KESSY- ELLYS NYCOLLAS ***CÂND CAZI, RIDICĂTE!***

    Fiind om, NU te poți aștepta să nu ,,cazi” niciodată! Ne mai împiedicăm, toți oamenii se împiedică, e normal. Ce nu-i normal este să stai acolo, împiedicat și să te plângi că viața este nedreaptă cu tine. Pot să înțeleg dacă ești la capătul puterilor și simți că nu mai ai de unde să dai și asta e normal, dar, din păcate, lucrurile nu se schimbă dacă rămâi la pământ, dacă nu-ți faci un plan, dacă nu cauți o cale care să te ajute să te ridici... și ca să îți faci un plan, e nevoie să apelezi la informații, cunoștințe, idei NOI, pe care NU le deții încă, că dacă le aveai deja, mintea ta ar fi operat cu ele, le-ar fi folosit (dacă nu are alte blocaje, ce vin din răni și traume emoționale).

    Este o MARE diferență între cel care se împiedică și rămâne acolo, trântit la pământ, rupt, accidentat, cu rănile deschise, care i se infectează și ajunge să moară mâncat de vulturi și cel care a căzut, s-a ridicat, și-a spălat și îngrijit rănile, apoi a mers mai departe.

    Nu poți să pui presiunea asta pe tine - să nu mai cazi niciodată!

    Suntem oameni!

   Nu putem fi invincibili și intangibili. A fi om presupune a trece atât prin experiențe plăcute, cât și neplăcute. A fi om presupune a trece și prin durere, nu doar prin plăcere, însă, repet: eu cred că este o diferență foarte mare între cineva care cade și nu are instrumente să se ridice, ci rămâne să se târască toată viața și cineva care atunci când cade, are instrumentele potrivite să se ridice.

    Unul dintre ,,instrumente” poate fi, să te duci să-ți ceri iertare, să recunoști că ai greșit, că îți pare rău că n-ai știut atunci, dar acum știi, înțelegi, vezi unde ai greșit și vrei să repari.

   Tot un ,,instrument” poate fi și să apelezi la un specialist când observi că ai picat în tot felul de dinamici și nu mai știi cum să relaționezi, în așa fel încât să vă fie bine amândurora, că poate fiecare își dorește să păstreze relația, dar nu știe CUM.

    Și atunci, rolul instrumentelor, ăsta este - să ne învețe cum să ajungem în punctul în care ne dorim să ajungem, să ne ducă din punctul A în punctul B.

   Și poți s-o faci cu pași de furnică - chinuindu-te pe cont propriu, deși vezi că nu merge sau poți s-o faci cerând ajutor, apelând la un specialist care știe ce vorbește.

    Nu e tot una să-ți atingi obiectivul (indiferent care ar fi el), într-un an sau în 10, nu-i așa?

    Nu e tot una să treci prin nu știu câte despărțiri sau divorțuri și să-ți dai seama că nici relația în care te afli acum nu merge bine, comparativ cu alegerea de a schimba ceva, de a face ceva diferit față de tot ce ai făcut până acum.

    Ești de acord cu asta?

    La asta mă refer când spun că există o mare diferență între cineva care cade și se ridică versus cineva care cade și se chinuie să fie fericit de acolo, de unde a căzut…pentru că nu știe cum să se ridice.

    Sunt mulți oameni care vor să-și resusciteze relația cu partenerul - dar aleg să nu iasă din ,,comă”.

   Ăștia sunt și cei care vor soluții pentru partener - să se schimbe partenerul, să meargă partenerul la terapie, să fie mai ,,nu-știu-cum” partenerul și așa mai departe.

    Ei bine, NU AȘA FUNCȚIONEAZĂ!

    Ți-am mai spus-o și o repet: schimbarea începe cu NOI și e normal și firesc să înceapă așa.

    Când ne vindecăm rănile, se schimbă energia pe care o transmitem, nu mai avem aceleași apucături și obsesii, devenim mai flexibili, fără ca asta să însemne că ne lăsăm călcați în picioare, dimpotrivă, ajungem să ne cunoaștem și mai bine valoarea, ca om, dar și capacitatea de a sta drept când relaționezi cu celălalt.

