Ion Cuzuioc
Nuvele obişnuite, neobişnuite şi chiar stranii
CERŞETORII
S-au întâlnit întâmplător, la un colţ de
stradă. Erau cerşetori. Unul de la altul au cerşit câte un gologan, ca apoi,
avându-i în mână, să traverseze caldarâmul înecat în apa ploii de vară, să
intre în cârciuma plină cu fum de ţigară, să soarbă câte un gât de bere rece şi
amară şi să-şi rupă dinţii în pesmeţii săraţi şi tari ca piatra.
El era surd, ea era mută. S-au împrietenit,
ca doi copii naivi, ce nu gustaseră niciodată din spuma dragostei. Ea asculta
toate înjurăturile trecătorilor, trimise la adresa lor, şi prin diferite semne,
înţelese numai de ei, la rându-i i le mărturisea lui, iar el, prin voroavele
sale înţelepte, reacţiona aşa, ca ce-i din jur să-i compătimească, rostind:
“Sărmanii de ei, noroc de dragostea ce-o poartă”.
Mergeau
desculţi pe stradă, ţinându-se de mână, de parcă se temeau să nu se piardă în
mulţimea, care mişuna ca un furnicar înainte de ploaie. Toată ziua hoinăreau
cerşind, de un ban cumpărau ceva de-ale gurii, iar de ceea ce le mai rămânea
cumpărau garoafe şi se duceau să le pună la mormântul poetului din cimitirul
“Viaţa de apoi”. El se aşeza pe de o parte a mormântului, ea de cealaltă. Apoi
el scotea din sân cartea de versuri, deschidea paginile îngălbenite şi
unsuroase şi-i citea ei poezii la lumina stelelor ce se reflectau în petalele
garoafelor.
Noaptea dormeau în cimitir.
Şi aşa zi de zi îşi ţineau unuia altuia de urât şi-şi trăiau traiul cu bere şi
pesmeţi.
Într-o zi au hotărât să se
cunune la biserica din satul vecin. Dragostea lor între timp devenise mai
puternică, mai bogată în sentimente, mai frumoasă. Toate acestea le aflase şi
cârciumarul şi se învoi să le fie nănaş, căci n-aveau pe nimeni pe lumea
aceasta.
Erau fericiţi ca niciodată, de parcă
se născuseră pe pământ a doua oară. Din ziua ceea au început să adune gologanii
cerşiţi. Vroiau să cumpere o ghirlandă de cununie, în schimb nu mâncau nimic.
Versurile citite din cartea poetului erau mai scumpe şi dragostea lor era mai
puternică ca foamea. Ei înfruntau toate greutăţile, trăind cu speranţa zilei de
mâine, zilei de cununie. Nimeni nu-i mai vedea pe la cârciumă. Cârciumarul
începu să se îngrijoreze. Într-o seară, după terminarea serviciului, el porni
spre cimitir, ştiind locul unde-şi petrec ei timpul. Ajunse acolo pe înnoptate.
Spre marea lui uimire, îi găsi morţi. El cu cartea de viersuri la piept, ea –
cu gologanii cerşiţi în mână, stăteau de o parte şi de alta la mormântul
poetului. La capul acestui mormânt, cârciumarul săpă o groapă şi-i înmormânta
după toate legile bisericeşti. Pe el îl îmbrăcă într-un costum negru, iar ei îi
puse o ghirlandă de cununie. După înmormântare cârciumarul venea în fiecare zi
în zori la cimitir cu două buchete de garoafe. Le depunea pe mormântul poetului
şi al celor doi îndrăgostiţi, care n-au ajuns la ziua cununiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu