BRÂNDUȘA MARIA - ROMÂNIA - GRUPAJ DE VERSURI , PRIMĂ APARIȚIE

Dacă m-aș pierde...

Și dacă m-aș pierde, m-aș pierde în tine!

În adâncimea ochiilor tăi de smarald

M-aș pierde în privirea-ți din zile senine

Și zambetul tău ce-n iubire e tot mai cald!

M-aș pierde în vocea-ți dulce duioasă

Cu care m-alinți, prin cuvinte frumoase

M-aș pierde pe buza ta, cea misterioasă

În sărutări pătimașe și clipe prețioase!

M-aș pierde în dimineți cu frumos răsărit

În brațele tale, cu soarele ce ne încălzește,

M-aș pierde în seri, privind un frumos asfințit

În culorile roșii-aurii în care iubirea plutește!

Aș vrea să mă pierd, în noaptea târzie cu tine

Ca un copil la pieptul tau să mă cuibăresc

Aș vrea să mă pierd doar în suflet la tine

Cu toată ființa mea, doar acolo să locuiesc!

Brândusa Maria

Dă-mi mie visul înapoi!

Suflet frumos, pe unde-mi ești?

Pe care căi tu rătăcești?

De ce-ai pierdut poteca mea?

Ce sufletul mi-l tot umplea?

Pe unde umbli, tu suflet bun?

De-mi lași în urmă-un timp nebun?

Un dor cumplit ce mă tot strânge,

Și inima pe jar îmi frânge!

Cum ai lăsat în urmă vise?

Și clipe noi ce se vor...scrise?

Unde-ai găsit locaș mai bun?

Pe unde rătăcești acum?

Când ai pierdut a mea chemare?

Lăsând un suflet în uitare...

Ce s-a întâmplat cu planul tău?

Să fim doar noi chiar și la rău?

Cum ți-ai învins a ta iubire?

Ce-mi arăta nemărginire?

Unde-ai ascuns-o, vreau sa stiu?

Tot lângă ea as vrea să fiu!

Să te-însoțesc eu zi de zi,

Să ne iubim ca doi copii!

Cine-a crezut ca vei pleca?

Când eu vruiam a ne lupta...

Cu tot ce sta în calea noastră

Și ne certa cu-o voce aspră!

De ce-ai ales să mă condamni?

Și să ma lupt așa de ani...

De ce măi suflet, care-mi esti,

Mi-ai pus în inimă povești?

De ce și azi mă vad cu tine?

Și mă întreb dacă ți-e bine?

Cum să te uit eu suflet blând?

Când mă trezesc tot așteptând?

Să vină clipa-n viață mea...

Când lângă mine te-aș vedea,

Și să te strâng la pieptul meu

Acolo să te țin mereu!

Cum să trăiesc eu fără tine?

Suflet frumos, tu rupt din mine,

Tu care-mi bați mereu în piept

Și mă zvâcnești, când te aștept!

Cum ai crezut tu suflet drag?

Că nu o sa te-aștept in prag...

Când mi-ai dat vise și speranțe

Iar azi vâslesc printre creanțe!

Cum aș putea să uit ce-i fericirea?

Chiar dacă azi simt doar mâhnirea,

Când lângă tine am trăit,

Un timp util si fericit!

Cum suflet scump azi să nu plâng?

Și inima să nu mi-o frâng?

Când locul meu era cu tine...

Acolo mă simțeam eu bine!

Pe unde esti tu suflet trist?

Căci eu te simt, nu mai rezist!

Îți aud glasul și durerea

Ce-și cauta doar mângâierea,

De ce apari suflet pierdut?

Și tot dispari într-un glas mut...

Mă tem mereu că nu trăiesc,

Cu al tău suflet să-nvelesc

Sufletul meu cum îmi doresc!

Vino-mi în vis, suflet frumos!

Fă-mi tu din el, gând luminos,

Dă-mi mie visul înapoi,

Suflet iubit, dă-mi viața-n Noi!

Brandușa Maria

 

Foto: internet

Vizita trecutului

A bătut la ușa mea, din nou trecutul,

E vina frigului și-a nostalgiei de afară

Venea senin, să-și ceară iar tributul

Iubirea ce-am găsit-o în zilele de vară!

Pășea încrezător, cu pașii grei covorul

Se așeza nestingherit la masa mea

Îmi invoca motive vechi, cum ar fi dorul

Și locul lui pe care el credea că îl avea!

Am fost o gazdă caldă și foarte primitoare

Și l-am servit cu-o ceașcă aburindă de cafea,

Am depănat cu el din amintirile înfloritoare

Încet, un zâmbet, pe chipul lui cel trist se aprindea!

Am așezat pe masă, distinsa mea comoară,

Ce strălucea în picuri de iubire și de dor

Am scormonit acolo cu trecutul până-n seară

Când peste mine năvălește, de afară un fior!