   Autorul volumului de față, IOAN HUȚANU, poate fi un exemplu de putere în fața situațiilor dureroase oferite de viață, atunci când partenera sa a decis, mult prea devreme, să își încheie socotelile cu viața. Durerea a fost destul de mare dar nu a rămas ,,căzut” ci a simțit nevoia de a-și exprima durerea și în același timp să se elibereze de ea prin scris. Scrisul este forma de a vorbi cu o ființă invizibilă care are timpul, răbdarea și determinarea să ne asculte fără a ne critica sau judeca.

   Volumul ,,În memoria ,,TA” este un volum dedicat soției sale. În conținutul acestuia veți putea lectura atât versuri care exprimă durerea dar și versuri de dragoste. Ambele teme sunt mesaje eliberatoare pentru sufletul autorului care, nu dorește să fie catalogat scriitor sau poet. Își dorește ca volumul să fie considerat un ,,VOLUM PENTRU FAMILIE” așa cum de altfel este și primul să volum ,,JOCUL HAZARDULUI”, ambele publicate la Editura LUCVAL&KEN.

    Indiferent de cine vor fi citite aceste volume, este important de înțeles că rolul acestora este cu scop terapeutic. Da! Această îndeletnicire poate fi considerată o terapie. În paginile unui volum de acest gen, autorul își dezgolește sufletul, punându-l fără menajamente pe tavă în fața cititorului. Durerile ținute bine ,,în secret” pot conduce la boli pentru care medicina nu deține tratamente. Așa cum avem nevoie de diferite instrumente pentru a putea deveni mai bine pregătiți la locul de muncă, pentru a ne pregăti hrana zilnică, pentru a merge, pentru a vorbi, pentru a trata o problemă de sănătate, tot așa avem nevoie de acest instrument,, scrisul”, pentru a trata sufletul, acel ceva de care medicina nu se preocupă.

    Știu! Nu oricine are curajul să își dezgolească sufletul în fața lumii întregi, dar oricine poate să scrie ceea ce îl doare pe foi volante, pe care apoi le poate rupe sau arde. Încercați și o să vedeți cât de eliberați o să vă simțiți după o astfel de acțiune.

   Ce facem noi este că aplicăm instrumente care NU ne susțin, fără să ne dăm seama că ele ne “demolează” relațiile, folosim critici, jigniri, ignoranță, tras la răspundere, tăcere, manipulări și multe altele.

    Astea-s tot instrumente, doar că nu ne duc înspre obiectivul pe care ni-l dorim, ci ne îndepărtează de el.

    Așadar, nu-ți propune să nu mai greșești niciodată sau să fii perfect, ci propune-ți să ai instrumentele la tine, în caz de “avarii”.

    Vă dorim lectură plăcută!

În memoria ,,TA”

Am strâns lacrimă lângă lacrimă,
pentru ați dovedi iubirea.
Am strâns cuvânt după cuvânt,
pentru ați trimite câteva rânduri.
Am strâns picăturile sufletului meu,
pentru a ți le dărui.

Am strâns petalele florilor,
pentru a le așterne la venirea ta.
Am strâns aripile vântului,
pentru ați ajuta venirea.
Am strâns clipele timpului,
pentru a ți le oferi în dar.
Am strâns brațele,

...crezând că vei veni,
chiar dacă timpul a alunecat
prea mult.

Dedicație soției

Liniștea mă apasă, visele mă dor.
Clipele se lasă, alunecă și mor.
Iubirea plecată, într-un con de foc,
Ai fost blestemată, n-ai avut noroc.

Sufletul îmi gustă, amarul de vreme.
Iubirea augustă, ți-o scriu în poeme...
13.03.24.

Într-o seară

Într-o seară de toamnă, pomii au plâns,
lacrimi lunecau ușor pe tulpini

și verdele pleacă, dar nu știu exact unde!
Poate la biserici, ușor să te închini.

Punându-i întrebarea verdelui sacru:
-de ce în biserici închinăciune tu faci?
El mi-a răspuns, oftând a durere:
-nu mă întreba, este mai bine să taci.

Am gândit mereu la cele spuse de el,
am tăcut mereu și tac și acum,
Nu știu de ce totul se întâmplă,

un verde din viață se pierde pe drum!

                                                                      IOAN HUȚANU