NICOLETA GHERASIM - ROMÂNIA - GRUPAJ DE VERSURI , PRIMA APARIȚIE

Ce gust?

Ce gust are iubirea,

Iubite,

 te întreb?

Și buzele cu care,

Iubite,

te dezmierd?

Ce gust mai rafinat

ai mai gustat vreodată?

Ce sâni mai voluptoşi

văzut-ai la vreo fată?

Ce gust îmi are trupul,

care mereu te cheamă?

Și cum miroase părul,

sub razele de toamnă?

Ce gust îmi are pielea

 când muști acum din ea?

Iar gâtul meu, cu semne,

îți cheamă dragostea...

Ce gust are iubirea,

Iubite,

 în miez de zi?

Când te sorb din privire

ca  pe - un nectar,

 din vii

Ce gust îmi au umeri

aproape dezgoliţi?

Cu gustul tău sălbatic,

 mă scoaţi  mereu din minți!

Ce ne-a rămas,

 iubite,

încă să mai gustăm?

Căci noi doi, împreună,

plăcerii ne asumăm...

Ce gust și ce miros

de toamnă timpurie?

A dat iar peste noi,

 noroc...

firar-să ne fie!!!

                     

      

Foto: interne

Cum mai e la tine în pat?

Iubitule!

m-am pregătit de somn.

 O baie caldă ,

ca să pot să-adorm

Am îndrăznit

 o poză să îmi fac

Să ți-o trimit,

...de vise te dezbrac.

 Eu știu că patul

 este gol și mare

 în fiecare seară

 la culcare!

 Mă apucă

un dor nebun

 de tine

Și crede-mă

 că,

 mult mă ține!

 Și mă tot răsfoiesc

 în așternuturi

 gândind la ale tale

 dulci săruturi

 Mă apucă din senin

 un val de căldură

 mă dezvelesc

de cuvertură.

Eu nu am somn

 până  în zori,

când,

cânta cocoșul

 Și încă  mai cred

 că chiar tot moșul

 Doarme linistit

 lângă baba lui

Dar eu

 de dor,

îmi pun pofta-n cui!

Te-întreb,

cum e la tine în pat

 iubite?

 Când noapte

 se așterne

pe nesimțite?

 Mă visezi măcar,

sau nu îți permiți?

 Dorul să te ardă,

să te scoată

 din minți?

Al treisprezecelea nod

Al treisprezecelea nod,

Am făcut

la cravată

 Cu mâini înțepenite

 care mă dor

 Nu mă ajută!

Inod iar desfac,

 blestemul mă poartă

 La şifonierul

 cu cămăși ,

 din dormitor.

Acolo

 îmi petrec zilele

 așezând

 cu dichis

Cămășile albe,

 apretate

 Tocmai ce le-am călcat

Dar,

 nu am omis,

Să le așez pe umerașe

 toate.

 Și vine miros

 de tine,

bărbate!

Chiar de tu

 de opt ani

 ai plecat...

Pe tine,

 Pământul

 încă te arde

Și molima

 parcă

 te-a înghițit!..

 Al treisprezecelea nod

Fac azi  la cravată

De fiecare dată,

când te caut

 în dormitor,

 șifonierul

 cu cămăși

mi- amintește

 de tine, bărbate,

până-am să mor!

 

Foto: internet

                      

Dacă am avea iubire

 Dacă am avea iubire

Nu am fi atât de răi

Am da haina de pe noi

Celor  amărâți  și goi...

Dacă am avea iubire

Nu am fi nepăsători

Când aproapele se  plânge

Apăsat de griji și boli...

Dacă am avea iubire

La masa noastră ar sta

Și săracul  și bogatul

Cu Iisus alăturea...

Dacă am avea iubire

N-am bârfi pe cel căzut

L-am lua frumos de mâna

Să vadă ce a pierdut

 I-am arată calea, viața

Care este în Hristos

Dobândind averi în Ceruri

Având sufletul frumos...

Dacă am avea iubire

Am umple lumea de bine

Pe pământ n- ar mai fii  ură

Și-am stârpi orice minciună..

Dacă am avea iubire

Am trăi în armonie

Ca prunci cei noi născuți

Am primi doar bucurie...

 

Foto:internet

                                      

Noi ce păcate,avem Doamne?

Noi ce păcate,

avem Doamne?

Că pe pământ

 ne-am născut

Suntem desculți

morți de foame

 apă, de mult n-am  avut...

Noi ce păcate,

avem Doamne?

Că trăim în cași

 din lut

Și- adăpostiți,

 la sânul mamei,

 E tot ce-aveam

 pe acest pământ...

Noi ce păcate,

avem Doamne?

Că trec rachetele

 în zbor

Și gloanțele

 taie în carne

Noi cui mai spunem...

nu-i ușor?

Noi ce păcate,

avem Doamne?

Că suntem

bătuți de soartă

Chiar de trăim

 murim de foame

Și nu mai știm

 nici  de tată...

Noi ce viitor,

avem Doamne?

În lumea noastră ce trăim

 Căci viața noastră

praf pe betoane

 Atunci

când de razboi

 ne adăpostim...

 (Pentru copii din Africa!)

                                                       Foto: Internet

O soartă grea

Ne-am trezit în stradă ,

după o viață întreagă

Ne-a ars căsuța noastră,

ce ne era dragă

Ne-am adunat haine

Doar  câte- au rămas

 Cu ochii în lacrimi,

fără putere-n glas...

 Am plecat cu copii,

destul de speriată

Am stat câteva zile

 la o rudă, de pe tată

 Dar moșul bătrân

 și fără ajutor

 Se plângea întrun

 că  nu-i e ușor...!

Am înteles atunci

că îi sunt povară

Am luat copii

 și- am pleca

 spre seară

Pe străzile pustiite,

la un colț  de drum

Cu copii lângă mine,

Iar  visele  scrum.

 Acum,

 ne adăpostim

în cutiile

din cartoane

Străm cu zilele murdari,

dormim pe betoane

Am uitat de acum,

gustul de mâncare!

Ne dorim o casă

Mică, nu prea mare!