AURELIA GROSU - ROMÂNIA - Picături de suflet în contul înțelepciunii tale

Longevitate

Longevitatea, prelungire neobişnuită a fricii de moarte.

Ambrose Bierce

Mă uit adesea în jurul meu, mă uit uimită la restauran­tele de ţin fast-food, care sunt pline ochi de tineri, tineri care au deja „burtică“, care arată neîngrijit, care mănâncă pe stradă noaptea, ziua şi oricând.

Invazia unor magazine care îţi ispitesc simţurile, atrag după sine client inconştienţi, care cumpără orice sub im­pulsul publicităţii, a culorilor, mirosurilor şi preţurilor bune.

Pentru că mă interesează un stil de viaţă sănătos şi echilibrat, care să îţi asigure un tonus psihic şi fizic excelent pentru job şi activităţile sociale, am studiat, m-am infor­mat îndelung. Multe informaţii sunt peste tot, despre sănătate, despre stil de viaţă şi alimentaţie corectă. În in­sula Okinawa, trăiesc cei mai longevivi oameni din lume, peste 20.000 de centenari şi peste 470. 000 de persoane, de 90 de ani. În ţara niponă, problema sedentarismului şi a obezităţii aproape că nu există. Mă uit deseori la mama mea, în vârstă de 84 de ani, are un program de masă fix, ore regulate zi de zi şi o cumpătare maximă în orice.

Dar îi lipseşte mişcarea şi socializarea. De la stilul ei de viaţă învăţ eu şi corectez, ca să pot să am calitate în ceea ce fac. Menţinerea tinereţii şi sănătăţii o putem privi ca un scaun cu trei picioare. Unul din picioarele scaunului este alimentaţia, altul activitatea fizică şi altul liniştea, care aşa cum am scris şi eu în această carte o găseşti în meditaţie şi comuniunea profundă cu Dumnezeu, departe de lumea agitată.

 Dacă unul din aceste picioare se rupe, scaunul cade. Aşa că am studiat viaţa japonezilor, un model pentru mine şi poate va deveni şi pentru dumneavoastră, cei care citiţi acest articol.

Titlul de „Cel mai în vârstă bărbat în viaţă“ i s-a acordat lui Jiroema Kimura, care a atins remarcabila vârstă de 114 ani. 

În viziunea lui Jiroema, secretul longevităţii sale con­stă în porţiile mici de mâncare. Un japonez mănâncă cu 25% mai puţine calorii într-o zi decât un american.

 În Ţara Soarelui nu se mănâncă pâine, dar se consumă mult peşte (10% din peştele de pe tot globul; deşi populaţia Japoniei înseamnă doar 2%). Zilnic ei consumă soia, orez, fructe, legume şi verdeţuri (inclusive alge marine).

Am aplicat şi eu, la mine acasă. Am un aparat cu aburi, pun în bol, deasupra unei cantităţi de apă, multe legume, fără ulei, este o minune ce iese acolo, poţi apoi condi­menta, adăuga frunze verzi, dar nu este nimic prăjit şi cu ulei. Pentru mine este o delicatesă şi mă bucur că, de ziua mea, în 2014, am primit cadou un astfel de aparat modern şi de mare valoare pentru nutriţia mea inteligentă.

Japonezii beau ceai verde, puternic antioxidant, care face minuni. Eu beau ceai sub formă de infuzie scurtă, cât băutura să aibă culoarea chihlimbarului sau folosesc cap­sule, depinde doar de starea în care sunt când aleg produ­sul respective. Sunt preferate mesele gătite în casă, sub formă tradiţională de peşte grill, un bol de orez, salată de legume, supă, fructe pentru desert, ceai verde la final. Dul­ciurile consumate sunt în cantităţi extreme de mici faţă de Europa.Picături de suflet în contul înțelepciunii tale / 245

O regulă bine stabilită la această populaţie este aceea de a consuma întotdeauna ceea ce se poate găsi proaspăt, în funcţie de sezon. Pe produsele lor sunt trecute data de ex­pirare, data şi ora exactă a culegerii/ambalării.

Am văzut oameni care mâncau orice, oricând, combinând toate alimentele la întâmplare. Nici o regulă, un haos. Apoi, ne mirăm cum cancerul de colon o ia razna în intes­tinele oamenilor, distrugându-le viaţa.

 Încă din copilărie, japonezii învaţă să mănânce încet, să savureze mâncarea şi să se ridice de la masă înainte de a fi sătui. 

