Cronică la volumul ,,POVESTIRI DIN TRECUT”, Autor: AURICĂ BURTESCU

 

Cronică la volumul

,,POVESTIRI DIN TRECUT”,

Autor: AURICĂ BURTESCU

Citindu-l pe autorul acestui volum, Aurică Burtescu, am ajuns la concluzia că cea mai mare îndatorire a omului este aceea de a ajunge să conștientizeze originile sale divine, ca fiind unicul, singurul, incontestabilul adevăr pe care fiecare dintre noi ar fi bine să îl cunoaștem.

Pentru a-l descoperii nu avem nevoie de o cale anume. Tot ceea ce ne trebuie este a ne dori. Puterea de a crea, de a face să ia naștere prin slovele scrise, universuri relatate din propriile noastre trăiri.

Eu personal consider că am fost binecuvântată de Dumnezeu atunci când mi s-a ivit oportunitatea de a cunoaște un asemenea om care, deși la o vârstă memorabilă, nu încetează nici o clipă la a depune efortul de a evolua spiritual.

Consider că nu este nici ușor, nici întâmplător, apartiția celui de al doilea volum de proză scurtă, stil foileton, al autorului Aurică Burtescu, în aceste vremuri nu tocmai bune pentru întreaga omenire în care noi toți ar trebui să ne apropiem mai mult de semenii noștrii, de sufletele lor, de Dumnezeu.

Și în acest volum, ca de altfel și în primul, intitulat ,,URMELE TRECUTULUI”, autorul ne surprinde cu povestiri diverse, amintiri din întreaga sa viață, trăită demn chiar și atunci când viața i-a zâmbit înșelător.

Confesională, intimă, această destăinuire ne prezintă predispoziția autorului ca stare de spirit manifestată continuă, inducându-ne ideea unor gânduri îmbinate cu propriile sale trăiri din care reies doar temerile zădărnicite ale faptelor oamenilor care prin ură și invidie prisosită și întâlnită al tot pasu.

Prin scrierile sale, autorul pare că se zbate pentru a ieși din vălul plumburiu al trecutului și trăirilor dureroase, ca mai apoi să se poată înâlța spre universul senin, albastru al infinitului, simțind un sentiment al puterii, aflându-se la ultima stație a evenimentelor petrecute, lăsând în urmă tot ceea ce a fost tenebros în experiențele anterioare, pășind către un nou începtu și încercând să se bucure pe ascuns de frumusețea lucrurilor profunde, dătătoare de bucurii, nefiind nimic ciudat în povestirile relatate prin care ne arată împerfecțiunea lumii și nici în curajul cu care ne-a mărturisit propriile gânduri, într-un joc al cuvintelor, destinat celor care vor înțelege semnificația lor, căci noi oamenii suntem meniți să rătăcim mereu prin

,,nimburi stinghere” așa cum de altfel noi oamenii avem tendința ,,de a merge spre nicăieri și a nu întoarce nicăieri” uitând să ne gândim dacă suntem pregătiți atunci când va veni clipa.

Deja-vu-ul regăsirii ,,într-un trecut ce ne-a fost viitor” cred că este întrebarea existențială a oricărui om condeier așa cum este distinsul autor, întrebare care izvorăște doar din înțelepciunea și trăirea profundă, conștientă, a celui care are harul de a zămisli tablouri scriitoricești ale evenimentelor zilnice, pentru eternitate.

Prin fuga de privirile oamenilor, redând în scris tot ceea ce îl frământă, reprezintă calea spre autovindecare sufletească, care, paradoxal poate fi o ultimă alternativă dar nu după ce ,,o lacrimă din cer îi va mângâia obrazul obosit”, simțită ca și mângâiere a unei mâin divine.

Pentru autor, autovindecarea apare atunci când mângâierile celor dragi au dispărut brusc, dar, cum totul se manifestă într-o formă ciclică, ,,toamna se întoarce, ca “un ultim zâmbet”, ca o “aromă a iubirii” , în care ,,zările” sunt atât de efemere ca şi trăirile” neaşteptate.

În înceheiere pot spune că acest volum reprezintă o nouă carte de vizită în care, cei care vor dori, vor reuși să îl descopere pe Dl. Aurică Burtescu nu doar prin prisma evenimentelor relatate ci și a aspirațiilor și năzuințelor trăite.

Aşadar, dragi prieteni, vă invit la lectură, garantându-vă că la finalul parcurgerii acestei cărţi veţi fi mai bogaţi şi mai plini de speranţă într-u mai bine dorit pe întreaga planetă.

KEN