NICOLAE VĂLOREANUSĂRBU - ROMÂNIA - VERSURI

Să-i intru sub piele

Chiar e mai plăcută clipa
când o spintecă
tăişul aşteptării,

de mă satur de bucurie
să-i intru sub piele.

Şi nu mă opresc la pragul acesta
pe care şi orbii îl trec
pipăind lumina,

ard mai departe cu flacără,
la răspântii pun semne
şi plec.

Tot ce nu ştiu eu, ştiu ochii
ce văd mai departe
multe şi tac,

mâna mea scrie atingeri.

Sentimentele lichide 

O muză pe care am inventat-o
mi-a şoptit apropiindu-se prea mult
ca o piatră alunecând în apă.
O urmăream cum se lipeşte
de pieptul meu ca un coş de fum
şi aşteaptă căldura să o cuprindă.
Tot ce ne mai ţine laolaltă
erau mâinile ca nişte frunze
tremurate pe sub coaste.
Poate vroia să-mi smulgă una
dar fusese demult smulsă
de nevastă-mea.
O foloseşte ca pe o ispită pentru bărbaţi.

Abia m-am desprins din încleştare,
locul a rămas gol,
pielea mă ţine întreg dar vulnerabil
la orice femeie viscerală,
deaceea mă folosesc de cuvinte.
Ca să nu-mi pierd capul
mai bine cedez pentru ele
sentimentele lichide.

Nicio umbră 

Zidindu-se fiecare-n fiecare pietrele templelor se plâng
de liniştea din interior.

Policandrul spânzurat îşi aprinde luminile,
nu mai fumegă nicio ceaţă-n priviri.

Feţele se sfinţesc umede şi lucioase,
zâmbetele copiilor consimţind cuminţenia.

Nu predică nimeni dar se aud cuvintele
în fiecare cum se clădesc.

Între linii punctele nu se ating de margini,
cercurile sunt ochiuri de cer în oglindă.

Oglinzile se pierd unele în altele,
nu există nicio umbră în cupele de vin

Limpede începe să ningă setea
şi foamea se termină înainte de vreme.

Mimau trist bucuria

Noaptea nu era neagră, era cenuşie,
stelele erau verzi, căzute printre noi,
drumul se ducea pe râu până la izvor
apoi intra-n tunel, trecea dincolo.
Tu ai plecat făcându-mi cu mâna,
era o chemare ori semnul despărţirii.
Sângele era subţire, de pasăre,
se aprindea ca un filament
sau ca o dâră de melc
până la inima înrobită.
Clipele sonore curgeau în timpane
băteau cu ciocane într-un clopot al timpului,
ochii tăi sticloşi erau de felină.
Totul era complicat, imprevizibil, ascuns,
dimineţile te îmbrăcau la loc în mirosuri.
Măştile purtate din obişnuinţă,
acopereau faţa clownului obosit,
mimau trist bucuria.

Poezia

Poezia este tot ce iese din tine
ca un înecat la suprafaţa apei
ca să fie găsit
şi înmormântat creştineşte între ai săi.

Cuvintele sunt selectate minuţios
încât îţi vine să crezi în ceva
şi te împaci cu speranţa că mâine
cineva le va citi şi se va ilumina
cum te bucuri de un asfinţit fără să vrei.

Uneori te ridici de la masă şi le arunci
apoi cauţi alt moment inspirat,
să-ţi transpui în poem tot ce simţi.

Iubesc gândurile care-mi spun singure
cum să le îmbrac în metaforă,
să le dezvelesc sensul iubirii
ca la o femeie frumosă.