Trecător mirat
În oraşul plumburiu
pe străzi,
un trandafir purta o femeie în braţe.
De atunci toţi orăşenii
sădesc trandafiri.
Oraşul a intat în frumos
din dragoste,
zilele şi ele se destăinuie
în pieţele publice.
În această casă locuiesc
iluziile
şi timpul s-a oprit o clipă,
să se spele
pe cele două feţe
cu apă de trandafiri.
Tu eşti corola aprinsă,
ca o inimă
purtată în palme
de un trecător mirat.
pe străzi,
un trandafir purta o femeie în braţe.
De atunci toţi orăşenii
sădesc trandafiri.
Oraşul a intat în frumos
din dragoste,
zilele şi ele se destăinuie
în pieţele publice.
În această casă locuiesc
iluziile
şi timpul s-a oprit o clipă,
să se spele
pe cele două feţe
cu apă de trandafiri.
Tu eşti corola aprinsă,
ca o inimă
purtată în palme
de un trecător mirat.
existenţa mea întâmplătoare nu mă presupune liber
chiar dacă mulţi oameni au murit
cu iluzia zidită-n aşteptare
şi numai teama îi ţine pe urmaşi în picioare
până la epuizarea speranţei
moartea nu este duşmanul omului
mai dureroase sunt modul cum te împuţinezi
şi lipsa de mişcare prin care te smulge
tulburătoarea neputinţă
dar mă liniştesc arborii
care se uscă ram cu ram în fiecare an
în braţele soarelui
până nu mai înverzeşte nici o frunză
rămân îngropaţi în anotimpuri
până cad răpuşi sub zăpezi
nu ştiu un alt motiv
care să mă restituie naturii
doar libertatea de a-mi fura zilele
să nu rămân cu păcatul
de a mi le fi luat singur!
chiar dacă mulţi oameni au murit
cu iluzia zidită-n aşteptare
şi numai teama îi ţine pe urmaşi în picioare
până la epuizarea speranţei
moartea nu este duşmanul omului
mai dureroase sunt modul cum te împuţinezi
şi lipsa de mişcare prin care te smulge
tulburătoarea neputinţă
dar mă liniştesc arborii
care se uscă ram cu ram în fiecare an
în braţele soarelui
până nu mai înverzeşte nici o frunză
rămân îngropaţi în anotimpuri
până cad răpuşi sub zăpezi
nu ştiu un alt motiv
care să mă restituie naturii
doar libertatea de a-mi fura zilele
să nu rămân cu păcatul
de a mi le fi luat singur!
Am pierdut spontaneitatea şi inocenţa;
m-au părăsit căutările din gânduri,
s-a stins clocotul din izvoarele interioare,
nu-mi mai sunt proprii iubirile paralele,
nu mai desluşesc chemarea femeii
dintr-un surâs.
Sunt un lup bătrân alungat din haită,
fără vedenia unei cărări spre vârf
depăşind prăpăstioase oprelişti.
Acum îmi pot permite doar întinsul câmpiei
cu ierburi uscate de vântul iluziei
şi fântâni cu apă puţină,
doar când trec ploile,
ori fugărite de ierni în ascunzişuri
după salcâmii albi.
m-au părăsit căutările din gânduri,
s-a stins clocotul din izvoarele interioare,
nu-mi mai sunt proprii iubirile paralele,
nu mai desluşesc chemarea femeii
dintr-un surâs.
Sunt un lup bătrân alungat din haită,
fără vedenia unei cărări spre vârf
depăşind prăpăstioase oprelişti.
Acum îmi pot permite doar întinsul câmpiei
cu ierburi uscate de vântul iluziei
şi fântâni cu apă puţină,
doar când trec ploile,
ori fugărite de ierni în ascunzişuri
după salcâmii albi.
O să rup oasele vântului
cu mâinile transformate în aripi,
să văd aerul cum trece prin ele
ca o ispită cu două feţe
în faţă cu fantomele din aer
şi dispar după colţuri în spatele zidurilor
de ţi se strecoară frigul sub piele.
Noaptea-i o fântână huruită
cu întunericul vorbind pietrelor
în groapa unei morţi din lipsă de apă.
Dâre reci se furişază prin golul de nervi
se surpă dealurile înmuiate de ploi
fantomele delirează pe străzi
vântul se caută de oase
şi nu le mai are.
cu mâinile transformate în aripi,
să văd aerul cum trece prin ele
ca o ispită cu două feţe
în faţă cu fantomele din aer
şi dispar după colţuri în spatele zidurilor
de ţi se strecoară frigul sub piele.
Noaptea-i o fântână huruită
cu întunericul vorbind pietrelor
în groapa unei morţi din lipsă de apă.
Dâre reci se furişază prin golul de nervi
se surpă dealurile înmuiate de ploi
fantomele delirează pe străzi
vântul se caută de oase
şi nu le mai are.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu