KESSY ELLYS NYCOLLAS - ROMÂNIA - VÂNTUL

Vântul

De o săptămână-ntruna

Bate vântul „ca turbat“

 Măturând frunzișul veșted

Când în sus și când în lat.

Iar a mării valuri triste

 Merg în larg și se întorc,

Parcă-ar vrea-n al lor preumblet

 Ţărmul să-l preschimbe-n port.

Soarele se-ascunde-n nouri,

Cerul este întristat.

Gândurile mele toate

 În porţile tale bat.

Sufletul mi-e răvășit,

 De un dor ce nu-mi dă pace,

Uneori aș vrea să pot,

Să te uit, dar n-o pot face.

Gândurile mele toate,

Se unesc, și-ntr-un „cuvânt“

Îmi repetă neîncetat,

Că te-așteaptă „în prag, cu-n vânt“.

Ce-aș putea să fac acum

 Unui suflet ce nu vrea,

 Să te uite sau să-ncerce,

 Să te lase alteia?

Mi-aș dori să zboare-n zare,

 Tot amarul și tot chinul,

Că mi-e inima „ca piatra“

Și în suflet port suspinul!

Nu am înţeles vreodată,

De ce poate fi  așa!

 Poarta sufletului meu,

Te reţine-n viaţa mea.

Bate iar un vânt năprasnic,

 Dinspre port mi-aduce-un dor,

 Ai venit și ai plecat,

 Cu același „sfânt decor“…

Ai plecat, dar ai rămas,

 Pe o plajă azi pustie,

Unde dorul meu și-al tău

Ţine dragostea tot vie.

Iară vântul vieţii bate

Parcă-ar vrea să stingă „totul“

Și să spulbere nisipul,

 Dragostea din noi și portul!

Într-o zi vor trece toate,

Că toate sunt trecătoare,

Însă-n suflet va rămâne

Dragostea nepieritoare.