Era doar vântul, ce cu putere a izbit în ușă

Semn că trecutul meu, avea de gând să plece

Din vatra sobei, se risipi pe jos multă cenușă

Iar de afară se simțea acum, doar vântul rece!

Și mi-am condus trecutul, înapoi la ușă,

I-am dat apoi și dulcele sărut de rămas bun

Găsind în urma lui pe jos, o floare de brândușă

Printre răzlețe frunze îngalbenite de alun!

Am înțeles apoi, mesajul lăsat de un trecut

Și ridicând micuța și gingașa floare, rară

Eu cu privirea în întuneric pe el l-am petrecut

Prin întrebarea ce am pus în gând, "Oare revine iară?"

Am hotărât să pun brândușa în comoară,

Poate că ea a fost un semn firav al păcii

Iar de trecutul meu se va întoarce iară

Mereu am să-l salut chiar dacă timpu-l va răcii!

L-am acceptat, l-am așezat la loc de cinste

Îl voi purta, mereu va fi în viață un reper

Din el îmi iau puterea-n zilele mai triste

Când sufletul mi-e greu sau mi-e stingher!

Din el păstrez doar lecții și amintiri plăcute,

Nu voi lăsa să se întoarcă iar, amăgitor,

Creez un drum către ținuturi împlinite,

Privind spre alte vise, ce construiesc un viitor!

Brandusa Maria

 Vise clandestine

Sufletul îmi rătăcește,

Și aici și-n depărtări

Fiindcă dorul meu tot crește,

Trece dincolo de zări!

El te caută pe tine!

Tu acel ce într-o zi

Ai privit frumos la mine,

Si-așteptam ca să revii!

Ai venit și m-ai iubit

Sufletul mi l-ai furat!

Când credea că-i împlinit,

Tu departe ai plecat!

Am rămas cu dorul greu,

Și cu inima cea plină

De întrebări în gândul meu

Ce nu își găsesc lumină!

Oare-ai fost un călător

Ce cutreiera ținuturi?

Sau un simplu visător

Ce aleargă după fluturi?

Cu ce gând te-ai așternut,

Pe-al meu suflet inocent?

Ce cuvinte mi-ai cernut,

De-a rămas convalescent?

Ce-a rămas acum din tine?

Cel ce-mi dăruiai spontan,

Multe vise clandestine

Într-un suflet pur, sărman?

22.02.2018

Ploaia de gânduri

Am ieșit grăbită azi pe ușă,

Cu sufletul aglomerat și trist

Gândindu-mă la o simplă mănușă

Dăruită cândva d-un artist!

Parcă era țesută cu aur și pietre,

Zi de zi apărea în ea potrivirea,

Vedeam între noi doar diametre

Cum se intersectau cu iubirea!

O mănușă cusută cu fire de vis,

Cu sentimentele noi și plăcute,

Ce inima noastră cu ele au atins,

Impletite-n culori necunoscute!

Dar astăzi mănușa mie-mi lipsește

S-a rupt sub puterea timpului greu,

Al neputinței ce cu noi se hrănește

Și astăzi, ca ieri, ca și mâine, mereu!

Am vrut-o cusută cu fir de mătase

În ea adunate... minune, mister

Magia iubirii doar ea căpătase,

În care doar timpu-mi era auster!

Mătasea plăpândă cedă de durere,

Se rupse mănușa, căzu în abis

Peste ea se abate un dor și o temere

Și astfel se frânge povestea de vis!

O iau de pe jos, o cos cu iubire

Cu fire mai groase de rimă și vers

Prin ele să simtă doar fericire

Crezând că-ndoiala din suflet s-a sters!

Dar iarăși se rupe sub dorul cumplit

De gânduri și vise neîmplinite

Iar vântul puternic ne-a azvârlit

Prin luptele grele, nemărginite!

O ploaie de gânduri azi ne-a rămas,

Amintirile scrise în cufăr de timp,

Sub umbra de gânduri noi ne-am retras

Făr de mănușă în acest anotimp!

Brândusa Maria

 

Foto:internet

Zborul fericirii

Mi-ai zis mereu că vrei să învățăm ce-nseamnă zborul

Te-am luat de mână, printre speranțe și vise împlinite

Sub melodia sufletelor noastre, iubirea făurindu-și corul

Ți-am dăruit încrederea, spre clipele nemărginite!

Mi-ai dăruit la rândul tău momente unice, de fericire

Printre cuvintele ce-n suflet mi le-ai scris adeseori

Și prin momente pline de esența vieții din iubire

Ai picurat pe noi, o ploaie însoțită de culori!

Am adunat din clipe rătăcite, picuri strălucitori de rouă

Ce tu m-ai învățat, să-i strâng ca pe-o comoară

Că seceta e grea, când peste noi nu vrea să plouă

Chiar dacă fluturii sunt liberi și peste noi tot zboară!

