Există momente când unii oamenii ajung să
se cunoască mai bine, mergând pe calea prieteniei. Alături de copii, fraţi,
surori, mame, taţi, se despart în clipele propice vieţii lor, călătorind spre
un univers al speranţei unde visele se contopesc cu nostalgiile, dând naştere
unor stări euforice sufletului, pentru că toţi oamenii din lume ar vrea să
trăiască un trai decent, unde viitorul să fie un atu în calea vieţii.
Sunt clipe când viaţa îţi oferă posibilităţi
de-a intra în sfera conştiinţei, unde stările sufleteşti sunt placate cu dorinţi şi pasiuni dintre
cele mai acerbe! Oamenii ajung să se cunoască mai bine, întâlnindu-se la un
concert, la un restaurant etc., şoșotind despre experinţele vieţii lor.
Experienţele vieţii îi fac mai dârzi, mai
acerbi, lăsându-se să cadă pradă în mreaja materialismului, devenind solitari.
Unii au trecut prin experienţe profunde
ale vieţii, alţii mai puţin, alţii sunt nepăsători, alţii mai lucizi etc.,
depinde de progresele care le-au făcut în cunoaşterea de sine.
Procesul lăuntric, cel al experienţei vieţii
tumultoase, duc unele fiinţe la disperare!
Omul este virtutea întruchipată în fiinţă.
Fără facerea binelui nu există proces de asimilare al credinţei, pentru că omul
este raţional. Devine iraţional când neîncrederea în viaţă, în destin, fac din
el un călător fără de speranţe în sineşi.
Suntem călători în viaţă. Călătorind spre un
univers neştiut, un univers unde visele se întruchipează în fiinţă. Viaţa ne
oferă căderi spectaculoase, pierdem fiinţe dragi, pierdem bani, pierdem
prieteni etc. Dar ceea ce nu trebuie să pierdem este speranţa, speranţa că va
veni o zi când visele o să ni se împlinească!
Orice cădere în viaţă are şi suişuri. Poţi
pierde tot, dar o poţi lua de capăt, fără să disperi. Să fii senin, demn, cu o
privire blândă, radioasă, dând împrejurul tău energii pozitive. Să fii
politicos, bun la suflet. Toate aceste dau stări euforice sufletului. Ce-i mai
demn vieţii decât trăind în virtute dând fericiri sufletului! Starea de graţie,
starea de beatitudine, sunt experienţe intrinsece, la care puţini oameni ajung,
iar cei ce ajung sunt cu adevărat fericiţi.
Lumea este trecătoare, se schimbă. Ce a fost
azi, nu va fi mâine şi tot aşa! Roata vieţii este ca un ceasornic ce sună în
timp!
Trec clipe, trec ani, şi îmbătrânim. Ne
creştem copiii, iar cei ce nu au copii, ajung să-i crească în suflet că poate
într-o zi va apărea unul! Dumnezeu poate să făcă miracole, poate ca din orice
om să facă un suflet de copil!
Să nu uităm cu trecerea anilor devenim mai
maturi, mai înţelepţi!
Iertarea este un dar al cerului! Cei ce au
greşit trebuie să ierte! Iertarea este o uşurare a sufletului. Învăţând să
ierţi înveţi să intri în sfera toleranţei, unde orice gând dă naştere
fericirii.
Am fost copii, devenim copii, iar la
bătrâneţe rămânem copii!
Sufletul este un amalgan de vise şi
nostalgii, unde se întâlnesc toate vicisitudinile vieţii. Acolo se naşte raza
speranţei de-a trăi în doi. Toţi am vrea să ducem o viaţă perfectă, unde
iubirea şi dragostea să nu iasă de pe făgaşul sincertăţii, pentru că a fi
sincer cu tine însuţi înseamnă c-ai depăşit condiţia umană! Cuplurile apar din
dorinţa de-a face din viaţă o cavalcadă a pasiunii intrinsece, unde iubirea
este un atu bine definit în fiinţă, iar dragostea pură te poartă spre extaze
absolute, unde orice simţ dă scântei divine. Astfel frumosul devine un întreg
al fiinţei. Acolo ia naştere frumuseţea sufletului. Cei ce au frumuseţea
sufletului sunt divini, au un suflet de copil.
Aşadar, dragi prieteni, să nu uităm de
prieteniile pe care le-am făcut. Au fost momente frumoase trăite în aceşti ani!
Uneori ne-am greşit unii la alţii, alteori am glumit, alteori eram supăraţi,
dar toate aceste sunt trecătoare, iar împăcarea şi bucuria, dau valenţe statice
sufletului. Orice om vrea să ajungă la pacea lăuntrică, unde trăirile şi
emoţile depăsesc limita normalului! Adevărata fericire, cea lăuntrică, este
dată de stăpânirea pasiunilor. Acolo ia naştere stăpânirea de sine. Când ajungi
să-ţi stăpâneşti sufletul, stăpâneşti lumea întreagă, pentru că orice idee,
orice simţ, orice emoţie, propulsează sufletul pe cele mai înalte culmi ale
fericirii. Beatitudinea este starea de graţie, dar acolo ajung doar înţelepţii!
Fiţi buni, sinceri, pioşi, oneşti. Faceţi
binele şi daţi sufletului ceea ce cere – prieteniile. Doar aceste mai rămân
de-a lungul vieţii. Întoarceţi-vă la copilărie, unde sufletul era liber, pur,
simplu. Numai un suflet de copil te face să devii om!
Rămâneţi cu bine!
05 – 06.06.2017, Castiglione di Ravenna,
Italia
Hatos Vasile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu