TRĂIESC FĂRĂ SPERANȚĂ
Trăiesc într-o lume plină de regrete...plină
de vise neîmplinite și minciuni epuizate. Trăiesc ca într-un vis fără de a avea
puterea să mă trezesc la realitate și totuși... Trăiesc! Trăiesc fără de a avea
posibilitatea iubirii...într-o lume fără viitor și fără speranță.. Într-o lume
plină de ură și plictisită de propriile vieți.. Toți au devenit cavaleri fără
gesturi.. Cucoane fără haine .. Și mariaje bazate doar pe un număr bancar...
Trăiesc așteptând necontenit o rază de lumină ... Trăiesc așteptând noaptea
când nimic nu pare ceea ce este și toate lucrurile rele adorm.. Trăiesc și nu mai
vreau... Refuz să mai văd fețele oamenilor obosiți de ieri și de azi... Refuz
să mai trăiesc printre voi care nu stiți decât să cereți de la toți dar nu știți
să dăruiți... Acum vin sărbătorile abia așteptați să vă plângeți la prieteni că
ați pus căteva kg în plus...dar v-ați întrebat câți se roagă să aiba o pâine
... Bineînțeles că nu... Refuz să mai trăiesc printre voi... O viață plină de
așteptări și de concerte dominante fără lecții de viată.. Doar poezii inutile
scrise pe o hârtie îngălbenită de timp apoi recitată ca în armată.. Fără sens și
înțeles.. Refuz să mai zâmbesc amar și să mă prefac în fața voastră că vă cred
minciuna din adevăr dar adevărul nu vă place.. Trăiesc dar refuz să trăiesc cum
vor alții..trăiesc cu regulile scrise de mine... Trăiesc cu speranța că poate
în atâția oameni un singur zâmbet îmi va fi deajuns să continui...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu