuitatea, curgerea neîntreruptă a sentimentului. Alăturarea cu
„fără oprire” dublează ideea de eternitate, iar „năuc” introduce o notă de
vulnerabilitate: iubirea nu este doar solemnă, ci și amețitoare,
destabilizantă.
Imaginile sunt simple, dar eficiente. „Iarba”,
„nucul”, „anotimpul”, „nisipul” sunt elemente naturale care marchează trecerea
timpului și fragilitatea ființei. Ele nu sunt decorative, ci funcționale:
iubirea este pusă în contrast cu degradarea materiei. Versul „De nu ca iarba o
să mă usuc” este o metaforă clasică, dar bine integrată, care vorbește despre
condiționarea iubirii de fidelitate și adevăr.
Un punct de forță este continuitatea
drumului iubirii dincolo de moarte: „Când voi muri, mă va
acoperi nisipul, / Tot pe cărări de dragoste apuc.” Aici apare o frumoasă
tensiune: moartea acoperă trupul, dar nu poate devia direcția sufletului.
„Toate cărările doar înspre tine duc” este un vers limpede, poate intenționat
aproape prozaic, tocmai pentru a da certitudine, nu ambiguitate.
Din punct de vedere stilistic, poemul nu caută
originalitatea șocantă, ci soliditatea emoțională.
Este un rondel de filiație clasică, cu vocabular accesibil, fără artificii
inutile. Tocmai această simplitate îi dă forță: pare o declarație spusă rar, cu
gravitate, nu un exercițiu ornamental.
Dacă ar fi să semnalez o posibilă zonă de
rafinare, ar fi repetarea unor structuri foarte directe („te voi iubi”) care,
deși corecte în rondel, ar putea câștiga și mai mult printr-o nuanță semantică
diferită într-unul dintre contexte. Dar aceasta este o observație de finețe, nu
un defect.
În ansamblu, rondelul transmite o
iubire statornică, ritualică, aproape sacră, în care timpul,
natura și moartea sunt martori, nu adversari. Este o poezie care nu vrea să
epateze, ci să rămână. Și exact asta reușește.
Ellys
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu