Când ai nevoie
să-ți vorbești cu blândețe
Sunt momente în care nu mai ai putere să explici nimănui ce simți. Nu pentru că nu ai cuvinte, ci pentru că oboseala e prea mare și ai senzația că, oricum, nu vei fi pe deplin înțeles. Atunci taci, mergi mai departe, îți faci treburile, îți duci zilele, dar înăuntru rămâne un gol care nu se umple cu nimic din ce vine din afară. Este oboseala aceea tăcută, care nu se vede, dar care apasă pe suflet.
De multe ori, suntem mai aspri cu noi decât ar fi oricine altcineva. Ne certăm pentru greșeli vechi, ne reproșăm că nu am fost mai puternici, mai curajoși, mai hotărâți. Ne vorbim într-un ton pe care nu l-am folosi niciodată cu cineva drag. Și totuși, tocmai în momentele de fragilitate, ceea ce ne-ar ajuta cel mai mult ar fi o voce blândă, o mână pe umăr, un „e în regulă, faci tot ce poți”.
Vindecarea nu începe întotdeauna cu schimbări mari. Uneori începe cu un gest mic: cu a-ți permite să recunoști că te doare, că ești obosit, că nu ai toate răspunsurile. Cu a-ți spune adevărul fără să te judeci. Cu a-ți oferi răgazul de a respira, de a simți, de a te asculta. Este greu să te oprești într-o lume care te învață să mergi mereu mai departe, dar sufletul nu se vindecă din grabă.
Scrisul poate deveni, pentru unii, un spațiu sigur. Un loc unde nu trebuie să fii puternic, unde nu
trebuie să explici nimănui nimic, unde poți spune lucrurile exact așa cum sunt. O pagină nu te grăbește, nu te contrazice, nu te judecă. Doar te primește. Și, uneori, în timp ce scrii, îți dai seama că încep să se așeze gânduri pe care nu le-ai putut pune în ordine în minte. Că durerea capătă formă. Că frica devine mai mică atunci când este rostită, fie și doar pentru tine.
Poate că nu avem mereu nevoie de soluții, ci de un spațiu unde să fim sinceri cu noi înșine. Unde să ne permitem să fim triști, confuzi, vulnerabili, fără să ne grăbim să ne „reparăm”. Pentru că nu suntem stricați. Suntem oameni care au trecut prin lucruri grele și care încă învață cum să trăiască cu ele, fără să se piardă pe drum.
Această nevoie de a ne vorbi cu blândețe, de a ne asculta rănile și de a ne oferi timp pentru vindecare este la baza cărții mele „Jurnal – Scrisori către o inimă care vrea să se vindece”, un jurnal de viață și de reconstrucție, scris pentru cei care simt că au nevoie să se regăsească, pas cu pas, prin cuvinte. Este un spațiu intim, destinat dialogului cu propria inimă, acolo unde începe, de fapt, orice vindecare adevărată.
Ellys
https://danaxa44creation.shop/produs/jurnal-scrisori-catre-o-inima-care-vrea-sa-se-vindece/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu