AGAFIA DRĂGAN - ROMÂNIA - VERSURI

Rădăcina care ne leagă

ai intrat cu amiezile

și toamnele,

căutai un loc să le ascunzi,

ca și cum ți-ar fi fost frică

să nu le tulbur sensurile,

cu un cuvânt rostit sau doar răsărit

în nopțile, când le puteam ușor distinge

în lăcomia brațelor și ochilor.

eram pământul, în care

îți semănai eternitatea

fără să văd

cenușa arcuită sub tâmplă.

purtai cu tine cheia

iubirilor rătăcite,

să-ți  rezemi diminețile îmblânzite

de sănii și pântecul meu de femeie,

orgolioasa ta masculinitate,

gelos pe oglinda

și ușa care  nu se voia deschisă

foamei tale de certitudini.

în țesăturile cotidianului,

amplificai bănuielile.

în absența ta,

rămâneam să vânez vulturi în Tibet,

să explorez fiorduri înghețate,

imaginea constantă a ochilor

când  mă pândeai trădat de oglindă,

înainte ca buzele tale

să inventeze același picant ritual,

pentru o zi sau pentru un amurg,

binecuvântând rădăcina care ne leagă.

Vis          

Se făcea că eram aripă

de apă și frunze

căzute din ochii mamei

într-un pământ frământat de dorinți

nu-mi aduceam aminte

să fi fost pasăre vreodată

doar mirosul de țărână

sfărâma carapacea

în aerul încărcat de iluzii

se făcea că eram pasăre

între două ceruri

necunoscuta

care îmi împrumutase chipul

se interpunea ca o perdea

între oglindă și înalt

de aici din acest adânc

simțeam cum mă ridic

nu-mi aduceam aminte

să  mai fi zburat vreodată

doar setea

se făcea că eram scânteie

coboram din noapte precum o pasăre

deasupra

clipeau umbre îngenuncheate

și toți morții mei

ca niște torțe palide

din care îmi furăm aripile

nu-mi aduceam aminte

să fi fost altceva

doar frica de cădere

Șah-mat  IN CALENDAR

suntem doar noi,

fiecare cu singurătatea lui.

Pasărea din inima nopții

clatină tăcerea împietrită-n aer.

Îmi faci semn s-o las,

să-și potolească setea.

Drumul ce-i  stă înainte pare fără sfârșit

deși mai este atât de puțin.

Ne-am asumat orce risc când am pornit

până și pustiul…

se izbește

de zidurile camerei.

Deschide fereastră să iasă!

Simt tălpile cum

se afundă-n clipă.

poate nu este decât un joc al iubirii

plictisită de noi.