Ion Cuzuioc
Nuvele obişnuite, neobişnuite
şi chiar stranii
FEMEILE
Satul nostru e plin de femei ca orice sat,
căci unde s-a văzut sat fără femei? De n-ar exista femei, n-ar fi nici sat. Cum
vă spuneam, satul nostru e plin de femei. Ce-i drept, un sfert din ele sunt
văduve. Aşa le-a sortit războiul. Femeile din satul nostru se deosebesc de
femeile din alte sate, ca şi satele înde ele. Au femeile noastre ceva deosebit
în caracterul lor. Şi poate nu observa nimeni acest lucru de n-ar fi existat
izvorul. Izvorul satului. Şi ce mai izvor, cu apă cristalină! Şi când ţi-1
asaltau femeile satului, părea c-a năvălit un muşuroi de furnici pe un beţişor.
Se loveau şold de şold una cu alta, dar nici de gând să cedeze locul vecinei.
Veneau cu ghilitul rufelor. Nu le spălau acasă nici în ruptul capului. Mai
clăteau ele câte un zolnic două şi acasă, dar parcă acela era spălat? Ia, o
joacă, aşa să le mai treacă de urât. în schimb la izvor aduceau şi covoare, şi
prosoape, şi cămăşi şi rochii mai bune şi câte şi mai câte. Credeţi că rufele
erau murdare de le aduceau atât de des la izvor? Le aduceau mai degrabă ca să
se fălească. Te uitai la apa izvorului şi te gândeai: ce de-a bănărit e în apa
asta! Că bine mai trăieşte lumea astăzi! Una a venit într-o sâmbătă, căci ziua
aceasta era menită spălatului, cu un teanc de prosoape. Să fi fost la vreo
treizeci. Toate dăruite pe la nunţi.
Şi îşi scărpinau limbile:
„Ce crezi, se spală petele?”
„Să nu-mi zici pe nume dacă
sâmbăta viitoare n-ai s-o vezi la izvor tot cu prosoapele astea.”
„A venit la izvor c-un munte
de prosoape, da acasă se şterge cu poalele rochiei”... “îmblă cu fiică-sa
într-o haină, da la izvor le aduce numai pe cele de import”... “La izvor spală
covoare, da în casă ţine gazete pe păreţi”... Şi aşa “spălau” până soarele
încălzea apa în uluce. Se vorbeau una pe alta până oboseau. Apoi întindeau
rufele pe iarbă, că tare multă mai creşte în jurul izvorului. Au ştiut ei,
ţiganii, unde să se aşeze cu traiul. Lângă apă şi iarbă. Au ştiut unde să pască
gâştele. Ei au multe gâşte, că tare le mai place carnea. După ce întindeau
rufele, femeile le păzeau. Şedeau lângă bogăţia lor până se usca, adică cam
până la chindii. Odată femeile s-au luat cu ziua târgului şi au uitat de rufe. In
momentul cela un ştrengar în pantalonaşi scurţi cu bretele ducea scroafa cu
purcei la păscut la izvor. Nu ştiu ce li s-a năzărit purceilor, dar au dat
năvală la prosoape, cămăşi şi covoare . Femeile, crezând că scroafa e turbată,
au luat-o la fugă. Mamă dragă, circ nu alta: scroafa cu o cămaşă de noapte pe
cap, purceii încurcaţi prin prosoape. S-au tăvălit acolo cât s-au tăvălit şi
s-au dus în treaba lor. Şi cu ce s-au ales femeile din bunurile aduse la izvor?
Cu cearta bărbaţilor.
Din ziua aceea la izvor nu
mai vin atâtea femei. Toate spală acasă.
în albii şi maşini de spălat. întind albiturile frumuşel pe frânghie. Să le
vadă cine trece pe drum.
De atunci şi izvorul nu mai
este aşa cum a fost. Spun bătrânii că apa vine atunci când oamenii au nevoie de
ea. Dar cel puţin, cred eu, de băut apă este şi până acum de ajuns.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu