VAL RĂZEȘU - ROMÂNIA - VERSURI

VAL RĂZEȘU

ȚI-AM SPUS ÎNTOTDEAUNA

A mai trecut o vară, nu a-nflorit o floare,

tu încă-mi eşti departe, eu prea departe-ți sunt,

şi vine o toamnă tristă cu ploi în calendare

şi cu cocori ce pleacă dincolo de cuvânt.

De nu ne-ntindem mâna cât nu e prea târziu,

vom rătaci aiurea, pierduți de timp şi loc,

în lume, fără tine e rece şi pustiu

zadarnic ne ia viața impozit pe noroc.

Ți-am spus întotdeauna că ştiu un munte-n care

izvoarele-s săruturi şi brazii îmbrățişari,

cu cerbi şi ciute blânde ce pasc parcă din soare

lumina-ndrăgostită de tainice cărări.

Ți-am spus că numai munții ne-nalță peste rele,

ne arată depărtarea ce creşte între noi,

hai în Parâng, iubito, o peşteră cu stele

aşteaptă să-i fim furii atâtor nopți în doi.

Să ne-nchinăm pădurii şi cerului, să vadă

dincolo de cuvinte privirea indiscretă

când îşi scutură barba Parângul de zăpadă

cum Jiul se aruncă cu țipăt de egretă

Şi ne alungă în codrii tăcerilor adânci

ca să aflăm credința frumoşilor atei,

iubito, ştiu poteca ce urcă printre stânci,

să mergem spre vecie, ne vom întoarce trei.

Iubito, munții aceştia sunt locuința mea,

cu cerul mă acopăr, cu brazii murmur sfânt

iubirea mea frumoasă ca frumusețea ta

ce lasă munți şi ape şi cer fără cuvânt.

FOTO PARÂNG / SURSA: ADEVĂRUL .RO

CÂNTEC LA O CHITARĂ SFĂRÂMATĂ

Te chem de atâta vreme... din lacrimă îți scriu,

să colindăm un munte cu luna în brațe sfeşnic,

să locuim cu norii un pisc de tot pustiu

noi, zeii provizorii ai cerului cel veşnic.

Hai cu mine în Parâng,

cerul în priviri să-l strâng,

să-l aşez pe fruntea ta

mai curat ca lacrima.

Pe şoseaua spre abis

circulăm fără permis,

hai, cât poți, şi eu cât sper,

să ne îmbătăm de cer.

Din văi să ne privească toți oamenii, mirați,

să treacă în legendă minunea nevăzută,

ei vor vedea, desigur, doi zei înaripați

îmbrățişați albastru, cum cerul îi sărută.

Să-ndeplinim sublim un ritual păgân,

când nori ne vor ascunde de ochii curioşi,

să-mi plec genunchii în iarbă, deplin să fiu stăpân

pe ochii tăi smaralde, sălbatic de frumoşi.

Tu poate poți, iubito, eu astăzi nu mai pot

cu iernile în suflet, mai am un singur gând, 

să locuim o clipă acolo, sus de tot,

să ne sărute un fulger, îmbrățişați arzând.

Caut cărări pierdute cu viața mea cu tot,

cu munții umplu golul ce încă ne desparte

dar Cântecul Iubirii abia, abia mai pot

să-l cânt la o chitară cu strune sfărâmate.

Te chem... de-o veşnicie, de vei veni cândva

vei crede - stea albastră- că nu-s' eu cel ce-l vezi,

n-am încăput cu totul în veşnicia ta,

m-au viscolit pe tâmple eternele zăpezi.

VÂRFUL PARÂNG / Foto: Adevărul.ro

( Să locuim iubito, aicea, sus de tot!)