Am reușit s-atingem culmi albastre și mistere

Spre limite înalte, ce credeam a fi de neatins

Pășind chiar uneori, tărâmuri către alte emisfere

Când temeri variate, prin dragoste am învins!

Am deslușit cu tine tainele iubirii neînțelese

Am cunoscut un drum spre culmea împlinirii

Descoperind în calea noastră sentimentele alese

Ne-am făurit chiar aripi spre zborul fericirii!

Tabloul iubirii

M-am trezit cu un dor, ce mi se vede pe față

De lucruri mai dulci, ce mă trezeau la viață

M-am trezit ușor tristă, cu gândul la tine

La sufletul care locuiește și astăzi în mine!

Am ieșit afară să simt a ta prezență

Sub cerul albastru, comun și-n absență,

El mă aduce mai aproape de tine

Îmi amintește ce port veșnic în mine!

Eu știu că acolo, undeva, mai aproape

Ești tu acela, ce te scalzi printre ape...

Ape ce curg, luând doruri și vise

Dintr-o poveste cu pagini rămase nescrise!

Pășesc desculță pe iarba ce plânge,

Un picur de rouă, sub talpă se frânge

Aducându-mi aminte de stropii de vis

Ce noi prin iubire pe trupuri am scris!

Sub raze de soare, în îmbrățișări pătimașe

Sentimente profunde, uneori ucigașe

Sub vântul de vară, adiind prin copaci

Prin stolul de fluturi ce zboară pe maci!

Cu triluri de păsări și suier de vânt

Și foșnet de frunze în vibrații și cânt,

Tabloul naturii și sunetul scris

Toate fiind martori la iubirea de vis

Nu crezi în povești?

Nu crezi în povești?

E clar...nu iubești!

Cine oare n-a simțit,

Cine oare n-a iubit?

Când în ochi eu l-am privit

Inima mi s-a oprit!

Au zburat de-acolo fluturi

Parcă îmi dădeau sărutări!

Dar săruturi ucigașe,

Niște goluri uriașe

Ce doar el le poate umple

Și lega să nu mai umble!

Nu crezi că găsești?

Un prinț din povești?

Negreșit va veni,

Intr-o oarecare zi!

Va cutremura pământul,

Și îți va fura și gândul!

Iți va tatua în suflet,

O iubire într-un sunet

Melodie la ureche,

Ca și fluturi pe perete

Ce vor sta acolo ani,

Zburând uneori spontani!

Nu crezi în minuni?

Vei schimba viziuni!

Nu poți să visezi?

Așteaptă să vezi!

Căci vine o zi în care trăiești,

Minunea din suflet tu o găsești,

Misterul din viață pătrunde

În sufletul tău printre unde!

Magia iubirii aduce plutirea

Și astfel tu simți împlinirea

Prin glasul de inimi ce va da veste

Și totul devine o frumoasă poveste!

Testament

Și voi lăsa în urma mea, doar pentru tine

Să-mi moștenești păcatele divine...

Ce eu le fac de fiecare dată din neștire,

Când sufletul se umple de doruri și iubire!

Îți voi lăsa un colier de mii de gânduri

Ce se așterne-n versuri și pe rânduri,

Format din perle albe ce descriu iubirea,

Și perle negre, ce ne poartă amintirea!

În amintirea mea îți las și vise neîmplinite,

Printre priviri pierdute în neant, nemărginite,

Un stol de fluturi aurii cu aripile frânte,

Și melodii ce sufletul nu poate să le cânte!

Îți las tot ție Soarele ce îmi lumina privirea

Când te priveam în ochi împărtășind iubirea,

Îmi arăta acolo nestematele smaralde,

Și ne încununa momentele cu razele lui calde!

Moștenire îți voi lăsa iubirea mea și ploaia,

Cadea pe noi prin picuri și stingea văpaia!

Văpaia din iubirea noastră fără margini

Ce o scriam pe corpuri ca pe niște pagini!

Îți las în amintirea mea, și adierile de vânt

Ce ne risipea magia din iubire, la loc sfânt,

Vântul ce în părul meu își purta jovial jocul

Și ne împărțea fiori ce întreținea tot focul!

Iubire, îți voi lăsa pe cer și Luna printre Stele

Când le privești să știi că-s și eu printre ele,

Lumina lunii vreau să-ți lumineze-n noapte fața,

Iar stele să îți ofere dulci săruturi toată viața!

Și sufletul ți-l las,fiindcă de mult nu-mi aparține

Eu nu mai pot iubirea mea, nimic să iau cu mine

În lipsa ta nici nu există-n lume un medicament,

Singurul gând acum e să îți las un testament!

 

Foto:internet