Ion
Cuzuioc
IDEEA
(proză scurtă)
Grupa a 86-a de la Igienă bătea recordul pe Institut la absenţe de la
cursuri. Filimon Flaimuc, conducătorul acestei grupe, lector superior, fusese avansat
în postul respectiv înainte de ieşire la pensie nu pentru merite,
ci mai mult din politeţe, căci rândul la disertaţii, după cum se îndreptăţea însuşi
el în faţa familiei, este foarte lung, iar anii până atunci cine ştie
dacă o să-i ajungă...
Şi iată că decanul facultăţii, pe timpuri ciclist de forţă, într-o zi, aşa, ca din
senin, fârnâi din nas în manieră franţuzească: explicaţii cu privire la
absenţele studenţilor, la măsurile care au fost luate, de nu...
Filimon Flaimuc, sărmanul, îşi săltă umerii până la urechi şi, sprijinindu-şi
ochelarii sparţi, care lunecau pe nasul lung şi uscăţiv, rosti nici viu,
nici mort:
– Voi face totul, numai să port cinstea Dumneavoastră. A doua zi, după
cursuri, a fost convocată şedinţa extraordinară a grupei, având pe ordinea de
zi chestiunea cu privire la absenţele nemotivate ale studenţilor grupei a
86-a şi măsurile luate pentru lichidarea lor? Ca de obicei, primul vorbi Nicolae
Pistruietu, şeful grupei, care, probabil, de emoţii, totdeauna dădea din
cap şi gesticula. Se dovedi şi de data aceasta a fi la înălţimea decanului:
– Consider că toate absenţele sunt nemotivate şi nu pot
avea nici un fel de explicaţii!
– Şi ce propuneţi? se interesă Filimon Flaimuc.
– Să le luăm bursa pe o lună.
– Care bursă? începură să chicotească unii din cei
mai îndrăzneţi.
–Bursa, pe care n-o avem, glumi cineva.
– Cum? N-aveţi bursă? se proţăpi uimit în faţa lui
Filimon Flaimuc.
– Da, da! Imaginaţi-vă că n-avem bursă.
– Şi ce faceţi, cu ce vă ocupaţi când lipsiţi?
– Ne ducem la gară. La descărcat vagoane.
– Oare nu găsiţi altceva de lucru? se agită şi mai tare
Filimon Flaimuc.
– Aveţi vreo propunere?
– Am. Să munciţi la catedra noastră de fiziologie. Ea
duce criză de animale-cobai. Iar noi trebuie să facem experienţe... Primim de la
oameni, bineînţeles, pe bani, animale şi reptile: 15 lei pentru un
câine, 10 lei pisica şi 3 lei pentru o broască.
– Hm-m-m... Să ne facem vânători de mâţe...
– Şi pescuitori de broaşte...
– O să vă reduc puţin pedeapsa pentru lipsurile de la
cursuri. Deocamdată, vă previn în mod serios, zise scurt Filimon Flaimuc.
Şi iată că a doua zi studenţii au început lucrul. Unii cu saci şi genţi, alţii cu
beţe şi funii au plecat în căutarea câinilor şi pisicilor vagabonde. Alţii,
cu volocul, erau deplasaţi la prins broaşte în iazul de la periferia
oraşului. „Roada" s-a dovedit a fi îmbelşugată.
Degrabă „vânătorii” şi „pescuitorii” s-au prezentat la catedra de fiziologie.
Toate cuştile au fost ticsite cu câini şi pisici râioase. Albiile – cu
broaşte, încât şeful catedrei strânse cu bucurie mâna uscăţivă şi
ciolănoasă a lui Filimon Flaimuc.
La Institut apăru un reprezentant de la direcţia gospodăriilor comunale,
exprimându-i rectorului mulţumiri pentru ajutorul acordat la
prinderea animalelor. Totodată, îi mărturisi că, printr-un ordin special, s-a
învrednicit de un premiu bănesc.
Filimon Flaimuc, în culmea bucuriei, se vedea de acum cu teza susţinută. Toată
noaptea n-a închis un ochi, căindu-se că unde i-a fost capul mai înainte, cum
de a lăsat să-i scape ideea? Dar bucuria i-a căzut în scârbă. Pentru că nu zăbavă la
rector a venit un alt reprezentant. De data aceasta de la gospodăria piscicolă, rugându-1 să
semneze protocolul de amendă pentru paguba pricinuită. Peştii din iazul pustiit
de studenţii-pescari tocmai depuneau icrele...
– A cui este ideea? răcni rectorul cât îl ţineau bojocii.
– A lui Filimon Flaimuc, rosti înfricoşat decanul.
– Flaimuc? El încă mai lucrează la Institut? Chiar acum
să văd pe masă proiectul ordinului de concediere. Aţi înţeles?
– 'Nţeles... rosti spăsit decanul. Mă voi strădui să
port cinstea Dumneavoastră!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu