DINICĂ OVIDIU CRISTIAN - ROMÂNIA - POEZII PENTRU TATA

Tata

la mormântul tatei
răsare luna din dreptul crucii
peste liniştea nopţii
ca un vis
pe care mama îl apără sârguincioasă
cu tăcerea pliată pe marginea
cuvintelor

Poezia

într-o zi i-am spus tatei
ţi-am scris o poezie
m-a privit blând
aşa cum privea el răsăritul zilei
cuvintele îi întârziau pe buze
se năştea bucuria
în piept lacrima
poposea în inimă
din blândeţe s-a născut lumina
apoi ea a aprins zâmbetul
mă primea în pieptul său
bătătorit de griji şi timp
avea loc acolo tot universul
şi tot mai rămânea spaţiu
pentru îmbrăţişare

Portret cu tata

tata nu a ştiut să râdă
micile grimase
făcute cu uşurinţă îi arcuiau
sprâncenele într-un zâmbet
întârziat
cuvintele îl locuiau cu răbdare
uitînd
de lacrimile ce-i colorau
ochii cu amurg
deseori întârzia să ridice
privirea spre cer
norii îi poposeau pe obraji
atrăgând obsesia timpului
în pauzele dintre tăceri
ridica mâinile către pădure
să-şi caute drumul în lumină
la capătul zilei ochii îi acopereau
faţa cu toamna îndelung aşteptată
cu buzunarele de la raniţa
de soldat al vieţii pline

Tablou cu tata

în partea de sus aşezăm inima
acoperită cu o umbră de tandreţe
sub ea ochii luminând în aerul respirat
apoi buclele care nu au fost niciodată
în dreptul gurii gura uşor crispată
într-un zâmbet ce alunecă în pieptul tare
călit de anotimpuri
culegem cuvintele ce au acoperit
îndoiala din vântul ce acoperea tot corpul
culorile le alegem bine
câte una pentru fiecare iubire nemărturisită

România

Cu ochii în viitor am împăturit harta și am pus-o în buzunarul de la piept

să nu-mă rătăcesc între hotare străine inimii

dintr-o dată în freamătul pădurii au plâns munții

adunând zăpezi netopite

râurile mi s-au vărsat în palme

soarele mi-a curs în inimă

Dunărea mi-a unit sufletul cu nemărginirea

păsările s-au strâns

să-mi afle emoția

frunzele s-au îngropat sub copaci

vântul a răzbătut

prin porți de lemn sculptate în memorii

copii cu zâmbetul soarelui pe buze recitau Eminescu

griji

asemeni unor foci mature

la pândă sub banchize

grijile lovesc sufletul

în așteptarea zorilor înnodate

sunt o funie groasă petrecută peste inima

ce pulsează grăbită

în trupul ros de carii

să desfacă falca de pământ ce mă leagă de tristețea cuvintelor

chipul tatei

pereţii galbeni din camera mea sunt plini cu ochii peştilor

cuprinsi în amurg

de lacrima uitatã

din care chipul rãmas tânãr al tatei apare

aşteptând, ora exactã

când aripile mele prind contur

aduc mai aproape cerul cu vulturi iar inima de la stele învaţã mersul

farmacista

printre rafturi și flacoane farmacista cu ochii

cât răsăritul

împunge lumina cu teamă

sfarmă tăcerea cu sânii petale de crin

ce pătrund prin halatul alb

așteaptă sunetele gri ale zilei

cuvinte încrucișate îi aduc zâmbetul

recomandă zilnic tratamente cu iubire

hoților de vise

zâmbeşte acrobatic

făcând abstracție de acţiunea adversă

a pastilelor

serveşte diafan amurgul

în ambalaj de plastic

ea

din fotoliu i-am privit spatele se încadra în tocul

ușii de la balcon

setos trupul îi absoarbe soarele

sigur mă vei înțelege

i-am spus

imaginea este pătată de muzica televizorului

trage din țigară

scrumul îi cade pe mâini

mâine se deschide sezonul ploilor

am continuat

fumul îi acoperă ochii
măsură a morții timpurii

tăcerea se așterne pe obrajii săi

cu pensula își colorează unghiile

seara voi fi apt să te iubesc nu vor suna sirenele

am afirmat

amurgul îi acoperă trupul cu riduri

în rânduri dese

pe trupul uscat

se întinde leneșă resemnarea

ea nu ascultă

doar înțelege timpul

Ochiul

Dacă un singur ochi

poate vorbi

atunci și numai atunci suma tuturor locurilor geometrice

în care inimile noastre

se întâlnesc

este numitor comun iubirii cu un singur ochi

deschis asemeni

soarelui

rănit de cuvinte

îți scriu