ION CUZUIOC - R. MOLDOVA - IDEEA (proză scurtă)

Ion Cuzuioc

        IDEEA

       (proză scurtă)

Grupa a 86-a de la Igienă bătea recordul pe Institut la absenţe de la cursuri. Filimon Flaimuc, conducătorul acestei grupe, lector superior, fusese avansat în postul respectiv înainte de ieşire la pensie nu pentru merite, ci mai mult din politeţe, căci rândul la disertaţii, după cum se îndreptăţea însuşi el în faţa familiei, este foarte lung, iar anii până atunci cine ştie dacă o să-i ajungă...

Şi iată că decanul facultăţii, pe timpuri ciclist de forţă, într-o zi, aşa, ca din senin, fârnâi din nas în manieră franţuzească: explicaţii cu privire la absenţele studenţilor, la măsurile care au fost luate, de nu...

Filimon Flaimuc, sărmanul, îşi săltă umerii până la urechi şi, sprijinindu-şi ochelarii sparţi, care lunecau pe nasul lung şi uscăţiv, rosti nici viu, nici mort:

– Voi face totul, numai să port cinstea Dumneavoastră. A doua zi, după cursuri, a fost convocată şedinţa extraordinară a grupei, având pe ordinea de zi chestiunea cu privire la absenţele nemotivate ale studenţilor grupei a 86-a şi măsurile luate pentru lichidarea lor? Ca de obicei, primul vorbi Nicolae Pistruietu, şeful grupei, care, probabil, de emoţii, totdeauna dădea din cap şi gesticula. Se dovedi şi de data aceasta a fi la înălţimea decanului:

– Consider că toate absenţele sunt nemotivate şi nu pot avea  nici un fel de explicaţii!

– Şi ce propuneţi? se interesă Filimon Flaimuc.

– Să le luăm bursa pe o lună.

– Care bursă? începură să chicotească unii din cei mai îndrăzneţi.

–Bursa, pe care n-o avem, glumi cineva.

– Cum? N-aveţi bursă? se proţăpi uimit în faţa lui Filimon Flaimuc.

– Da, da! Imaginaţi-vă că n-avem bursă.

– Şi ce faceţi, cu ce vă ocupaţi când lipsiţi?

– Ne ducem la gară. La descărcat vagoane.

– Oare nu găsiţi altceva de lucru? se agită şi mai tare Filimon Flaimuc.

– Aveţi vreo propunere?

– Am. Să munciţi la catedra noastră de fiziologie. Ea duce criză de animale-cobai. Iar noi trebuie să facem experienţe... Primim de la oameni, bineînţeles, pe bani, animale şi reptile: 15 lei pentru un câine, 10 lei pisica şi 3 lei pentru o broască.

– Hm-m-m... Să ne facem vânători de mâţe...

– Şi pescuitori de broaşte...

– O să vă reduc puţin pedeapsa pentru lipsurile de la cursuri. Deocamdată, vă previn în mod serios, zise scurt Filimon Flaimuc.

Şi iată că a doua zi studenţii au început lucrul. Unii cu saci şi genţi, alţii cu beţe şi funii au plecat în căutarea câinilor şi pisicilor vagabonde. Alţii, cu volocul, erau deplasaţi la prins broaşte în iazul de la periferia oraşului. „Roada" s-a dovedit a fi îmbelşugată.

Degrabă „vânătorii” şi „pescuitorii” s-au prezentat la catedra de fiziologie. Toate cuştile au fost ticsite cu câini şi pisici râioase. Albiile – cu broaşte, încât şeful catedrei strânse cu bucurie mâna uscăţivă şi ciolănoasă a lui Filimon Flaimuc.

La Institut apăru un reprezentant de la direcţia gospodăriilor comunale, exprimându-i rectorului mulţumiri pentru ajutorul acordat la prinderea animalelor. Totodată, îi mărturisi că, printr-un ordin special, s-a învrednicit de un premiu bănesc.

Filimon Flaimuc, în culmea bucuriei, se vedea de acum cu teza susţinută. Toată noaptea n-a închis un ochi, căindu-se că unde i-a fost capul mai înainte, cum de a lăsat să-i scape ideea? Dar bucuria i-a căzut în scârbă. Pentru că nu zăbavă la rector a venit un alt reprezentant. De data aceasta de la gospodăria piscicolă, rugându-1 să semneze protocolul de amendă pentru paguba pricinuită. Peştii din iazul pustiit de studenţii-pescari tocmai depuneau icrele...

– A cui este ideea? răcni rectorul cât îl ţineau bojocii.

– A lui Filimon Flaimuc, rosti înfricoşat decanul.

– Flaimuc? El încă mai lucrează la Institut? Chiar acum să văd pe masă proiectul ordinului de concediere. Aţi înţeles?

– 'Nţeles... rosti spăsit decanul. Mă voi strădui să port cinstea Dumneavoastră!