VALSILE PONEA - ROMÂNIA - COBORÂND PE PĂMÂNTUL SMERENIEI (versuri)

Dilemă 

De ce mă strigi Tu, Doamne, din coşmaruri
Şi nu mă laşi să fiu doar dus de valuri?!...
 De ce îmi scoţi din suflet îndoiala
Şi-mi aminteşti cum fostu-ne-a-nvoiala?!...
Mă luminezi în noapte uneori,
Revigorându-mi gânduri apriori.
 Ba chiar ades mă urci pe eşafod
Şi-ncerci să scoţi din mine ce nu pot.
Mă pui într-o dilemă cu confraţii
Ce sigur îşi consultă-naripaţii…
De ce din firea omenească, eu
Nu fug odată … pentru Dumnezeu?!...

Viaţa?!.. 

O şchioapă de azur,
Durere-ndărătul durerii,
Duşman în umbra surâsului,
Iubire ce suferinţă implică.
Bucurie pentru trup
 Şi durere pentru suflet,
Plăcere cu mască,
 Mâhniri fără ea,
 Măreţe construcţii de gând Realitate şi vis…



Îndumnezeire 

În brazdele terei
S-au aruncat  Seminţe de zei
Copiii doar cască…  Cu izul de
îngeri.


*   *   * 

Iubirea dintre două făpturi
E cea mai frumoasă făptură!
 Eterna făptură.



Iarna de aseară 

Şi timpul se-aşterne sub straturi de nea
e-o linişte dulce în iarna de-aseară,
 totul mi-apare mai pur, căci din cer
 lacrimi curate ne inundară…
Domnul iubeşte pământul de ger.

12