Ei folosesc beţişoarele, care îi ajută să mănânce lent, mâncarea fiind servită în tăvi şi farfurii mult mai mici decât cele din Eu­ropa. Evident, pauzele dintre mese asigură o digestie de calitate.

În copilăria mea, mâncam aproape continuu, după masa de prânz, mama mea dormea, iar eu, devoram prăjiturile care stăteau la vedere şi îmi atrăgeau atenţia. Se făceau sute de borcane de compot, gemuri şi dulceţuri din plin asezonate cu zahăr. Nu găsesc ceva anormal că bolile de tot felul, arsurile stomacale şi mai ales colitele de fermen­taţie m-au chinuit până la vârsta de 50 de ani. Ele erau consecinţele alimentaţiei mele total greşite. În curtea părinţilor creşteau porci, care erau transformaţi cu sfinţe­nie, la Crăciun în untură, slănină afumată şi tochituri bo­gate în grăsime. Nu mă mir că, de ani de zile, lucrez cu corpul şi deprinderile mele vechi, ca să pot readuce organ­ismul la un standard normal. Totul mi-a fost dat peste cap şi invadat de zahăr, grăsimi animale şi vegetale în exces şi lipsa de mişcare. Însă, vestea bună este că se poate prin autoeducaţie şi autocontrol să începi un proces de revi­talizare şi reorganizare a organismului, care ţine de fiecare.

 Ceea ce regret cel mai mult în viaţă este că nu am făcut un sport încă din primii ani de viaţă, că am omis fructele şi am exagerat cu dulciurile. Concepţii greşite, vremuri vechi!

Voi structura acum câteva reguli ale mesei nipone:

– Nu umple niciodată complet farfuriile;

– Fiecare fel de mâncare se serveşte în propria farfurie;

– Fiecare fel de mâncare este astfel aranjat încât să poată fi remarcată frumuseţea lui naturală;

– Prospeţimea alimentelor înseamnă mereu „cel mai bun“;

– Plimbările lungi asigură forţa şi flexibilitatea articu­laţiilor. Un timp în aer liber, mergând prin parc, de exem­plu, te ajută la întreţinerea necesară în aceste vremuri tulburi, agitate, anormale şi extreme de rapide.

Totul se desfăşoară la viteze aberante. Ne dorim mai mult şi mai bine, în scurt timp. Implicit, viteza atrage stresul, catalogat „boala secolului“. Acesta poate afecta sistemul imunitar şi calitatea vieţii.

Am arătat detaliat, în articolul „Meditaţia“, cum putem folosi un timp al nostru personal, de retragere în lumea interioară, departe de exteriorul agitat. Practic de mult timp retragerea şi mă simt excelent, mă simt îndrăgostită de momentele de regăsire cu mine şi cu Dumnezeu.

Acestea se învaţă din mers, se practică prin autoevaluare şi autocontrol, dar şi prin dezvoltare personală. Tot mai mulţi oameni îşi îndreaptă atenţia spre acest antrena­ment personal. Eu am început la 55 de ani şi, în 6 luni, am devenit scriitor. La un an după ce am făcut dezvoltare per­sonală cu un coach profesionist, sunt spre finalul scrierii celei de a două cărţi.

După ani grei de întuneric mental, am reorganizat viaţa în toate domeniile ei. Analizându-mă, am decis să schimb, să îmbunătăţesc, să corectez, pentru a ajunge la pace cu mine şi cu Dumnezeu. Şi am învăţat alt principiu fundamental, care sigur vă va asigura longevitatea vieţii dumneavoastră .

„Nu vă îngrijoraţi de nimic“. Pledez cu convingere pentru o redefinire a stilului de viaţă, la orice vârstă. Când devii conştient, poţi să schimbi direcţia oricând, poţi căpăta în­credere în propriile forţe şi poţi extrapola abilităţile dobân­dite în relaţiile sociale, la locul de muncă sau în relaţia de cuplu.

Resetând stilul de viaţă, vei dobândi o încredere care te va ajuta să gestionezi excelent resursele tale interne, să în­deplineşti ceea ce îţi propui cu succes. Scaunul cu trei picioare, de care vorbeam la începutul articolului, este alcătuit din alimentaţie, mişcare, linişte. Aşadar, renunţând la obiceiurile proaste de consum, la sedentarism, agitaţie cotidiană, ne vom îndrepta atenţia spre mişcare, gândire, autoeducare, autopreţuire, autovin­decare şi rugăciune. Corpul şi mintea ne vor fi recunoscătoare, iar noi vom deveni conştienţi de rezultatele benefice ale eforturilor de zi cu zi.

Aurelia Grosu, Galați